Referendum acum... bum, bum! (I)

Referendumul - practicat în democraţiile antice din Atena şi Roma - este o modalitate de consultare a cetăţenilor, cu referinţă la o problemă foarte importantă a „cetăţii“, sau a societăţii. Problema deschisă trebuie să fie una gravă şi cu un caracter naţional. Iar aici poate să apară confuzia totală care marchează OUG-urile guvernamentale din ultima vreme, adică de când coaliţia PSD-ALDE se află la putere.

Aceste „urgenţe“ nu sunt regionale şi cu atât mai puţin naţionale, ci ţin de interesele personale ale şefilor şi grupurilor adunate în jurul lor. De când sunt ei la putere, Legile justiţiei au fost „corectate“ numai în consens cu aceste interese. În pofida tuturor rezervelor şi criticilor - din ţară şi de peste hotare -, actuala putere merge orbeşte mai departe, aspirând la o victorie „cu orice preţ“.

La Referendum sunt chemaţi toţi cetăţenii unei ţări. Ei trebuie să răspundă la o întrebare prin Da sau Nu, iar rezultatul votului îl dă majoritatea simplă. Problema cea mai delicată este aici chiar participarea cetăţenilor la vot. Imediat după 1989, ei au ieşit la vot în proporţii impresionante, care urcau către 90%. Apoi, procentul a scăzut treptat, dat fiind comportamentul partidelor politice ajunse la guvernare. Aici, Bulă a ajuns să spună: „Pleacă ai noştri, vin ai voştri, tot un drac!“. „Dracul“ principal era discrepanţa dintre promisiuni şi realizări. Bunicul meu, Moşu Pompei, a fost pus într-o situaţie similară înainte de 1944. În satul Ocniţa a venit un liberal care le-a promis „sarea cu marea“, dar nu a făcut nimic din ce a promis. Apoi a venit naţional-ţărănistul, refăcând clişeul cu „sarea şi marea“, cu accente proprii, dar nici el nu a făcut nimic. Concluzia Moşului Pompei şi a consătenilor săi a fost una de dezamăgire totală. Moşul Pompei a sintetizat-o într-o replică simplă: „Dă-i dracului, că toţi erau nişte mincinoşi!“. Neparticiparea la vot a cetăţenilor din România de azi reface o Istorie pe care noi o credeam apusă.

În 1996, PSD a câştigat alegerile cu un procentaj majoritar faţă de celelalte partide. Dar, raportat la întreaga populaţie a României, acest procent reprezintă doar 18%. În combinaţie cu ALDE, au câştigat alegerile şi au format majoritatea parlamentară. Spus simplu, aceasta este majoritatea unei minorităţi civice, trecând peste faptul că unirea dintre Stânga (Dragnea) şi Dreapta (Tăriceanu) este o unire „capro-varzistă“, ca să nu-i dăm şi o conotaţie erotică. Totuşi, cei doi corifei vorbesc despre partidele lor ca şi cum ele ar reprezenta România şi poporul român. Din toate părţile - din interior şi din exterior, de „afară“ - au venit critici severe la adresa lor, în special la adresa Politicii justiţiare, bazată pe OUG-uri. Răspunsul lor este unul mecanic, standardizat: acestea ar fi atacuri la adresa României şi a poporului român. De aceea este necesar un Referendum, ca să vedem care este atitudinea poporului român faţă de actuala situaţie a ţării, condusă de binomul capro-varzist PSD-ALDE.

Întrebarea, oricare va fi ea, poate fi văzută, de pe acum, ca o variantă istorică a întrebării metafizice pe care şi-a pus-o Hamlet: „A fi sau a nu fi, iată-ntrebarea!“

Cum îşi schimbă poziţia „ca la Ploieşti“, binomul PSD-ALDE nu a fost de acord cu organizarea acestui Referendum concomitent cu alegerea europarlamentarilor. Ei au invocat şi poziţia Comisiei de la Veneţia, pe care o ignoră când este vorba de erorile lor juridice. Dar această Comisie nu interzice, ci sugerează că această concomitenţă a celor două voturi nu este cea mai indicată. Se subînţelege că, în situaţii de excepţie, se poate recurge şi la ea. Ceea ce Preşedintele Klaus Iohannis şi face, după un moment de cumpănire. Klaus Iohannis cumpăneşte, Liviu Dragnea şi colegul Tăriceanu se pare că sunt descumpăniţi, din diferite motive, dar şi de unul comun: teama de Referendum.

PS. Problema cea mai importantă a acestui Referendum este problema ÎNTREBĂRII, la care urmează să se răspundă printr-un simplu DA sau NU. Întrebarea, oricare va fi ea, poate fi văzută, de pe acum, ca o variantă istorică a întrebării metafizice pe care şi-a pus-o Hamlet: „A fi sau a nu fi, iată-ntrebarea!“