Scrisoare deschisă primului-ministru şi ministrului Educaţiei

Domnule prim-ministru Victor Ponta / domnule ministru Remus Pricopie, acum cunosc, formal, numele dumneavoastră. Aparţineţi politic Uniunii Social-Liberale, în virtutea scorului istoric pe care USL l-a obţinut la alegerile din 9 decembrie 2012. Eu însumi v-am votat, aşa încât contractul nostru este cât se poate de solid, în ceea ce mă priveşte. Acum e rândul dumneavoastră.

Vă felicit şi vă urez succes în proiectele pe care aveţi a le pune în fapt în ciclul politic 2012-2016.Iată rostul scrisorii mele deschise.

În 1946, la Cluj, Lucreţiu Pătrăşcanu a spus: “Înainte de a fi comunist, sunt român”. Mutatis mutandis, poziţionarea mea în raport cu dumneavoastră porneşte de la acest enunţ: “Înainte de orice afiliere ori simpatie politică, mie îmi pasă de Educaţia din România cum nu vă puteţi închipui”.

În virtutea enunţului anterior, lista to-do pe care eu v-o leg de suflet are un singur punct, care sună aşa:

Faceţi istorie! Puneţi capăt paradigmei comuniste în Educaţie şi deschideţi calea transformării de sistem a Şcolii, în acord cu cerinţele strategice ale României! Starea de fapt actuală este inacceptabilă – în primul rând în educaţia preuniversitară. La peste douăzeci de ani de la căderea formală a comunismului în România sistemul educaţional preuniversitar este anacronic, ineficient, depăşit demult de realitatea timpului pe care îl trăim acum. Şi această stare de fapt nu mai poate continua.

Vă cer să acţionaţi strategic, hotărât, profesionist, fără jumătăţi de măsură, punând mai presus de orice interesul Şcolii şi al României.

Fără “da, DAR…”

Fără “NU se poate, NU e timpul…”.

Fără “succesuri” şi fără “eşece”.

Fără “almanahe” şi fără “testuri”.

Cu FOND şi cu FORMĂ. Cu FORMĂ şi cu FOND.

Pentru că Educaţia este, de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani. Pentru că miza istorică este succesul sau eşecul României în condiţiile generate de dobândirea, la 1 ianuarie 2007, a statutului de ţară membră a Uniunii Europene, iar focalizarea complexă şi de lungă durată a ţării noastre pe transformarea profundă a Educaţiei pe toate palierele sale, într-o manieră fără precedent până în acest moment – incomparabilă cu oricare dintre schimbările ori corecţiile din zona publică la care suntem martori – reprezintă condiţia critică de succes a noii Românii Europene.

Vă ofer trei valenţe fundamentale, care susţin fără echivoc raţiunea votului meu pentru dumneavoastră:

Valenţa istorică. Acum, în esenţa sa, Şcoala funcţionează conform unui model depăşit, profund inadecvat timpului prezent şi celui viitor. A treia mare transformare a Şcolii româneşti moderne, după cea articulată de Spiru Haret în anii 1890-1900 şi după reforma comunistă din 1948, încă nu a avut loc.

Valenţa socială. Subsistemul public principal pentru schimbarea infrastructurii mentale a societăţii este Educaţia. Acum România are nevoie, urgent, de schimbarea infrastructurii sale mentale în acord cu schimbările generate de aderarea la Uniunea Europeană – prin urmare, Educaţia devine proiectul său public numărul 1.

Valenţa economică. Investiţia în educaţie este profitabilă. Rata de rentabilitate a investiţiei în educaţie se situează între 5-30%, conform statisticilor O.E.C.D.

Schimbarea adaptivă a Educaţiei este un proiect deschis, perfect fezabil. El nu este o ameninţare. Există profesionişti ai educaţiei care îl ştiu, îl vor şi îl susţin, punând la dispoziţie expertize pe dimensiuni multiple: educaţie non-formală; educaţia adulţilor; training şi consultanţă; experienţă internaţională; managementul schimbării; leadership adaptiv, real, transformaţional.

Transformarea Şcolii ca sistem este cel mai important proiect public al României în deceniul 2012-2022. El consfinţeşte, strategic, închiderea capitolului istoriei moderne a ţării noastre început după 1945 şi angajarea autentică pe calea deschisă de momentul 1 ianuarie 2007. Schimbarea adaptivă a Educaţiei constituie un exerciţiu profund de învăţare colectivă la scara întregii societăţi, fundamentat pe încredere, onestitate, competenţă, performanţă şi curaj, gândit să genereze câştiguri ireversibile – pe termen scurt, mediu şi lung – pentru toţi actorii individuali şi instituţionali implicaţi în punerea sa în fapt. Timpul va proba.

Dată fiind gravitatea istorică a momentului în care ne aflăm, vă invit să meditaţi la sensul poeziei Noi vrem pământ, scrise de George Coşbuc. Pentru esenţa contractului nostru prin votul pe care vi l-am acordat, cele mai relevante versuri sunt acestea:

“Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,

Să vrem noi sânge, nu pământ!

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa

Nici în mormânt!”

La Mulţi Ani!