Trump vulnerabilizează credibilitatea NATO, face să crească puterea de joc a Rusiei și Chinei

Trump nu va reuși să determine plecarea SUA din NATO. În schimb, din acest moment, afirmațiile sale, poate spuse la nervi, poate dorind să mai spună cui crede că țara sa își păstrează rolul de pivot în NATO, transmit aliaților, inclusiv România dacă e pe recepție, că oricând, amenințarea s-ar putea să se transforme în realitate, cu singura concluzie logică: sărmani europeni, ați rămas singuri și poate vă veți învăța minte și veți realiza că fără americani, NATO nu este nimic altceva decât un tigru de hârtie.

E un cadou uriaș de care ceilalți mari jucători-competitori pe piețele globale de putere au profitat imediat, lovind năprasnic și inserându-se fulgerător în spațiul liber lăsat de victoria totală a SUA/Israel împotriva Iranului. Și o fac acum, sub ochii noștri, aplicând strategia anunțată de băieții din BRISC, cei pe care, tradițional, solidari până acum cu decidenții de la Washington, liderii occidentali i-au ignorat și minimalizat.

Că o fac, asta era de așteptat, problema este că, cel puțin până în acest moment, în afară de vorbe amenințătoare și viziuni apocaliptice, Trump nu numai că nu a reuși să prevină mișcările respective, dar dă semnale de genul celui privind NATO și vorbește, poate ăsta este cel mai grav lucru, de o posibilă retragere rapidă din zona de conflict , lăsând europenilor sau oricui vrea petrol, grija reluării traficului maritim și exploatării de petrol și gaze împreună cu iranienii (asta în cazul în care se vor trezi din „epoca de piatră” în care.

În spațiul lăsat liber de Trump, adversarii deja se înghesuie și acționează după un scenariu bine pus la punct și care , cel puțin deocamdată, începe să producă efecte. Și nu suntem decât la început căci, cum vă spuneam ieri, acum putem măsuri reacțiile în teren, unele neobișnuite și deloc simbolice cum ar fi măsura impusă de Iran care cere taxă de trecere petrolierelor care vor totuși să tracă prin Strâmtoarea Ormuz, taxă plătită, cum altfel, nu în dolari americani ci în Yuani chinezești. În așteptarea următoarelor mișcări strategice din scenariul presupus de îndeplinirea punctelor din Acordul de pace redactat de China și Pakistan și susținut de marile state arabe cu disperarea ultimei șanse.

Posibila preluare de China a marilor rute din Oceanul Indian devine o posibilitate reală deoarece dacă Acordul propus devine realitate (cu adăugirile cerute de iranieni), atunci, cu acordul ONU, ar Beijingul ar putea coordona reluarea circulației pe căile navigabile din zonă dar și garanta că cealaltă strâmtoare, Bab el-Mandeb va rămâne funcțională.

Și nu e doar atât. Relaționați această mișcare cu cea a Rusiei care, de ieri, a introdus o interdicție de export a benzinei. Măsura a fost anunțată de vice prim ministrul Alexandr Novak și este luată „în scopul stabilizării prețurilor la pompă și pentru garantarea aprovizionării naționale”. Durata de aplicare este relativ mică, doar până pe 31 iulie dar ce mi se pare interesant este sublinierea faptului că ea se aplică fără a afecta în niciun fel livrările externe, adică exporturile garantate prin acorduri guvernamentale anterioare.

Cine ar fi primii beneficiari? Evident, China și India dar, în aceeași măsură, toate țările partenere din BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai. Dacă se produce extensia asta, atunci se adeveresc vorbele care se rostesc acum pe unele coridoare de la Bruxelles, povești de cum rămânem din nou singuri în fața a ceea ce ar putea fi o mare nouă înțelegere globală, o Nouă Yaltă bazată pe calcule energetice.

Este un coșmar în pregătire, dar nu trebuie subestimată forța celor care-l construiesc.