Stahanovism insular: cu cât mai mult, cu-atât mai culţi
0Michael Gove, ministrul Educaţiei, a constatat că elevii lor cam trag mâţa de coadă şi vrea să reformeze dramatic sistemul de învăţământ, prin mărirea numărului zilnic de ore de curs şi prin scurtarea vacanţelor.
Nici n-au apucat britanicii să răsufle uşuraţi, după ce un sondaj BBC a dezvăluit că pe români îi cam doare-n Koch de eliminarea restricţiilor de muncă în Regatul Unit, când o lovitură năprasnică i-a zgâlţâit chiar dinăuntru: Michael Gove, ministrul Educaţiei, a constatat că elevii lor cam trag mâţa de coadă şi vrea să reformeze dramatic sistemul de învăţământ, prin mărirea numărului zilnic de ore de curs şi prin scurtarea vacanţelor. Cauza: surse guvernamentale ale jurnaliştilor de la „The Guardian” se arată îngrijorate de faptul că elevii asiatici învaţă dublu, iar, din pricina asta, viitorul sună sumbru: dacă nu se va decide rapid ca englezii să muncească precum chinezii, vor ajunge să muncească pentru chinezi. Nu-i greu de constatat că iniţiativa, tractată de principiul „cu cât mai mult, cu atât mai culţi”, este una de sorginte stahanovistă.
Dar având în vedere faptul că profesorii lor predau 195 de zile pe an, iar ai noştri numai 178, mă gândeam ce s-ar întâmpla dacă organul mimetic dâmboviţean ar deveni rezonant cu această abordare. Cum ar reacţiona dascălii noştri dacă, în numele unei proaspete şi geniale reforme, ar fi anunţaţi că, pentru salariul mizerabil pe care-l primesc, ar trebui să muncească de două, de trei ori mai mult sau, pur şi simplu, continuu? Ce-ar zice părinţii, dacă ar afla că, din raţiuni strategice, li se va da voie să-şi vadă pruncii doar duminica la prânz? şi cum, satisiţi de lâncezeala unor prea lungi şi plicticoase ore petrecute în pupitre, ar primi elevii vestea că vacanţa de vară le-a fost „tunsă” regulamentar la doar patru săptămâni? Nu ştiu ce minunăţii se predau prin şcolile englezeşti, dar pentru noi ar fi un dezastru.
Vreme de peste un sfert de secol-poligon de încercare a unor idei creţe, maimuţărite de pe-aiurea, cărora le-au devenit victime deopotrivă dascălii, elevii şi părinţii, într-o zarvă socială şi politică de unde nimeni nu-şi mai aduce aminte că educaţia îndoielnică se poate transforma oricând într-o bombă cu efect întârziat, condus până acum de 20 de miniştri care, trâmbiţându-şi cu rândul propriile „reforme structurale”, nici măcar nu au reuşit să închege un sistem coerent de pe o zi pe alta, depăşit complet de boom-ul tehnologic al ultimilor 15 ani, evadat din cultura naţională, desincronizat şi şleampăt, c-o ofertă decuplată de cererea de pe pieţele muncii, cu o componentă privată de calitate îndoielnică, necreativ, instabil, nemotivant şi lipsit de modele autentice, învăţământul românesc de astăzi pare a fi o abulie istovitoare şi fără capăt. Cândva, decontul timpului irosit va sosi. Însă, din această perspectivă, cum ar fi ca timpul cu pricina să se dubleze, să se tripleze, în speranţa, precum cea a domnului Gove, că, mai devreme sau mai târziu, acumulările cantitative vor duce, neapărat, la un salt calitativ?
Nu cred în soluţia hegeliană a domniei sale, dar din chestia cu chinezii am învăţat şi eu ce-i aia viziune pe termen lung.