Gogoşile unicului liberal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A propaga idei liberale în preajma lui Crin Antonescu este de-a dreptul periculos: odată te trezeşti cu o cărămidă în faţă. Sau cu o flegmă.

Ori, măcar, cu o înjurătură. Ei, drăcia dracului... Cum adică, îi pune cineva la îndoială viziunea liberală? Lui, care îşi face freza atât de frumos, armonios, dezinhibat? Lui, care şi-a sacrificat familia de dragul liberalismului, trimiţându-şi soţia la Bruxelles? Lui, care demonstrează că se pot câştiga, chiar şi la stat, bani frumoşi cu efort minim? Păi, dacă ăsta nu se numeşte liberalism, atunci a dispărut liberalismul din lume! Ei, drăcia dracului...

Pornind de la alianţa PNL-ului istoric cu PC-ul turnătorului Felix, deputatul liberal Adriana Săftoiu a îndrăznit să pună la îndoială principiile politice ale domnului Antonescu. Frumos, civilizat, cu argumente. Urmarea? Vijeliosul Crin a convocat de urgenţă o conferinţă de presă, înfierându-şi colega de partid: „altă femeie PD-istă, actualmente în PNL", „moralistă second-hand", „scoate ţipete ascuţite". Ei, drăcia dracului...

E clar, doamna Săftoiu se face vinovată de fracţionism, plus delict de opinie. Prea îşi dă cu părerea! Prea face pe deşteapta! Şi mai are şi tupeul de a discuta despre umbrele trecutului. Vigilentul Crin nu poate permite un asemenea afront. „Doamna Săftoiu îmi spune mie că trecutul contează. Ca să vezi! Nu mai spuneţi, doamna Săftoiu?! Mie îmi spuneţi? Dumneavoastră îmi spuneţi?" Doamna Săftoiu nu răspunde. E drept, nici nu se află de faţă, dar ce contează? Dacă e bărbată, să răspundă, nu să se ascundă! Ei, drăcia dracului...

L-au mai supărat pe domnul Antonescu vreo câteva articole din „Adevărul". Cum adică, să susţinem noul Cod al Muncii? Dacă-i al lui Boc, trebuie musai desfiinţat! Torpilat! Mitraliat! Nu contează ce scrie în el. Contează că-i al lui Boc, care-i al lui Băsescu, care-l inervează rău de tot pe domnul Crin. Ei, drăcia dracului...

O declaraţie a doamnei Săftoiu şi câteva articole din ziar au generat o conferinţă de presă apocaliptică, de ziceai că tsunami-ul n-a lovit Japonia, ci dormitorul în care se odihneşte Crinuleţul vreo 14 ore pe zi. Paişpe am zis? Brrr... aici m-a prins: nu am probe! Dar ştiu că domnul Crin nu prea e văzut nici pe la Parlament, nici pe la partid. Şi atunci, mă gândesc că-şi face somnul de frumuseţe, că stă în faţa oglinzii, cu cremuri şi sulemeneli.

Ei, drăcia dracului...

E de înţeles că-l enervează un Cod al Muncii cu prevederi liberale. Doar n-a pus pe picioare, în viaţa lui, nici măcar o gogoşerie. E mai uşor să stai la televizor şi să vinzi gogoşi. Nu tu facturi, nu tu salarii, nu tu impozite, nu tu TVA...

Doamnelor şi domnilor, George Crin Laurenţiu Antonescu! Singurul liberal din galaxie!

Ei, drăcia dracului...