Trei puncte de sprijin în politica „Pas cu pas”

În Proiectul de ţară, cu care Klaus Iohannis a participat la alegerile prezidenţiale din 2014, sunt înscrise câteva embleme, între care ies în evidenţă mai ales: „România lucrului bine făcut”, „Pas cu pas”, „Fapte, nu vorbe”, „Punct şi de la capăt”, adică „Să o luăm de la zero.

În pofida aşa-zisei „muţenii”, ultima Conferinţă de presă, ţinută-susţinută, după întoarcerea de la Bruxelles, confirmă acest Proiect, în pofida obstacolelor ce-i stau în cale.

Arhimede este acela care a descoperit mecanismul de funcţionare al unei pârghii, după care, într-un moment de încântare euforică, ar fi rostit „Daţi-mi un punct de sprijin şi voi muta Pământul din loc”. Numai că Pământul nu are un punct de sprijin în exteriorul lui. În schimb, are o mulţime de „puncte” în interior, adică gravitaţia, şi de aceea Sisif este damnat să tot urce, în vârful dealului, un bolovan care iremediabil tot  cade şi re-cade, potrivit legii gravitaţiei. S-ar părea că situaţia Preşedintelui Klaus Iohannis începe să semene cu aceea a lui Sisif. Pentru a rezolva o aceeaşi problemă, dânsul trebuie să se întâlnească de câteva ori cu aceleaşi partide, iar soluţia găsită face nişte „paşi” care ne pot aminti de mersul unei statui. Dacă Preşedintele merge pe formula „Fapte, nu vorbe!”, mai ales PSD merge invers, adică pe vorbele cristalizate în eterne proiecte, care sunt utopice, dacă nu chiar fanteziste. Mai ales, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, cei doi fraţi de cruce, par să fie discipolii lui Taleyrand, episcopul pentru care „Dumnezeu i-a dat omului cuvintele, pentru ca acesta să îşi poată ascunde gândurile”.

Iar dacă nu este vorba de vorbe, ci de faptele-fapte, acestea reiau moda „pomenilor electorale”, că doar anul 2016 nu este chiar atât de departe, cum li s-ar putea părea unora, sau mai ales altora. Ordonanţa privind stoparea exportului de material lemnos sau dublarea banilor pentru copii sunt „paşi” ai lui Victor Ponta spre viitoarele alegeri. Este de presupus că aceşti „paşi” se vor înmulţi pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Ce poate să facă Preşedintele Klaus Iohannis în această situaţie? Ca şi în celelalte situaţii de până acum, Klaus Iohannis tace şi face, numai că ceea ce face dânsul  rămâne în bună măsură neştiut, necunoscut de către cetăţenii ţării.

Ultima conferinţă de presă de la Cotroceni este semnificativă în acest sens. Dânsul cunoaşte perfect Constituţia, atât litera cât şi spiritul ei, şi nu este de acord să iasă din cercul bine trasat al drepturilor şi obligaţiilor prescrise acolo. Om al datoriei, refuză orice abatere de la imperativele constituţionale, aşa cum, în perioada alegerilor, a refuzat orice negociere pe seama cetăţenilor alegători, cei din diasporă fiind şi „alergători”. Din păcate, „Biroul de presă" de la Cotroceni nu ne oferă suficiente informaţii referitoare la acţiunile invizibile ale Preşedintelui, iar dânsul nu o face, aşa cum o făcea Preşedintele Traian Băsecu, la o oră ritualizată, adică  la „ceasul cu poantele”.

