Mitul Iohannis se pregăteşte să moară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis va prelua Internele

Primarul Klaus Iohannis va renunţa, cel puţin pentru câteva luni, la centrul boem al Sibiului şi se va instala în centrul murdar al Bucureştiului, în fruntea Ministerului de Interne.

De primarul Iohannis a auzit toată lumea, absolut toată lumea. Cine a trecut prin Sibiu ştie că Iohannis este un bun gospodar. Cine nu a trecut prin Sibiu ştie acelaşi lucru, pentru că Iohannis este neamţ, şi nemţii sunt, prin excelenţă, buni gospodari. Şi pentru unii şi pentru alţii, Iohannis este un duh al calităţii. Însă liberalii nu aveau nevoie la MAI de primarul Iohannis, de gospodarul Iohannis, de neamţul Iohannis. Pentru toate aceste dimeansiuni administrative, în PNL există Victor Paul Dobre, Radu Stroe, Mihai Stănişoară şi Sorin Frunzăverde.

Pentru jocul politic, în PNL există mitul Iohannis, umbra nemţească înflorită în spinarea primarului. Surse liberale demne de toată încrederea ne-au confirmat că, dacă PNL ar fi putut negocia direct cu mitul Iohannis, cu siguranţă l-ar fi lăsat pe primar să-şi facă în continuare treaba la Sibiu, mai ales că acesta va renunţa la funcţie silit de Agenţia Naţională de Integritate.

PNL a ales să se lupte cu partenerii de alianţă adoptând tactica mitului. L-au activat pe Iohannis, i-au pus eticheta de expert în administraţie cu trecut sănătos şi l-au înfipt în Guvern. Pus în faţa mitului împlinit, premierul Victor Ponta a admis existenţa sa, ba chiar l-a întărit cu câteva aprecieri mărunte. Concret, Crin Antonescu pare marele câştigător al acestei dispute politice de etapă. Însă involuntar, sau poate voit, Crin Antonescu a început să sape groapa mitului Iohannis. În momentul în care liberalul Klaus Iohannis se va aşeza pe scaunul de ministru, mitul Iohannis va muri. Moartea îi va acorda însă o derogare mitului şi îi va pune în faţă două opţiuni. Dacă va eşua în fruntea MAI, neamţul gospodar se va transforma subit într-un sas banal, iar mitul supraomului de la Interne va fi redus la eşecul unui pământean oarecare. Deci, mitul Iohannis va fi îngropat pe vecie în iadul naţional, poate doar sibienii să-i mai întindă un fir de aţă.

A doua moarte îl poate propulsa pe Klaus Iohannis, mitul, direct în raiul politicii. Dacă reuşeşte să se impună ca ministru, Klaus Iohannis ar putea deveni un contracandidat serios pentru Crin Antonescu. Mitul Iohannis ar căpăta o serioasă subvenţie de încredere din partea electoratului de dreapta, iar numele său ar putea cântări greu într-o luptă pentru Palatul Cotroceni. Într-o astfel de situaţie, mitul Iohannis ar muri frumos şi i-ar lăsa loc omului politic de rang naţional, nu doar judeţean, cum este acum. Indiferent de situaţie, experienţa ministerială îl va transforma total pe actualul primar al Sibiului.

Cert este că, din punct de vedere politic, pentru mitul Iohannis nu există purgatoriu. Ori va fi îngropat de MAI, ori se va transforma în certitudine politică şi va intra în jocul înalt, organizat o dată la cinci ani, care te poate trimite direct la Cotroceni. Iar un eşec la prezidenţiale nu înseamnă moarte politică , ci doar înfrângere de moment.

Mai multe pentru tine:
Eşec total la negocierile pentru formarea guvernului. Discuţiile s-au terminat. USR PLUS insistă cu Cioloş premier. Alina Gorghiu e ruptă de realitate
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Eugen Jebeleanu, regizor: Criza a fost pentru mine un motor de creativitate forţată. N-a fost un timp mort INTERVIU
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Surse. Cine vor fi cei doi miniştri UDMR. Ce portofolii vizează
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!