Lamentările Chişinăului
0Nu ştiu cum se face că de fiecare dată Chişinăul nu reuşeşte să-şi promoveze în lume poziţia sa în problematica transnistreană, iar Tiraspolul, ori de câte ori are ocazia, îi ia faţa. Asta se întâmplă de mai bine de 20 de ani. Înţeleg că nu te pui cu Rusia, dar, totuşi, de ce „diplomaţii“ lui Ştanski sunt mai vizibili decât oficialii de la Chişinău?
Astăzi şi mâine delegaţiile părţilor implicate în negocierile în formatul 5+2 şi-au dat întâlnire la Viena. Cel mai probabil, partea moldovenească nu va reuşi să soluţioneze niciuna dintre recentele cazuri de tensionare a situaţiei de la Nistru, care au fost multe, iar matrioştele ruşilor din republica separatistă vor face piruete pentru a se eschiva din nou şi, în cele din urmă, vom mai constata că, după multă vorbăraie, încă o rundă de tratative se termină fără vreun rezultat.
Să analizăm împreună ce a obţinut Republica Moldova din 2009 în această chestiune. Unii veţi spune că a reuşit deblocarea negocierilor oficiale. Şi ce dacă? Ce foloase a tras din asta? În afară de curtoazie la concerte, la meciurile de fotbal sau în Gara Râbniţa, politicienii noştri nu au bifat nimic altceva. Să recunoaştem că nici în mandatul preşedintelui Vladimir Voronin nu s-a întâmplat mare lucru, deşi acesta promisese la alegeri că îşi va da demisia dacă nu rezolvă problema regiunii din estul ţării. Şi el este transnistrean, avea mai multe legături de sânge pentru a o face. A fost potolit repede de Kremlin şi a stat cumincior în jilţul de preşedinte. Acum se mai răţoieşte generalul că a spart cerul când se afla la guvernare, doar că n-ar strica să facă nişte exerciţii de memorie.
Cu tot respectul pentru vicepremierul Eugen Carpov, diplomat de carieră, trebuie să recunoaştem că în ultimii doi ani a discutat cu reprezentanţii separatiştilor preponderent două teme: podul de la Gura Bâcului şi plăcuţele de înmatriculare pentru automobilele din ţara-fantomă. În ultimul caz a rezolvat problema lamentabil, acceptând plăcuţe albe în locul celor cu stema Republicii Moldova. Podul însă tot închis a rămas. Şi nici trenurile nu s-au mai mişcat din gară.
În timp ce autorităţile moldovene sunt secretoase şi greu abordabile de presă, liderii separatişti ştiu cum şi când să scurgă anumite informaţii, ambalate, evident, din punctul lor de vedere. Astfel, despre ultimul subiect ce a provocat scandal - cele şase puncte de control al migraţiei la Nistru - am aflat din presa separatistă şi din cea rusă. Au urmat ulterior şi câteva reacţii ale diplomaţilor europeni precum că aceasta a fost recomandarea Bruxelles-ului, dacă vrem să obţinem abolirea regimului de vize cu UE. Şi ruşii, şi comuniştii au urlat că se pune frontieră la Nistru. O manipulare crasă ce i-a orbit pe mulţi cetăţeni moldoveni de pe ambele maluri. În loc să explice de ce trebuie, totuşi, să controlăm migraţia ilegală la cele şase posturi, oficialii noştri le-au dat tribuna separatiştilor, care şi-au făcut griji mai ales pentru ruşii care se află ilegal în Moldova. Cine a câştigat? Evident, ruşii. Plus comuniştii, care s-au bătut în Parlament pentru rusofoni, nicidecum pentru cetăţenii moldoveni care au de mult timp actele în regulă. Cine a eşuat? Domnul Carpov şi Chişinăul, în general.
Iată de ce toată lumea spune că doamna Ştanski e bună. Pentru că e mai eficientă decât 100 de diplomaţi de-ai noştri. Eficientă pentru Tiraspol şi Moscova, bineînţeles.