Prima impresie despre noua programă şcolară: părţile sunt infinit mai bune decât întregul!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin părţi înţeleg noile programele şcolare, care sunt, în sfârşit, dintr-un alt film, cel al veacului nostru. Prin întreg înţeleg nefericitul plan-cadru stabilit anul trecut, care – vâzând programele şcolare, veritabile bijuterii pedagogice în multe (nu toate) dintre faţetele lor de proiectare – este în fapt un anacronic pat al lui Procust.

Ce ţine în loc, nemeritat, mulţi paşi viguroşi înainte pe care colecţia de programe şcolare îi definesc în sensul schimbării paradigmei Educaţiei. 

Acum, punând faţă în faţă proiectarea strategică – exprimată în planul-cadru – pe care o evaluez cu nota 4, şi pe cea tactic-operaţională – operaţionalizată prin programele şcolare – pe care o evaluez cu nota 9, pot confirma, din păcate, viabilitatea argumentului critic de anul trecut  referitor la arhitectura curriculară.

Viciul de fond al planului-cadru este centrarea dominantă pe discipline, în detrimentul marilor arii de dezvoltare umană pe care disciplinele specifice au a le servi (ex.: cine suntem; unde suntem, în timp şi spaţiu; cum ne exprimăm; cum funcţionează lumea; cum ne organizăm; planeta noastră etc.)

Din ce am văzut, programa de Română e mult mai reuşită decât cea de Matematică – are în ea un mult mai bun echilibru între ansamblu şi detaliu, precum şi între formal / non-formal. În ceea ce priveşte matematica, avem de surmontat această meteahnă a complexităţii ridicate şi a caracterului prea teoretic.

În ceea ce priveşte lipsa regulilor de ortografie, aici e o chestiune de proiectare de principiu: dacă DECID sau NU să introducă gramatica la clasele III-IV. Înţeleg că decizia e NU - ok! Asta înseamnă că în clasele V-VIII au de făcut gramatică la greu. Ceea ce nu e un capăt de lume. În clasele V-VIII copiii sunt mult mai copţi la minte să conceptualizeze principii şi reguli gramaticale. Asta nu înseamnă că învăţătorii nu vor lucra elemente de gramatică şi la clasele III-IV (s-au / sau; m-ai / mai etc.)  

Ca feedback critic, recomand exerciţiul de a regândi programele şcolare în termeni de valori pentru a cultiva copiilor valori, înainte de orice, prin intermediul fiecărei discipline în parte. De pildă, cum limba română, limba modernă, matematica, ştiinţele naturii şi toate celelalte îi ajută pe copii să înveţe şi să practice curajul, integritatea, patriotismul? Cred că, din punct de vedere al proiectării curriculare, aceasta este pentru noi provocarea de fond, pentru că nu am mai făcut aşa ceva până acum.

Şi un gând final: felicitări echipei care a proiectat programa dicsiplinei Limba Română, pentru modul în care aţi incorporat bunele practici de educaţie non-formală – în special, pe cele de comunicare şi lucru în echipă – devenite deja parte a memoriei instituţionale a şcolii de azi. BRAVISSIMI!

Mai multe pentru tine:
Educație și securitate națională. Somnul rațiunii „României Educate” naște monștrii „României neolegionare”
Sine ira. Educație spirituală de secol XXI, într-o Școală de secol XXI – o conversație sensibilă, suspendată între frica și curajul asumării schimbării
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop martie 2026. Cele 4 zodii care parte de schimbări, emoții intense și noi începuturi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
România mediocră. România bezmetică. România buimacă de cap. Cum iubim lucid Țara noastră de infarct
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare