Slăbiciunile PSD

În ziua de 21 octombrie 2015, la puţine zile după ce fostul preşedinte al Consiliului judeţean Teleorman şi fost secretar general al PSD şi-a văzut împlinit visul de a fi devenit preşedintele partidului, publicam pe „adevarul.ro“ editorialul intitulat „Liviu Dragnea, între Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov“.

Liviu Dragnea, între Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov

Observam atunci că dl. Dragnea ar fi început deja pregătirea posterităţii sale, dorind ca istoria să îl prezinte drept: 1) liderul ce a îndepărtat de pe fruntea PSD eticheta de partid neocomunist, cu care a fost confruntat încă din momentul în care şi-a făcut apariţia pe scena politică a ţării, 2) conducătorul social-democrat care a condamnat nu numai comunismul, ci şi mineriadele şi 3) liderul care a încercat să se împace cu vârfurile intelectualităţii.

Reamintesc că dl. Dragnea îşi exprima chiar în acele zile în care PSD ne promitea - a câta oară? - că se află în faţa unui nou început şi că a ieşit întărit din Congres regretul pentru felul în care, în vara lui 2012, USL îl îndepărtase pe dl. Horia-Roman Patapievici de la conducerea ICR.

Au trecut, de la publicarea sus-menţionatului editorial mai bine de doi ani. E de domeniul evidenţei că praful şi pulberea s-au ales din pachetul de pretinse bune intenţii cu care dl. Dragnea încerca să îi păcălească pe români, prezentându-se drept marele reformator al PSD.

Astăzi, toţi descriptorii conduitei zilnice a PSD îl recomandă pe mai departe drept un partid căruia îi este imposibil să se rupă de matricea neocomunistă şi ca un inamic al intelectualilor critici. De aici şi campaniile murdare dirijate împotriva domnilor Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, de televiziunile şi ziarele prietene şi de analiştii politici aflaţi în serviciul social-democraţilor români.

În ceea ce priveşte ruperea de neocomunism, întreg filmul zilei de ieri, toată desfăşurarea, oră cu oră, a şedinţei CEX de luni, 15 ianuarie, încheiată cu demisia premierului Mihai Tudose nu fac decât să demonstreze că ne aflăm în faţa unei minciuni sfruntate.

Dl. Dragnea s-a comportat cam în acelaşi mod în care acţionau Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu atunci când doreau să scape de rivalii lor politici, indiferent că aceştia s-au numit Ana Pauker, Iosif Chişinevski, Vasile Luca, Miron Constantinescu sau Alexandru Drăghici. Dl. Dragnea a pus la cale o amplă operaţiune de manipulare şi dezinformare, a solicitat jurăminte de credinţă scrise, a profitat de slăbiciunile politice, etice şi morale ale celor pe care tot el i-a implantat în funcţii, fie în conducerile judeţene, fie în cea centrală a partidului. Să ne mai mire atunci că doar 4 membri ai CEX au votat împotriva şi numai 4 s-au abţinut atunci când s-a votat retragerea sprijinului politic acordat premierului Mihai Tudose?

Ieşind la declaraţii, în jurul orei 22, dl. Dragnea a repetat povestea potrivit căreia toate desfăşurările de ieri nu au făcut decât să întărească partidul. Care şi-ar fi reafirmat şi unitatea, şi puterea.

Se poate că în privinţa unităţii dl. Dragnea chiar să aibă dreptate. E vorba despre unitatea manifestată de CEX în dorinţa de a da maximă expresie supuşeniei faţă de un lider care este încă departe de a-şi fi epuizat muniţia. Ori despre unitatea în a face rău ideii de stat de drept în România.

Lucrurile sunt însă mult mai complicate în privinţa partidului ieşit mai întărit după vreo şapte zile de convulsii interne. Este mai mult ca sigur că PSD se teme. Se teme în primul rând la gândul că ar putea pierde guvernarea. Că preşedintele Klaus Iohannis s-ar putea să nu mai accepte desemnarea unui premier social-democrat. Un prim semn legat de felul în care va acţiona de acum încolo dl. Iohannis vom avea chiar astăzi, în momentul în care Cotroceniul va face anunţul prin care îl va accepta ori îl va respinge pe dl. Paul Stănescu în poziţia de prim-ministru interimar.

Fricii mai-marilor pesedişti legată de pierderea guvernării i-a dat expresie ieri seară, cu ocazia intervenţiei sale la TVR 1, doamna Lia Olguţa Vasilescu. Simplul fapt că PSD s-a gândit să ia în calcul posibilitatea de a declanşa procedurile parlamentare în vederea suspendării preşedintelui în cazul în care acesta îi va refuza propunerile legate de persoana viitorului prim-ministru, că a trecut la ameninţări pe faţă înseamnă un teribil semn de slăbiciune.