Geopolitica imperiilor în construcție. Nevoia urgentă de teritorii cu resurse și controlul strâmtorilor
0După ce discutasem mult cu experți militari și culegători diverși de pe câmpurile nesfârșite ale informațiilor sensibile, publican acest text în ADEVARUL din august 2018 , în chip de avertisment pentru urechile cui avea timp să audă.
Acum a venit timpul aplicării în practică a scenariilor preluării în forță a teritoriilor și resurselor celor considerați slabi și incapabili să se apere, securizând în paralel operațiunea principală prin campanii militare paralele vizând strâmtorile strategice. Acum, Donald Trump, cel mai onest dintre jucătorii planetei, deschide balul zicând ceea ce, de pe vremea cuceririlor imperiale, nu mai avusese curajul să spună nimeni: “Să fiu cinstiți, opțiunea mea favorită este să pun mâna pe petrolul din Iran”, începând prin stabilirea controlului asupra terminalului Kark, acolo pe unde trec aproximativ 90% din exporturile iraniene.
Evenimentele pe care le anunțam în 2018 ca posibile, iată-le acum cum se aliniază deoarece s-a confirmat obiectivul central, preluarea terenurilor cu rezerve semnificative de gaze și petrol și controlul militar asupra punctelor de export a ceea ce ar putea fi, în noua structură de timp imperial, colonia semi-globală a producătorilor din domeniu, contra-partidă a băieților din OPEC și contra-greutate potențială pentru cei din BRICS.
Iată textul din 2018, hărțile rămân perfect valabile, au fost schimbați câțiva actori în ceea ce americanii admit că au urmărit în Venezuela și Iran, adică schimbarea de regim prin folosirea forței militare.:
,Se pregătesc intens noi planuri de operații extrem de ample pentru a face față unor foarte posibile situații conflictuale într-una sau în mai multe dintre punctele cele mai critice ale planetei: strâmtorile cu valoare strategică.
Cu o frecvență de-a dreptul neliniștitoare , sunt transmise public avertismente privind mişcări militare cu rol decisiv asupra echilibrului de securitate al planetei, aşa cum ar fi orice încercare sau reușită de a prelua controlul sau/şi de a condiţiona cu mijloace militare circulaţia în zonele respective. Caz în care, foarte rapid, poate chiar instantaneu, ar intra în joc, de o parte sau alta a baricadei, toate statele a căror economie ar fi foarte grav afectată de o asemenea situaţie şi s-ar considera îndreptăţite să intervină, cu orice mijloace, asumându-şi orice nivel de intensitate a conflictului, singura sau în alianţe ad-hoc, pentru a răspunde la ceea ce va fi considerat ameninţare directă la securitatea naţională.
Aceasta este harta strâmtorilor cu rol strategic şi, în consecinţă, acestea sunt punctele care, odată atacate sau aflate sub ameninţare iminentă, justifică lansarea cu prioritate, în diverse cabinete militare, a unor pregătiri intense pentru a avea la îndemână planuri pentru orice tip de situaţie şi, totdată, trupe la îndemână pentru a fi proiectate la mare distanţă, în timp util şi, eventual, înainte ca adversarul să poată institui o blocadă eficace.
Tensiunile cresc direct, exponenţial, pe două dintre aceste puncte, Strâmtoarea Ormuz şi Strâmtoarea Bab al-Mandeb, puncte cheie pe liniile de transport şi care, din nefericire, pot fi blocate extrem de uşor prin scufundarea unor nave de mare capacitate, în câteva ore fiind oprit întreg traficul comercial şi militar, posibil a fi reluat cu costuri foarte mari materiale şi în condiţiile expunerii la un risc sever a vaselor care ar participa la asemenea operaţiuni ce pot dura, în cel mai bun caz, luni de zile. Şi asta nu este teorie.
"Dacă se va încerca restrângerea în vreun fel a exporturilor de petrol iranian, atunci nu vom permite nici noi ca petrolul altora să fie exportat prin Strâmtoarea Ormuz" - a declarat pentru agenţia YJC Ismail Kosari, comandantul adjunct al corpului
Gardienilor revoluţiei islamice din Iran. Generalul iranian Qassem Soleimani declara şi el că Marea Roşie nu mai este o zonă sigură pentru navele americane, adresând o întrebare directă pentru Preşedintele Donald Trump: "Sunteţi oare conştient de puterea noastră în regiune şi de capacitatea noastră de a lansa un război asimetric?".
