Între Vişegrad şi Bruxelles, ce va face România?

Grupul de la Vişegrad sau pe scurt V4 a luat naştere în 1991, după căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est. Václav Havel, preşedintele Cehoslovaciei împreună cu Lech Wałęsa, preşedintele Poloniei,  şi József Antall, premierul Ungariei, au semnat o declaraţie comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană.

Intrarea României în acest format a fost refuzată din cauza mineriadelor dar şi a conflictelor etnice din Transilvania. Acest lucru a contribuit la creşterea izolării Bucureştiului pe plan extern.

România a continuat să fie cu un ciclu în urma statelor V4. Polonia, Cehia şi Ungaria au intrat în NATO în 1999, România în 2004, alături de Slovacia. Ţările de la Vişegrad au intra în UE în 2004, România în 2007.

Criza migranţilor şi începuturile euroscepticismului

Mai bine de un deceniu, din 2004 în 2015, Grupul de la Vişegrad nu a fost foarte vocal în interiorul UE dar este destul de evident că în timpul crizei financiare, statele UE din Europa Centrală şi de Est au strâns multe frustrări. În 2015 a debutat criza migranţilor iar statele V4 s-au poziţionat împotriva cotelor de migranţi. Această decizie a fost sprijinită în primă fază şi de România, dar apoi Bucureştiul şi-a reconsiderat poziţia.

2015 a fost momentul când agenda celor patru state s-a schimbat radical. Au trecut de la o poziţie fermă pro-UE la una de contestare a status quo-ul european. Dincolo de problema migranţilor, care a fost mai degrabă un declanşator decât motivul în sine, ţările V4 au simţit că pot conta mai mult în interiorul UE şi au dorit un loc real masa deciziilor. Viktor Orban a devenit liderul informal al grupului şi unul dintre marii contestatari ai modului de acţiune al cuplului franco-german.

Victoria lui Trump din Statele Unite şi Brexitul au crescut curentul iliberal în Uniunea Europeană, iar Ungaria, Polonia, şi doar în parte Cehia şi Slovacia, au început conflicte deschise cu Comisia Europeană. Cele mai recente vizează legi legate de LGBTQ sau decizii ale Tribunalului Constituţional al Poloniei.

România a stat foarte departe de temele grupului V4, mai ales după ieşirea PSD de la guvernare. Liniile de politică externă trasate la Bucureşti au fost mereu în siajul Germaniei şi Franţei, pe temele ce ţineau de Uniune.

Jocurile de putere din V4

Dincolo de temele comune, pe membrii grupului de la Vişegrad îi despart dosare importante. Cea mai puternică divergenţă apare în raporturile cu Rusia. Polonia consideră Kremlinul cea mai importantă ameninţare şi pledează pentru sancţiuni mai dure împotriva Moscovei şi pentru desprinderea economică de aceasta, mai ales când este vorba de livrările de gaz.

Ungaria în schimb are o politică mai mult decât prietenoasă faţă de Rusia. Viktor Orbán pare să aibă un canal special cu Vladimir Putin iar Budapesta extinde pe zi ce trece cooperarea cu Moscova în domenii cheie ca energia nucleară, vaccinul anti-covid sau achiziţia de gaze naturale.

Cehia se situează şi ea pe linie de coliziune cu Federaţia Rusă mai ales după conflictul diplomatic recent, în care cele două state şi-au expulzat reciproc mai mulţi diplomaţi. După alegerile desfăşurate recent, în care premierul Andrej Babis a fost înfrânt, sunt şanse foarte mari ca poziţia administraţiei de la Praga să se schimbe şi să devină mult mai pro-europeană.

În ceea ce priveşte Slovacia, în 2019, a fost aleasă preşedintă Zuzana Čaputová, un politician progresist şi liberal iar Slovacia este şi singura membră V4 care face parte din zona euro, deci se simte automat mai aproape de nucleul european.

Este foarte important de menţionat că politica acestor state este dată de guvernele lor actuale iar schimbarea guvernului poate însemna schimbare politicii la 180 de grade.

În aceste condiţii, avem un grup de patru state care nu prea mai împărtăşesc ţeluri comune şi nici aceeaşi ideologie. Cehia şi Slovacia par rupte complet de iliberalismul promovat la Budapesta şi Varşovia iar Ungaria şi Polonia sunt despărţite de modul diametral opus în care văd Federaţia Rusă.

Într-un joc mai amplu, Polonia ar putea milita pentru o apropiere a României de grupul V4, în primul rând datorită viziunii asemănătoare în ceea ce priveşte problema rusească dar şi pentru că ambele state sunt foarte apropiate de Washington.

Ce va face România?

Guvernele de la Bucureşti au ţinut mereu departe România de temele lansate de Grupul de la Vişegrad. România a fost mult timp cea mai pro-europeană ţară din UE conform euro-barometrelor, iar criticile grupului V4 nu erau prizate de publicul românesc. În ultimii doi ani lucrurile s-au schimbat radical. În parlamentul de la Bucureşti a intrat un partid naţionalist, iar criza medicală şi mai apoi multiplele crize guvernamentale au scăzut încrederea populaţiei în partidele pro-europene.

Un sondaj realizat de curând în România arată că 63,1% dintre respondenţi preferă valorile tradiţionale în locul drepturilor şi libertăţilor moderne. 68,7% dintre români ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională.

AUR, partidul naţionalist cu accente extremiste, intrat în Parlamentul de la Bucureşti în 2020, militează activ pentru apropierea României de statele conservatoare din Europa Centrală. Ca peste tot în lume şi în România are loc o luptă la nivel de ideologie.

În momentul de faţă, România este în plină criză medicală şi politică iar dacă situaţia de fapt va continua, o schimbare de paradigmă este foarte posibilă. Anul 2024 este decisiv pentru pentru poziţionarea României deoarece atunci vor avea loc alegeri prezidenţiale, locale, parlamentare şi europarlamentare. Aşa cum schimbările la nivel guvernamental din Cehia şi Slovacia au îndepărtat aceste state de Polonia şi Ungaria, alegerile de la Bucureşti pot seta România pe cursul setat de Orban şi Kaczyński.