La conferinţa menţionată, jurnaliştii l-au bombardat efectiv cu întrebările, la care Klaus Iohannis a răspuns fără nicio ezitare şi fără niciun rest, mai ales unul ascuns. Dar, mass-media are vocaţia senzaţionalului, încât dintre toate informaţiile date de preşedinte, prioritară a fost cea privitoare la intenţia lui Klaus Iohannis de a-l da în judecată pe Victor Ponta, intenţie la care a şi renunţat. Mass-media este preocupată preponderent, dacă nu chiar exclusiv, de ceea ce putem numi „fisurile” şi „umbrele” unei acţiuni, sau ale unui om, nu şi de ceea ce se numea  cândva „aspecte pozitive” ale unei situaţii. Pe vremea comuniştilor, erau avute în vedere exclusiv aceste „aspecte pozitive”, această antiteză întărind argumentul răsturnării de la 1989. Tăcerea efectivă a Preşedintelui, dublată de tăcerile selective ale mass-media, maschează faptul real că unul dintre punctele de sprijin, respectiv pârghiile transformărilor necesare azi în România este chiar Preşedintele Klaus Iohannis. Dânsul reprezintă doar o parte a puterii executive, iar faptul că premierul Victor Ponta va face o vizită la Tirana, nu înseamnă că partea care îi revine ar putea fi chiar o jumătate. De altfel, Victor Ponta umblă continuu şi imprevizibil „cu fundul în două bărci”, dar cu capul aiurea, între Guvern şi Parlament.  
 

Un al doilea punct de sprijin - şi primul, în ordinea timpului - este activitatea  DNA, acestă instituţie fiind  nucleul tare sau „nucleul dur” al puterii judecătoreşti. Aici avem, în sfârşit, o linie de continuitate, de coerenţă, iar meritele lui Traian Băsescu, în asigurarea autonomiei DNA, nu pot fi umbrite, nici de fratele, nici de ginerele dânsului. Aceste merite sunt chiar reliefate de către doi dintre colaboratorii dânsului, Daniel Morar şi  Laura Codruţa Kövesi, prin prestaţiile dânşilor.
 

Cât priveşte cea de a treia putere, adică Parlamentul, acesta este,  în întregul lui, mai degrabă o frână, sau, ca să revenim la  Sisif, un „bolovan”. Bolovanul efectiv este faimoasa majoritate, iar nucleul acestuia este chiar Victor Ponta, care, asemeni unui voievod moldav de odinioară, „pe dinafară este măr înflorit, iar pe dinăuntru este lac împuţit”, cum zicea bine btrânul cronicar.
 

De altfel, relaţia dintre cele trei puteri are o semnificaţie ecologică şi chiar una mitologică, amintindu-ne de fabula „Lacul, broasca şi cu ştiuca”, a lui Alexandru Donici. Cât priveşte cea de a patra putere, adică mass-media, ea este câinele de pază, care stă pe malul lacului, şi care doarme sau mârâie, latră la lună, sau latră selectiv, după împrejurări, câinele fiind dresat sau înainte de a fi pus paznic, sau la locul de muncă.
 

La urma urmei, sau în ultimă instanţă, punctele ferme de sprijin, respectiv pârghiile, se reduc la două, preşedintele şi DNA. Dar, aici mai lipseşte ceva, trebuie să mai apară ceva. Dintre răspunsurile date de către Klaus Iohannis la Cotroceni, unul singur m-a pus pe gânduri. Potrivit noii legi a alegerilor, pe care Preşedintele a promulgat-o, primarii vor fi aleşi, totuşi, din primul tur, nu şi din al doilea, care este eliminat. Problema acestor tururi a fos aprig discutată şi disputată în toate spaţiile colocviale. Oare de ce a optat, sau a fost de acord preşedintele cu un singur tur!? O explicaţie ar putea fi evitarea risipei, a risipei de energie şi de timp, dar mai ales risipirea banilor. Explicaţia ar merge, dar este parţială, încât nu cred că ea stă la baza opţiunii lui Klaus Iohannis. Înclin să cred, până la a fi convins, că este vorba de o speranţă şi de o aşteptare a preşedintelui Klaus Iohannis. Adică, speranţa că oamenii vor ieşi la vot în viitoarele alegeri parlamentare, aşa cum au făcut-o şi în 16 Noiembrie-2015, la alegerile prezidenţiale.

Încât, cel de al treilea punct de sprijin, cea de a treia  pârghie, ar putea fi chiar cetăţenii, care îi cunosc mai bine decât oricine pe candidaţii la  postul de primar. Pusă în joc parţial la alegerile locale, punctul de sprijin şi pârghia ar intra în joc total la alegerile parlamentare. Şi numai după aceea, vom putea spune că am ajuns la un zero (0), de unde putem începe şi putem pleca mai departe. Dar, aceasta este doar o ipoteză de lucru, care are un grad deschis, deci şi un coeficient incert, de probabilitate.