Traviata la Iaşi în zilele noastre
0Am ajuns la Iaşi convinsă că vizualul unei producţii semnate Beatrice Rancea şi Doina Levintza va domina impresia finală asupra celebrei opere verdiene La Traviata prezentată în premieră în luna mai, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea.
Realitatea scenică a noii producţii ieşene cu La Traviata a depăşit însă aşteptările. Saltul înregistrat de compania ieşeană în ultimii ani, de când este condusă de Beatrice Rancea, efectul prezenţei regizorale a lui Andrei Şerban în urmă cu doi ani se vede parcă şi mai clar acum în forma ansamblurilor îndrumate muzical de tânărul maestru Gabriel Bebeşelea.
Firul regizoral al spectacolului a adus o permanentă dinamică, niciunul dintre momentele muzicale nefiind lipsit de o componentă vizuală valabilă. Într-o abordare cu note moderne dar păstrând un permanent contact cu semnificaţiile textului, viaţa Violettei Valery evoluează de la luxul iniţial până la finalul în care absolut tot cea ce mai reprezenta legătura eroinei cu viaţa reală este vândut efectiv, piesă cu piesă, într-un discurs scenic ce dublează dramatic ceea ce se întâmplă în primul plan.
Montarea este plină de aspecte realiste, chiar dure, pe care le vedem mai rar pe scenele noastre lirice urmărite cu consecvenţă. Este o producţie cu La Traviata a zilelor noastre. Mâna fermă a regizoarei Beatrice Rancea se simte de la primul până la ultimul moment. Chiar cele mai spectaculoase şi mai celebre arii sunt jucate de solişti într-o notă dramatică evidentă. De altfel, Lăcrămioara Hrubaru-Roată a excelat tocmai prin acest joc convingător, frivol, autentic, sincer, din prima până în ultima clipă.
Odată ajunşi în acest punct nu putem ignora impactul vizual spectaculos al costumelor Doinei Levintza care se prelungeşte printr-o scenografie fluentă, punând accentul pe amplificarea spaţiului pe verticală prin spirala centrală şi pe orizontală prin pereţii de oglinzi. Costumele eroinei, mai ales rochia mirobolantă din primul act, dar şi cele ale corului sau baletului, seduc privirea şi sugerează convingător aerul de lux decadent, de opulenţă al Parisului epocii, cu trimiteri concrete spre o epocă recentă.
Pe plan muzical am avut bucuria de a reîntâlni două ansambluri puternice, corul (pregătit de Manuel Giugula) şi orchestra Operei din Iaşi asigurând sub conducerea limpede a lui Gabriel Bebeşelea o fundatie fermă pentru evoluţiile solistice.
Surpriza ne-au oferit-o doi tineri cântăreţi cvasi-necunoscuţi publicului bucureştean. Baritonul Sandor Balla, actualmente solist al Operei Maghiare din Cluj, a construit un Giorgio Germont cu o atitudine extrem de convingătoare în evoluţia sa de la duritate şi intransigenţă la remuşcare, vocal situându-se la un nivel ce îl recomandă pentru marile scene ale ţării şi nu numai.
Revelaţia care poartă numele Florin Guzgă (care a debutat de altfel în acest rol la Iaşi tot alături de Elena Moşuc) ne face să-l recomandăm oricărui teatru din România pentru marile roluri lirice de tenor. Întotdeauna maturizarea glasului poate duce într-o direcţie sau alta, dar potenţialul acestui tenor (şi arhidiacon) de 26 de ani merită valorificat, ceea ce iată că Opera din Iaşi ştie să facă. Căldura timbrului, o intuiţie stilistică remarcabilă l-au făcut un partener de dorit pentru orice protagonist a rolului verdian, ca de altfel şi pentru Lăcrămioara Hrubaru-Roată, una dintre vedetele cunoscute ale teatrului ieşean, care a excelat şi cucerit publicul în mod deosebit prin dimensiunea dramatică.
La Iaşi se pregăteşte şi o nouă Boema în luna iunie, care se alătură recentelor titluri noi ale teatrului şi nu în ultimul rând Gala Operelor Naţionale - ediţia a II-a, la final de iunie, iar în toamnă Andrei Şerban cu Lucia di Lamermoor, evenimente care vor atrage din nou atenţia iubitorilor genului.
La Bucureşti, după Rigoletto, aşteptăm Tosca în luna iunie, o producţie importată de la Viena, aşadar putem spune că se întâmplă lucruri noi pe teritoriul teatrului liric un an fast pentru iubitorii genului care au a discuta despre noi montări ale titlurilor esenţiale ale repertoriului.