Marcel Ciolacu, în colţii malaxorului politic românesc

Am anticipat că aşa se va întâmpla. Marcel Ciolacu se şi vedea liderul providenţial care va rezolva totul dând din gură. Uite că nu este aşa. Acum se află între menghina PNRR şi dorinţele bugetarilor români, care au fost obişnuiţi de mai toate guvernele că este suficient să facă scandal şi greve,  să obţină tot ce doresc. De data asta, dacă le face pe plac, Ciolacu îşi ia adio de la 28 de miliarde de euro din PNRR. Grea decizie!

Cazul Mircea Abrudean

Funcţia de şef al SGG a revenit liberalilor la rotaţie, care l-au propus pe Mircea Abrudean, protejatul lui Emil Boc şi al Ardealului. Şeful SGG are o putere foarte mare în guvern, pe la el trec toate actele normative şi îi revin multe altele sarcini importante în funcţionarea guvernului. Probabil Ciolacu a avut conflicte şi ciocniri anterioare cu Abrudean, şi ştie că acesta nu îi este obedient. Şi mai informează şi PNL despre absolut tot ce se întâmplă în guvern. În căutarea unui PNL-ist, cât de cât ascultător, Ciolacu a invocat avizul negativ al serviciilor secrete, fără să dea detalii. Abrudean are certificat Orniss, a mai fost verificat de serviciile secrete, în virtutea funcţiilor pe care le-a mai deţinut.

Surse liberale susțin că Abrudean are certificat Orniss de cel mai înalt nivel, având acces la informații clasificate NATO și UE. Cine minte?

Mai important este să vedem în zilele următoare cine clipeşte primul. Ciolacu sau Ciucă. Liberalii deja s-au enervat, şi îi cer lui Ciucă să nu cedeze. Vom vedea cine cedează.

Legea pensiilor speciale şi scandalul iniţiat de magistraţi

O altă nucă tare în care Ciolacu riscă să-şi rupă dinţii. Magistraţii nu vor cu niciun chip să renunţe la pensiile speciale, chiar dacă această opţiune vă costa România 28 de miliarde euro din PNRR. Nu le pasă, lor să le intre bani în buzunar. Au pensii mirobolante, care depăşesc cu mult salariile.

Şeful CCR, Marian Enache, are o pensie specială de 7500 de euro, şi venituri totale de 15.700 euro pe lună.

Legea care va fi votată săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor, va ajunge în cele din urmă la CCR care va spune, nu. Veniturile magistraţilor, inclusiv ale judecătorilor de la CCR, sunt intangibile. Nu contează că România pierde banii din PNRR. Ce va face Ciolacu? Rămâne  fără dinţi?

Legea salarizării

Grila de salarizare bugetară este promisă pe 15 iulie. Şi toţi bugetarii, profesorii, Sănătatea, Poliţia, Armata, o aşteaptă cu gura arsă de emoţii. Cu cât le vor creşte salariile?

Doar că bugetul de stat are o gaură de 32 miliarde euro la sfârşitul lunii mai, şi riscă să ajungă la 100 de miliarde de euro la sfârşitul anului. Iar principala condiţie din PNRR este sustenabilitatea sistemelor de pensii şi salarii bugetare pe termen lung.

Dacă grilele de salarii nu vor reflecta sustenabilitatea bugetară pe termen lung, adio bani din PNRR!

Impozitarea progresivă

Sunt voci care susţin că impozitarea progresivă este soluţia pentru actuala criză bugetară. Printre ele, Victoria Stoiciu, proaspăt numită consilier al primului-ministru.

O altă voce, Cornel Ban, scrie pe facebook:

"Ideea că "nu sunt bani" la buget exprimă simultan nu doar decaparea de orice gândire strategică a sistemului politic de tip #pisafail pe care îl avem, dar şi o fază decadenţă a unui model de creştere excentric în context european, în care ţi se spune că dacă vrei să taxezi măcar că vecinii din regiune (caz în care cei jumătate de miliard de euro ceruţi de profesori ar fi o bagatelă) vine comunismul, mon cher.

Problema nu sunt cheltuielile publice pe care mulţi le vor tăiate. Suntem un stat care deja cheltuie cel mai puţin din regiune. Problema sunt veniturile statului."

Prima întrebare este: sunt toate cheltuielile actuale al statului român necesare? Nu se pot tăia din aceste cheltuieli, mai ales că am intrat în era digitalizării? Experţi independenţi, FMI, chiar şi Orlando Teodorovici, fost ministru PSD-ist al Finanţelor, spun că 30% dintre bugetarii români taie frunze la câini, plimbă dosare cu şină. Când ar putea fi înlocuiţi de aplicaţii informatice. Au dreptate? S-a făcut o analiză la nivelul guvernului, câţi ordonatori de credite ar putea fi eliminaţi, fără ca funcţionarea statului român să sufere cu ceva? Dar dacă s-ar face reducerea numărului de județe si de UAT-uri? Este normal ca o primărie care are in grijă câteva sute de localnici, să aibă 40-50 de salariați, plătiți de bugetul de stat din fonduri de echilibrare, când vin primarii cu mâna întinsă la guvern.?

A doua întrebare. Economia românească are creştere şi funcţionează bine şi datorită fiscalizării mai mici, dată de cota unică de impozitare. O impozitare progresivă n-ar bloca investiţiile companiilor, sau chiar le-ar goni pe alte pieţe, din alte ţări? Are România nevoie de aşa ceva? Liberalii susţin cota unică, şi spun că este linia roşie peste care nu vor trece. Ce va face premierul Ciolacu? Tot în dinţii malaxorului politic?

Am mai avut o teorie a economistului PSD, Cristian Socol, în 2018:

„România nu trebuie să rămână o economie low cost în ceea ce priveşte forţa de muncă. România trebuie să iasă din cercul vicios al salariilor mici prin implementarea în continuare a strategiei #wageledgrowth. Salariul minim trebuie să asigure un nivel de trai decent”

Asta susţine profesorul Socol că este soluţia economiei României acum. Cu alte cuvinte, mărim salariile, creşte economia prin consum, din această creştere mărim iarăşi salariile, creste consumul, şi tot aşa. Nici nu trebuie să mai producem ceva! Un adevărat „perpetuum mobile“ în economie. Ce bine ar fi! Ar fi reţeta fericirii, aplicabilă în orice altă ţară!

Cam în aceeaşi categorie se înscrie şi impozitarea progresivă. Nimeni nu a analizat ce s-ar întâmpla cu economia în acest caz. Va creşte evaziunea, munca la negru, ne vor părăsi marile companii pentru alte ţări mai „prietenoase” fiscal? Nu ne putem compara cu ţări care au impozitare progresivă, dar au economii performante, cu PIB-uri foarte mari, cu PIB-ul/locuitor de 3-4 ori mai mare, comparativ cu al românilor.

Ce va face Ciolacu? Vă băga economia în malaxorul impozitării progresive?

Iată câte probleme nelămurite ce îl aşteaptă pe Marcel Ciolacu. Din dorinţa de a-şi trece în CV funcţia de premier, se îngroapă pe el şi PSD-ul în „stabilitatea” neputinţei şi sărăciei.