Pe drumul Rusiei lui Putin. De la referendumul pentru familia tradiţională la Congresul Mondial al Familiilor de la Chişinău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea de către liderii PSD a referendumului pentru familia tradiţională în această toamnă, în baza semnăturilor celor 3 milioane de români, ridică o serie de probleme în societatea românească care ne vor apropia  mai mult de Rusia lui Putin şi Moldova lui Igor Dodon, unde predomină intoleranţa şi valorile ultraortodoxe.

Ce relevanţă ar putea avea acest referendum când statul român este incapabil să sprijine familia şi natalitatea prin măsuri concrete şi nu prin vorbe goale la „Starea Civilă“? Pentru persoanele care au alte orientări sexuale de ce nu s-a efectuat în toţi aceşti ani modificări legislative astfel încât să se reglementeze parteneriatele civile? De ce nu se organizează un referendum pe tema discriminării femeii în raport cu bărbatul?

Cel mai probabil, prin acest referendum, PSD va încerca să îşi spele imaginea şifonată, după asaltul prelungit asupra justiţiei şi a statului de drept şi va cimenta totodată relaţia cu Biserica Ortodoxă Română, încă nereformată şi zdruncinată de problemele unor prelaţi cu propria lor sexualitate.

Ca un preambul la acest referendum, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a chemat în instanţă organizaţia părinţilor din judeţul Vrancea (26.000 de membri), inspectorul şcolar al judeţului, un înalt prelat al BOR, decanul baroului Vrancea la solicitarea unui transgender pentru că le-ar fi vorbit elevilor din judeţ că identitatea de gen şi orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, scriu jurnaliştii de la Evz.ro.

„La începutul lunii septembrie, sigur o să discutăm în Coaliţie, o să discutăm şi cu colegii din Senat, şi colegii din partid, dar eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, în sensul dorit de cei trei milioane de cetăţeni. Poate fi organizat în sfârşitul lunii septembrie, poate fi 30 septembrie, ultima duminică din septembrie, sau prima duminică din octombrie. Trebuie să avem o discuţie şi cu Guvernul şi vom avea în perioada următoare pentru că oricum se va organiza referendumul, deci trebuie să prindă la rectificarea bugetară banii pentru a putea organiza referendumul“, declara Liviu Dragnea.

Indiferent de rezultatul obţinut în urma acestui referendum, clivajele de la nivelul societăţii româneşti se vor adânci tot mai mult şi de acest lucru va profita din umbră Kremlinul. Nu întâmplătoare a fost vizita Patriarhului Kiril din toamna trecută de la Bucureşti, dincolo de aspectele teologice şi de legăturile frăteşti din lumea ortodoxă. 

Ortodoxia este în momentul de faţă un pivot de control şi promovare al Moscovei în spaţiul ”Răsăritean şi Balcanic”, marcat din plin de recentul scandal de spionaj de la Sfântul Munte Athos.

„În Rusia a fost implementat un sistem de legi pentru protejarea familiei, care ţintesc la a restaura valorile familiei. Doresc să atrag atenţia asupra problemei demografice – se vede schimbarea în Rusia în ultimii ani, o rată a natalităţii la care nu ne puteam aştepta acum câţiva ani, ne îndreptăm spre familia cu trei copii ca model mediu al familiei ruseşti, după aproape 10 ani de eforturi de sprijinire a natalităţii“, declara preşedintele Comisiei pentru Familie din Duma de Stat a Federaţiei Ruse, despre avantajele familiei tradiţionale.

Să fie aceasta cheia pentru societatea românească, după aproximativ 30 de ani de democraţie? Sincer, nu cred, că implementarea unui concept putinist la nivel mentalului colectiv din ţara noastra va rezolva problema şi rolul femeii în societate. Eu cred că vremurile în care „mamele eroine defilau în numele partidului şi a naţiunii“ au trecut demult, iar vectorul euro-atlantic este singurul cap compas spre care trebuie să ne îndreptăm.

Citeşte analiza întreagă pe Jurnalistii.ro.

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
 „Trăim într-o lume în care nu ne-am pierdut identitatea muzicală!”. INTERVIU cu Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival
Rezultatul referendumului pro-european, un dezavantaj pentru Maia Sandu? INTERVIU cu directorul general IMAS Chișinău, Doru Petruți
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ziua Z la Chișinău. Alegeri cruciale pentru viitorul R. Moldova. INTERVIU cu cercetătorul Nicolae Țibrigan
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €