O „perversă de pe Târgu Ocna”, la Târgovişte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când viitorul bunic Traian mi-a spus într-o seară povestea cu „omul gras”, care călăreşte trupul „slab şi subţirel” al economiei, am rămas cu spaime grozave de umflatul acela. Fiindcă, pe lângă onestitatea de a ne trage direct capete în gură, a căpătat şi măiestria „perverselor de pe Târgul Ocna”.

Cea mai perversă dintre „perverse” stă în ştiinţa de a-i pocni pe cei care (culmea!, chiar în locul lui!) încearcă, în mod concret, să mişte ceva.

Am crezut întotdeauna într-un stat minimalist, care să ne lase să căpătăm deprinderile de a creşte natural şi, deci, pe cât posibil, cât mai puţin asistaţi. Există însă câteva categorii pentru care dozarea atentă a asistenţei sociale rămâne vitală. Între acestea-tinerii din orfelinate, care au atins vârsta majoratului. Nimeni nu ştie cât şi cum au fost pregătiţi acolo pentru viaţă. Cert este că, într-o bună zi, poarta internatului care le-a ţinut loc de casă li se va deschide larg şi vor fi  somaţi să poftească în jungla de afară. În fiecare an, câteva mii de adolescenţi debusolaţi se pomenesc pe drumuri. Cei mai mulţi se transformă curând în materie primă pentru puşcării. Dacă ar fi să ne luăm după ce se clămpăne pe la televiziuni, decorul e însă unul feeric: plouă cu proiecte-confeti şi cu bune intenţii.

O scrisoare primită de la Târgovişte ne semnalează un astfel de caz. Cu un an şi jumătate în urmă, trei doamne inimoase au decis să ia în mâini soarta câtorva asemenea (în fond tot) copii şi să le netezească reinserţia în comunitate. Au înfiinţat o asociaţie numită ”Poţi şi tu”, cu banii lor au închiriat imobilul unui fost CAP, din satul Comişani, ce fusese retrocedat proprietarilor, l-au renovat, l-au mobilat, l-au utilat. Opt tineri, patru fete şi patru băieţi (acum au rămas doar şase), proveniţi din centrele de tranziţie ale D.G.A.S.P, li s-au alăturat şi s-au pus pe treabă. Fetele au deschis un atelier de lenjerii, pe care au prins să le vândă cu succes prin împrejurimi. Băieţii au meşterit din uşile vechi ale cooperativei o microfermă, unde au început să crească iepuri, porci, capre şi păsări. Totul părea că merge strună până când, brusc, proprietarul domeniului s-a sucit şi a decis să-l vândă. Oricui, chiar şi asociaţiei. Însă aceasta nu apucase să pună vreun ban deoparte. Aşa încât viitorul optimist al chiriaşilor a fost resetat într-o secundă. Disperaţi, au cerut sprijinul Primăriei, Consiliului Judeţean, deputaţilor şi senatorilor locali. De pretutindeni, li s-a răspuns cu cinismul cunoscut: ”Dacă ştiaţi că nu obţineţi profit, de ce v-aţi înhămat la aşa ceva?”.

Normal, după logica lor ”perversă, de pe Târgul Ocna”! Pentru că, iată, citez din memorie un fragment dintr-un studiu de specialitate, întocmit cândva, cu multă pompă: ”Integrarea socială şi profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului constituie şi pentru Guvernul României o prioritate care necesită o abordare integrată şi o intervenţie imediată”, bla, bla.

Păi, băi, ”grasule”, cum facem? ”Ori suntem golani, ori nu mai suntem”!

Mai multe pentru tine:
Dumitru Radu, directorul general al S.N.A.M : „România este rezervorul de apă minerală al Europei”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Regele Mihai a murit. Istoria celor 66 de ani de monarhie. Cel din urmă suveran al românilor: „Am plecat cu moartea-n suflet”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Psihologul Aurora Liiceanu: „Elena Udrea a pierdut foarte mult din popularitate când a distribuit un filmuleţ despre pantofii ei”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul