Ovulul e iris şi e la ochi!

Am fost foarte fericită că am ocazia să îi vorbesc despre ovul şi spermatozoizi, aşa, ca fapt divers, pe fundalul unei comedii. Dar nu l-am putut convinge până la final că ovulul nu este, de fapt, un iris şi că nu este în ochi, ci în burta unei doamne.

Butonând telecomanda, am dat la un moment dat peste filmul Cine cu cine vorbeşte. Ştiţi, continuarea filmului în care un bebeluş vorbeşte şi se trezeşte ulterior şi cu o surioară. Nu-i aşa că nu mă pricep la povestit filme? Acum că v-aţi amintit oricum, să precizez că filmul era chiar la început, aşa că am chemat repede copilul din dotare, fericită că am ocazia să îi vorbesc despre ovul şi spermatozoizi, aşa, ca fapt divers, pe fundalul unui film de familie.

Şi începe partea animată şi eu zic: “Uite, acela este un ovul”. “Unde?”, întreabă Rareş.

Concentrată pe scopul meu educativ, răspund fără să gândesc: “În burtica doamnei.”

“Ba nu, ăla e un iris şi e la ochi”. Ce-i drept, semăna extrem de bine cu un iris.

Bineînţeles, m-a apucat râsul, dar m-am străduit să mă opresc repede, pentru că, nu-i aşa, aveam un scop educativ. I-am explicat deci serioasă că ceilalţi, care înoată repede şi au coada lungă, se numesc spermatozoizi. 

Dar după un minut, Rareş izbucneşte îngrijorat: “Uite, mami, aia care au coada lungă, nu mai ştiu cum ai spus tu că se numesc, vor să intre în ochi”.

Ei, aici chiar nu m-am mai putut opri din râs, iar prima noastră lecţie serioasă despre sex a fost definitiv compromisă. Ei, are doar 5 ani. Mai am deci timp să încerc abordări mai inspirate.   

Am văzut pentru prima dată filmul acesta la un cinema, în sala căruia făcusem serbarea de final a clasei a şasea sau a şaptea. Nu mai ştiu exact anul, dar sigur erau şi toţi profesorii în sală. La şcoală, nimeni nu se gândise până atunci să ne vorbească despre aşa ceva. Nu au făcut-o nici după film. Că doar era ruşine şi, dacă ar fi făcut-o, sigur noi am fi pus imediat în aplicare noile cunoştinţe.

Aşa gândeau profesorii pe atunci, la începutul anilor 90. Am avut noroc că mama citise enorm şi era destul de deschisă pentru a ieşi din aceste canoane. Nu le-aş spune comuniste. Nu cred că aveau prea multe in comun cu ideologia comunistă. Era pur şi simplu vorba despre mentalitate, prejudecăţi şi, mai ales, lipsă de informare. Ce putea fi mai uşor decât să îi spui copilului că l-a adus barza?!

Voi la ce vârstă aţi început sau aveţi de gând să vorbiţi copiilor despre diferenţa dintre fetiţe şi băieţi, de exemplu? Credeţi că este mai bine să obţină aceste informaţii acasă sau la grădiniţă/şcoală?