Avertisment la avertisment, generalul Jim Mattis, secretarul de stat american pentru apărare, avertiza pe un ton extrem de serios că SUA sunt decise să acţioneze la modul cel mai ferm pentru a menţine deschise căile maritime internaţionale şi că, în cazul în care acţiunile iranienilor ar duce la operirea circulaţiei maritime în regiune, "va fi evident nevoie de o acţiune internaţională, căci economia mondială depinde de acest tip de energie (petrol, n.n.)". În acelaşi sens merge şi mesajul
difuzat de comandatul Bill Urban din cadrul US Centcom (Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală): SUA şi partenerii lor aduc şi apără securitatea în regiune. Împreună, suntem gata să asigurăm libertatea de navigaţie şi cea a comerţului, oriunde dreptul internaţional autorizează acest lucru".
S-ar putea să fie însă extrem de dificil deoarece Strâmtoarea Ormuz poate fi blocată pe termen foarte lung doar prin scufundarea unui singur super-tanker exact în zona cea potrivită, ceea ce, la nevoie, iranienii ar putea face şi cu una din propriile lor nave. Pe de altă parte, este în creştere presiunea în ce priveşte Strâmtoarea Bab al-Mandeb, fiind absolut imposibil de estimat care este forţa reală de atac de care dispun rebelii Houti din Yemen despre care se spune că deţin în
rezervă un număr nedeterminat de rachete de croazieră şi drone de atac de provenienţă iraniană pentru a acţiona rapid şi a bloca strâmtoarea respectivă sau a ataca navele care ar mai îndrăzni să circule în zonă. Circulă deja diferite scenarii, unele pornind însă de la eventualitatea că SUA nu se vor angaja în operaţiuni suplimentare de patrulare şi poliţie maritimă. Este posbil, aşa că israelienii încearcă, spun surse militare, să formeze propria sa coaliţie cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul. Îngrijorarea tuturor provine din faptul că rebelii Houti au atacat recent două super-tankere saudite, iar atacurile piraţilor cu bazele în Yemen au făcut ca întreaga zonă să devină extrem de nesigură. În plus, se apropie ziua de 6 august când vor începe să fie aplicate primele sancţiuni americane în domeniul comerţului iranian cu petrol, iar surse ale serviciilor de informaţii spun că, până la data respectivă, ar fi posibil ca Iranul să organizeze o mare demonstraţie de forţă în zona Strâmtorii Ormuz, fiind posibil să fie implicate câteva sute de nave militare, în principal vedete rapide de atac, posibil submarine, totul dublat de o importantă mobilizare a efectivelor terestre din zona pazei de coastă, apărării antieriene şi alarmarea unor efective ale forţelor aeriene.
Declanşarea unui conflict în zonă va duce la internaţionalizarea rapidă a tensiunilor şi va implica mobilizări de forţe mai mult decât considerabile. Desigur, cauzele de acum sunt cunoscute şi posibil parte importantă a discuţiilor informale de la Helsinki, la schimb cu echilibrul în Siria venind garanţii pentru securitatea Israelului la graniţele sale terestre şi maritime. Numai că situaţia rămâne instabilă şi Trump se poate răzgândi în privinţa oricărui acord sau promisiuni.
Dar mai e ceva în fundal: teama multora că acest echilibru de acum cât de fragil şi nesigur este el acum, pe fond cel amricano-rus moştenire din vremuri trecute coloniale şi continuat în perioada Războiului Rece, ar putea fi rupt foarte brusc. Acesta este semnalul global dat de apariţia primei baze militare chineze de la Djibuti, punct din care, de acum, deţine
propria sa capacitate strategică de control acces/interdicţie de acces în zona Bab al-Mandeb, devenind, poate foarte rapid, punct inconturnabil de inclus în agenda viitoarelor discuţii despre reîmpărţirea zonelor de influenţă şi garantarea acestora”.
Acum cred că discuția despre Strâmtoare Ormuz se va muta rapid de tot spre cea care va avea în centru posibilitatea rezolvării, tot prin forță, a intereselor care vor fi zgândărite foarte ușor și mortal în Canalul Suez, interese potențial mai ample deoarece ar implica o diversitate enormă de mărfuri care vor fi oprite, întârziate sau condiționate la tranzit. Conflictul de acum nu este despre ceea ce se vede, ci despre ce urmează să se vadă în perioada următoare.