O stafie bântuie prin Europa
0Sintagma din titlul acestui text se referea acum 150 de ani la comunism. Spusă de Marx în context revoluţionar, comunismul bântuia bătrânul continent de la un capăt la altul, căci societatea capitalistă, saturată de progres şi dezvoltare, evitase mulţi ani să acorde drepturi muncitorilor.
În zilele noastre, din fericire, nu comunismul este cel care ne bântuie, deşi, în România şi în alte ţări foste comuniste, nostalgia comunismului se mai face resimţită şi după aproape trei decenii. Nu cred că cineva îşi doreşte cu adevărat, şi în mod complet, o reîntoarcere la comunism, adică la cartele la pâine şi ulei, la imposibilitatea susţinerii opiniilor sau la imposibilitatea circulaţiei libere (ca să amintesc numai câteva aspecte minore).
Prin Europa ultimilor zece ani bântuie stafia iliberalismului, adică a unei dorinţe nostalgice pentru autoritarism, pentru restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În acord cu Fareed Zakaria (ce a lansat termenul în 1997), societatea iliberală nu este nici liberă, nici lipsită de libertate. Aşadar, este o organizare politică (un fel de a treia cale) ce se abate în mod clar de la valorile şi principiile fundamentale ale civilizaţiei occidentale, binele, adevărul, frumosul şi dreptatea.
Ce mi se pare interesant de semnalat este că în ultimii zece ani, după cum au arătat alegerile din majoritatea ţărilor europene, iliberalismul (includ aici şi extremismul, deşi, în unele cazuri partidele extremiste au dus iliberalismul la extrem) a câştigat mult teren. A pătruns în Europa din orient, din Iran şi lumea arabă, din Rusia etc., dar mai ales a intrat pe poarta larg deschisă de Turcia lui Erdogan. Departe de a fi o societate democratică (aşa cum pretinde Erdogan), organizarea actuală a Turciei arată izbitor de mult cu ceea ce doresc adepţii acestei forme de organizare politică: simultan democraţie (se organizează alegeri etc.) şi ne-democraţie (puterea este discreţionară, drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt îngrădite etc.). Vedem cum stafia prinde chip în Turcia, nu mai e propriu-zis o făptură iluzorie, ci este una cât se poate de reală (ce trimite mii de oameni la închisoare sau la moarte). Regăsim aici atât extremismul şi fundamentalismul iranian, atât autoritarismul şi centralismul coreean sau chinezesc, dar şi concentrarea puterii la o singură persoană, aşa cum e cazul unei ţări organizate ca o tiranie (în acord cu celebra clasificare politică aristotelică).
Mă bucur să văd că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, încă de la alegerea sa, a subliniat nevoia respectării valorilor fundamentale ale civilizaţiei europene.
Faptul că noua troică pentru Siria (Rusia, Turcia, Iran) este cea care, se pare, va decide, soarta regiunii, deci şi a lumii orientale, pentru următorul deceniu, arată cât de mult teren a câştigat iliberalismul. Să ne mai mirăm deci de scandalul Cambridge Analytica când interesele aflat în joc erau la scară globală? Să ne prefacem că nu vedem cum lumea în care trăim se schimbă mai mult decât ştim noi şi mai mult decât putem noi înţelege? Să mai amintim de România, de Dragnea şi coaliţia de la putere, în condiţiile în care iliberalismul oferă exact căile şi mijloacele de care ei au nevoie pentru a-şi realiza interesele personale (subliniez: fără vreo legătură cu obligaţia legală şi constituţională pentru primatul binelui cetăţeanului) sau cele de grup politic?
S-ar putea spune că nu mai e nimic de făcut, că societatea democratică şi-a trăit traiul. Nimic mai fals: avem totul de făcut. În primul şi în primul rând este nevoie de reluarea zilnică a adeziunii la valorile şi principiile culturii occidentale. Adevărul, binele, dreptatea, frumosul nu sunt nişte mofturi, ci temelia vieţii noastre de zi cu zi, baza organizării politico-sociale, temelia comportamentului şi a moralei, fie că vorbim despre a merge pe stradă, a învăţa sau a face legi în Parlament.
Este nevoie ca această reafirmare să fie auzită ferm, atât în presă, cât şi, sau mai ales, în sfera politică; preşedinţii ţărilor din UE sau şefii de guverne ar trebui să afirme mai des, mai sonor, mai ferm aceste principii şi valori. Mă bucur să văd că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, încă de la alegerea sa, a subliniat nevoia respectării valorilor fundamentale ale civilizaţiei europene. Îl aşteptăm, deci, şi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, să i se alăture.