Întâlnirea Trump-Xi, șocul între două lumi. Vor mai rezista oare „Cele Șase Asigurări”?

La nivelul vârfului politicii mondiale, acolo unde se decid jocurile pe care țările mici și din ce în ce mai dependente sunt obligate să le urmeze, există acum convingerea deplină, bazate pe cifre și statistici, că nimic nu se mai poate decide fără implicarea sau cel puțin consultarea Chinei. Lent, pe măsură ce puterea economică și militară a acestei țări crescut la nivel global absolut relevant, a apărut și dilema strategică – nici acum rezolvată – privind poziționarea țărilor din grupul super-puterilor în raport cu China, asta însemnând, practic, raportarea lor la sistemul strategic global de dezvoltare al relațiilor multilaterale ale Beijingului.

Pentru Occident, asta a înseamnă o dublă raportare cu consecințe care cu siguranță se arată a fi enorme pe trei paliere distincte, toate relevante pentru pacea planetară.

În primul rând, cel puțin în acest moment, orice discuție cu China sau despre China presupune analiza raporturilor pe care o țară sau un grup de țări reunite într-o Alianță politico-militară cu Beijingul membru fondator în BRICS și găzduind sediul Organizației de Cooperare de la Shanghai și promovând cu asiduitate un viitor sistem de schimburi monetare internaționale care să desființeze supremația dolarului american.

În al doilea rând, discuția cu China înseamnă că, la nivelul unei țări sau al unei Alianțe a fost elaborată o gândire strategică de foarte lungă perspectivă în ce privește relaționarea (comercială, financiară, strategică, militară și de securitate) cu expansiunea din ce în ce mai amplă și vizibilă a celor trei Noi Drumuri ale Mătăsii. Primul, terestru, continuă până în Europa a traseului inițial de acum câteva secole, al doilea Maritim, prin oceanul Indian către Africa și Mediterana dar și spre Pacific. A treia este Ruta Nordică, susținută activ de Rusia, ajunge tot în Atlantic prin Oceanul Înghețat, traseu acum accesibil pe toată durata anului.

În al treilea rând, pe plan multilateral dar mai ales bilateral, discuția la nivelul super-puterilor ia în calcul, poate deloc cu foarte mare plăcere, capacitățile alianțelor sau ale marilor națiuni de a negocia cu imensa piață reprezentată de China, posesoare în același timp, aproape majoritar,  de minereuri și pământuri rare dar și de tehnologii de vârf, devansând SUA în mai multe domenii.

Acesta este contextul în care Trump, strategic slăbit de necunoscuta care o reprezintă încă necalculata pierdere totală la buget, oricum de foarte mari dimensiuni, de ordinul a multe sute de miliarde, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că nu avea dreptul să impună tarife mărite altor țări care acum își vor cere banii înapoi. Oricum, dincolo de dimensiunea economică, lovitura politică și de prestigiu este una pe care n-a mai încasat-o vreun președinte american în istoria recentă. 

Context în care se duce la Beijing să deschidă uși. Bine face. Dar cu ce condiții?

Se pare că elementul esențial și cel mai dificil de negociere va fi poziția pe care cele două părți o au față de problema Taiwanului și de aici discuțiile de acum, în diferite cercuri, despre soarta celor „șase asigurări” date guvernului insulei în august 1982 de către Președintele Ronald Reaganhttps://www.congress.gov/bill/119th-congress/house-bill/3452/text#:~:text=(6)%20On%20August%2017%2C,regarding%20sovereignty%20over%20Taiwan”;%20and . Sunt esențiale pentru căci, până acum, au fost respectate ca principiu absolut de americani în relația cu Taiwanul, asta în condițiile în care Beijingul repetă constant, ca angajament național suprem, prioritatea reprezentată de recunoașterea Taiwanului ca parte integrantă, de drept, a R. P. Chineze. Aveți aici un document de sinteză din Congresul american care reia, în perioada primului mandat Trump, datele esențiale ale problemei https://www.congress.gov/crs-product/IF11665#:~:text=In%201982%2C%20continued%20U.S.%20arms,Taiwan%20President%20Chiang%20Ching%2Dkuo.

Iată cele șase asigurări americane:

Nu se poate conveni asupra unei date pentru încetarea vânzării de arme către Taiwan

Nu există o prevedere care să vorbească despre consultări cu R.P. Chineză  privind armele către Taiwan.

(SUA) nu vor juca niciun rol de mediator între Taipei și Pekin (Beijing n.n.)

Nu există vreun acord pentru revizuirea legii Taiwan Relations Act (legea americană din 1979 care garantează susținere pentru Taiwan)

SUA nu-și vor modifica poziția privind suveranitatea Taiwan (considerând că problema trebuie să fie rezolvată de chinezii înșiși)

SUA nu vor exercita niciun fel de presiuni pe Taiwan pentru a demara negocieri cu R.P. Chineză.

Replica Chinei a fost și este una de neclintit:

Ce va face Trump?

Poziția sa a evoluat între extreme, așa cum se întâmplă mereu în relația cu aliații tradiționali cei mai apropiați ai SUA. Pe de o parte, a dat semnalul că politica externă a SUA va merge neabătut înainte respectând principiil de solidaritate absolută cu Taiwanul, semnând în decembrie 2025 „Taiwan Assurance Implementation Act” https://x.com/MOFA_Taiwan/status/1996062725710176588 . Pe de altă parte, într-un interviu, președintele american a spus că „dacă Taiwanul dorește protecția noastră, atunci trebuie să plătească” dar a mai afirmat și altceva, de data asta poziție indubitabil raportată de Reuters în favoarea aspirațiilor Beijingului: „Pekinul este cel care decide ce trebuie făcut în legătură cu Taiwanul”  https://www.boursier.com/actualites/reuters/c-est-a-xi-de-decider-de-ce-que-pekin-fait-a-propos-de-taiwan-dit-trump-au-nyt-409183.html#:~:text=WASHINGTON%2C%209%20janvier%20(Reuters)%20%2D%20Le%20président,des%20actions%20de%20Pékin%20à%20l'égard%20de .

Extreme în care diplomația de tip nou, cea bazată aproape exclusiv pe interese economice, va încerca să navigheze, scarificând la nevoie principiile în măsura în care se vor dovedi pierzătoare pentru afaceri. Dar, în politică, ce sunt de fapt principiile și cât costă ele?

Întâlnirea de la Beijing ne va da un răspuns demn de ținut minte.