Ministrul Justiţiei şi şefii lui vor ca România să întoarcă spatele Occidentului

Ziua de 23 august este o zi importantă în istoria României: dacă în 1944, România a întors armele împotriva Germaniei şi s-a alăturat Occidentului, în 2017, România este pe cale să întoarcă spatele Occidentului şi valorilor sale milenare.

Adevărul, binele, dreptatea nu par să mai fie importante pentru cei care ne conduc, sau, în caz că sunt importante, par să fie întoarse în folosul şi interesul propriu, fie personal, fie de grup, fie de partid.

Recentele propuneri avansate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, sunt prezentate ca urmărind întărirea rolului justiţiei, creşterea eficienţei şi, mai ales, întărirea independenţei justiţiei. Din păcate, ministrul Toader se comportă exact ca acel hoţ din poveste care strigă „hoţii!“. Departe de a realiza aceste deziderate, măsurile preconizate vor avea consecinţe dezastruoase. După mine, cea mai importantă este distrugerea independenţei justiţiei.

Independenţa justiţiei este arma principală, esenţială, aflată în îndemâna instituţiilor statului de drept pentru a se diminua corupţia, a se combate terorismul, pentru a se stopa fărădelegile şi, în general, pentru a se face dreptate într-o ţară ieşită dintr-un sistem totalitar.

Dintre toate lucrurile care se pot spune despre justiţie, unele bune, altele rele, este indiscutabil că în ultimii zece ani justiţia a devenit tot mai puternică exact prin faptul că a devenit tot mai independentă. Procurorii, de la toate instituţiile din ţară (deci, nu numai cele din Bucureşti), au început să prindă curaj să să instrumenteze dosare împotriva unor persoane considerate în anii 90 drept intangibile, Deşi mulţi potenţaţi au fost „scăpaţi“, deşi multe dosare s-au făcut, din nepricepere sau cu intenţie, cu erori, astfel că au fost uşor de demontat în faza procesului, totuşi este lăudabil că lucrurile s-au îmbunătăţit de la an la an. Încrederea de care se bucură acum DNA este bazată pe fapte indubitabile, deşi este evident că mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit. Tot la fel, judecătorii, ce iniţial tremurau când aveau de judecat un dosar cu baroni locali, mahări sau chiar beizadele, au început să dea pedespe cu curaj şi demnitate.

Independenţa justiţiei este arma principală, esenţială, aflată în îndemâna instituţiilor statului de drept pentru a se diminua corupţia, a se combate terorismul, pentru a se stopa fărădelegile şi, în general, pentru a se face dreptate într-o ţară ieşită dintr-un sistem totalitar, controlat până la ultima scamă din buzunarul unui magistrat.

Nu vreau să spun că nu au existat şi nu există erori, greşeli uriaşe sau amestecuri politice în treburile justiţiei, dar treptat acestea au devenit tot mai puţine.

Măsurile propuse de ministrul Toader, la comanda unor persoane certate cu justiţia, vin să anuleze numeroasele lucruri bune întâmplate în justiţie şi să ne întoarcă înapoi cu mulţi ani.

Certificarea faptului că lucrurile stau exact aşa, şi cu bune şi cu rele, este de văzut în numeroasele dovezi venite din afara ţării, de la instituţii europene, de la partenerii euro-atlantici: toată lumea ne încurajeză să întărim independenţa justiţiei, să continuăm lupta anticorupţie, toată lumea ne laudă pentru succesele obţinute de justiţie.

În acest context, măsurile propuse de ministrul Toader, la comanda unor persoane certate cu justiţia, vin să anuleze numeroasele lucruri bune întâmplate în justiţie şi să ne întoarcă înapoi cu mulţi ani. Problema este că această întoarcere nu este de numai un deceniu, cum am fi tentaţi să credem la o privire superficială, ci este o întoarcere la justiţia proprie unui sistem totalitar, cum era cel comunist. În acea perioadă de tristă amintire, deşi se clama independenţa justiţiei, aceasta era complet, total, absolut subordonată intereselor Partidului Comunist Român. Mai mult, toate funcţiile de conducere, din întreaga justiţie erau deţinute de persoane membre de partid; acestea nu aveau cum să nu execute ordinele partidului, căci cine mişcă în front „mişcă mort“. Desigur că pentru o găinărie, se da o condamnare justă, dar dacă era vorba să se ancheteze şi judece vreun membru marcant al PCR, lucrurile au stat exact pe dos.

Vom fi poate întrebaţi ce este de făcut. Analistul politic nu poate decât să spere că aceste măsuri ruşinoase nu vor ajunge să fie puse în practică, şi că totul este fie o uriaşă manipulare marca Dragnea et co, fie o deturnare a atenţiei pentru ca sistemul să dea o lovitură în altă parte, fie o tragere de timp, fie altceva de acest gen; cetăţeanul cu spirit civic la protesta ferm împotriva măsurilor; partidele politice din opoziţie ar trebui să-şi strângă rândurile şi să aibă puterea de a le respinge în Parlament (dacă se va ajunge acolo). Dar, poate că „bătrâna Europă“ va protesta alături de noi, va urechea acest guvern marionetă şi va reuşi să contribuie decisiv la retragerea măsurilor propuse de ministrul Toader.