Note, stări, zile

5 septembrie 2018. De mai multă vreme, conducerea Ministerului Public mi-a făcut invitaţia de a ţine, dinaintea procurorilor săi, o conferinţă apropiată, ca temă, de profilul instituţiei. Conferinţa se încadra într-o serie de evenimente asemănătoare, dedicate sărbătoririi Centenarului.

Articol preluat din Dilema Veche

Pe data de 5 septembrie am reuşit să dau curs generoasei invitaţii şi am vorbit despre conceptul legii în dialogurile lui Platon şi în textul celebru al lui Montesquieu despre „spiritul legilor“. Au urmat întrebări şi – atît cît m-am priceput – răspunsuri. Asta a fost tot. A doua zi, am primit o sumedenie de telefoane îngrijorate: „Ce-ai păţit? Te anchetează? De ce te-au convocat?“ Îngrijorarea era – după cum mi-am dat seama ulterior – consecinţa modului în care „o parte“ a presei noastre (gazete şi televiziuni) a înţeles să publiciteze episodul. Pe burtierele unor emisiuni TV fusese scris „Andrei Pleşu la Parchetul General“, sau „Andrei Pleşu chemat la Parchet“, sau „Pleşu răspunde întrebărilor lui Kövesi“ (ceea ce e adevărat: dna Kövesi era în sală şi mi-a pus, ca şi alţi participanţi la întîlnire, o întrebare sau două). Un cunoscut ziar titra: „Motivul incredibil pentru care filozoful A.P. a fost chemat la PÎCCJ“ (într-adevăr, cui să-i treacă prin cap că pot fi chemat să fac pe conferenţiarul?!). Dar chiar şi unii dintre cei care s-au străduit să rezume subiectul real al vorbirii mele mi-au pus în desagă teme „incredibile“: m-aş fi ocupat, între altele, de PSD, de scandalul protocoalelor, ba chiar şi de problema ordinii cosmice… Pe forumuri, au apărut, inevitabil, şi comentariile tradiţionale ale cititorilor mei bosumflaţi: „Poate l-au întrebat pe dumnealui şi de ce i-a făcut cadou Editura Politică amicului său Liiceanu!“ „Dar despre cum fură din banii publici n-a vorbit?“ Şi, apropo, „ne spune şi nouă cineva cu cît a fost plătit băsescopatul pentru conferinţă?“ Degeaba declarăm şi eu, şi instituţia-gazdă că n-am făcut conferinţa pe bani. Aiurea! A se slăbi! Păi, cum să-şi întreţină burdihanul elitistul (autointitulat), sorosistul, fripturistul, veneticul?!

Dar înţeleg, trebuie şi bieţii gazetari să-şi vîndă marfa, să mănînce o pîine! Fac şi ei ce pot: dau ştiri-bombă, incredibile, cutremurătoare, breaking, împachetate, profesionist, în titluri de o traumatizantă obscuritate. (Lavinia Pârva a suferit, în copilărie, din cauza gropiţelor din obrăjori, Stela Popescu a fost machiată, înainte de îngropăciune, de un prieten expert, Marcel Toader are o nouă iubită, cutărică e în doliu, cutărică va fi în doliu, pe Arşinel îl dor încheieturile şi altele asemenea, toate sub titluri de tipul: „X rupe tăcerea!“, „Medicii au dat verdictul!“, „Secretul relaţiei dintre A şi B“, „Se despart!“ etc. Aşa se educă cititorii patriei! Aşa li se cultivă bunul gust şi discernămîntul. Aşa sînt pregătiţi electorii autohtoni să voteze cum trebuie!

9 septembrie 2018

Doamna Adina Florea, propusă de Tudorel Toader pentru a prelua conducerea DNA, dovedeşte, deja, o bună instalare în „echipă“. Mai întîi, e de acord întru totul cu ministrul care a promovat-o. Să fi făcut şi dînsa o fentă retorică minimală, de natură să-i probeze, de ochii lumii, independenţa! Nu, doamna Florea e cinstită. Nu se sfieşte să spună: „Sînt omul şefului! Ce zice dumnealui, zic şi eu!“ Apoi, declaraţiile pe care le face întreţin o mai veche confuzie („subtilă“ sau doar nătîngă?) inventată de guvernanţi (adică de statul perpendicular pe statul paralel!): majoritatea proceselor administrate de DNA în perioada Kövesi sînt, simultan, „vendete“ politice, adică moduri de a măslui dreptatea pentru a face rău adversarilor, dar şi simple „show“-uri mediatice, circ, terfelire de imagine, de dragul amuzamentului public. Dovada? Numărul mare de achitări. Prin urmare, DNA a greşit, pînă de curînd, în două feluri: 1) acuzînd; 2) achitînd. Oricum o dai, iese prost. A) Atac şi răzbunare politică? Aş! Am vrut doar aşa, să facem niţel spectacol, să-i luăm la mişto pe fraieri! B) Fîţîială mediatică cu zornăit de cătuşe de dragul rating-ului? Nu, vă rog! Am vrut chiar să dăm la cap paralelilor! După care i-am eliberat, creştineşte, pe mai toţi. E ca şi cum contele de Monte Cristo, după ce îşi lichidează („achită“…), tenace, duşmanii, ne asigură că totul a fost o joacă de imagine, cît să putem pune de un roman. Sau invers: o trupă de pantomimă mimează, pentru publicul doritor de senzaţii tari, o tîlhărie sîngeroasă, după care se află că tîlhăria cu pricina chiar a avut loc! Ce să înţelegem? Direcţia Naţională Anticorupţie a fost prea rea sau prea cumsecade? A fost eşafod nemilos sau teatru de revistă? Avem sau n avem hoţi în Guvern, în Parlament şi, pe ici, pe colo, prin judeţele esenţiale? Dl Dragnea şi-a construit – ca tot românul – ditamai vila hollywoodiană din salariu sau din venituri complexe, greu analizabile? Procurorii au găsit cu adevărat ilegalităţi şi „ilegalişti“? Sau au vrut doar să ne distreze, scoţînd limba şi proferînd măscări dinaintea unor victime politice inocente, pentru a le trimite apoi înapoi acasă?

Dar, oricum, vor veni vremuri mai juste! Ori condamnăm tot, ori achităm tot! Fără bîlbîieli şi jumătăţi de măsură! Şi trebuie să „mergem pînă la capăt“, începînd chiar de-acum! Că doar n-o să aşteptăm „optusprezece“ ani pentru „a abroga pe cineva despre vreo vină“!

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro