Trei cauze, din fuga calului
0Gata, a trecut şi bac-ul! A venit vacanţa, la orizont se aud alte petarde, până la anul vom muta acolo, cu telecomanda, atenţia publică. Cred însă că, înainte ca rumorile să se stingă complet, chestiunea merită câteva ajustări.
Am avut de-a face cu un scandal de corupţie în şcolile româneşti. Părinţii şi/sau elevii au dat bani pentru ca, în sălile de examen să se poată copia. Au fost profesori-supraveghetori care i-au primit. În spiritul obiectivităţii, premierul a simţit nevoia să facă precizarea că, indiferent cât de mare sau cît de mică e, şpaga rămâne tot şpagă, deci măsurile punitive nu trebuie să fie diferite de la o situaţie la alta. Perfect corect şi de netăgăduit. Cei care au fost prinşi cu mâţa-n sac să suporte consecinţele! Numai că, deseori, tocmai proporţiile conferă dimensiunea ridicolului, după cum un portret al maestrului Popa's te face să zâmbeşti fiindcă îngroaşă tuşele caracteriale ale unei fizionomii. Totuşi, şpaga luată de profesori are mai degrabă greutatea unui bacşiş, a unui ciubuc rătăcit prin sutiene, până la astronomicele comisioane sau „para-ndărături” e cale lungă. Vreau să spun că una e să te calce tancul, alta-să te calce hoţii şi alta-să te calce tristeţea.
Oricum, intervenţia hollywoodiană a poliţiştilor şi procurorilor chiar în timpul testelor ar trebui să fie păstrată pe mai departe ca subiect de reflecţie.
Incidentul a fost exfoliat, comentat, ţipat, mârâit, pârpălit la foc de tabără, ca de obicei s-au dat sentinţe televizate. Dar nimeni nu încercă să aşeze în jurul unei mese de studio câteva minţi neinflamate de partipris-uri, care să identifice, cu luciditate şi calm, cauzele profunde ale acestei situaţii. E mult prea simplu să te întrebi, cum făcea deunăzi un glas, ”CE s-a schimbat în şcoala românească în ultimii 23 de ani?” şi tot tu să-ţi zici cu fermitate în gând: „nimic!”. Pentru că întrebarea e prost pusă, dacă nu e urmată imediat de alta: ”DE CE nu s-a schimbat?”. Când se va răspunde la aceasta din urmă, lucrurile se vor limpezi şi se va deschide cale soluţiilor. La prima e lesne de răspuns: s-au schimbat insuportabil de multe! În ultimele două decenii, învăţământul românesc a devenit cel mai cinic poligon de încercări pe care poate să-l cuprindă imaginaţia! Deopotrivă învăţătorii, părinţii şi copiii au fost nevoiţi să afle asta, sacrificând nervi şi porţiuni imense de biografii!
Să n-o mai dăm atât după plop! Chiar şi la o privire din fuga calului, întregii tărăşenii i se pot pune cel puţin trei diagnostice grave. 1. Dascălii sunt ţinuţi programatic cu capetele sub nivelul demnităţii. Dacă nu dau meditaţii în particular, mor de foame. Cât timp se poate face performanţă cu burta plină doar de abnegaţie? 2. Trăind într-o lume în care s-a indus ideea că totul se poate vinde şi cumpăra, părinţii au ajuns să creadă că pot face asta chiar şi cu lumina din minţile propriilor odrasle. 3. Drămuirea bizară a ponderii „dosarelor” de liceu la admiterea în facultăţi a transformat bacalaureatul într-o afacere cu iz penal.
Până când noi înşine nu ne propunem să fim serioşi, haideţi să trecem pe alt canal!