Gala Opera FANtastica, din nou la Cluj-Napoca

0
0
Publicat:

Succesele și renumele dobândite de proiectul Opera FANtastica, creație a muzicologului dr. Luminița Arvunescu, președintele Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, prin cele 10 ediții începute în 2016, au făcut ca evenimentul să depășească granițele Bucureștilor.

După gale dedicate unor mari artiști (Nelly Miricioiu, Leontina Văduva, Marina Krilovici ș.a.), tinerilor cântăreți, ansamblurilor orchestrale cu programe inedite („Musica ricercata”), după atractivul serial desfășurat în anul pandemic 2020 în format de convorbiri video online sub genericul „Un virus numit OPERA” cu 20 de interpreți lirici români importanți, rezidenți în străinătate, Opera FANtastica a alăturat funcțiunilor sale o misiune socială și a fost anul trecut invitată la Cluj-Napoca pentru un concert de caritate organizat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București (fondator Mihai Stan) și Asociația Autism Transilvania (AAT) din Cluj-Napoca (director Nicoleta Niste). Reușita seratei a determinat programarea unei noi gale în prima zi de noiembrie, sub aceleași auspicii tutelate de sigla „Arta face bine”, în istorica sală Auditorium Maximum a Universității clujene Babeș-Bolyai.

N. Niste, Luminița Arvunescu, Orchestra Regală de Tineret, Cristian Mandeal. Foto Bogdan Meseșan

Afluența de public a demonstrat interesul pentru asemenea manifestări destinate susținerii inițiativelor AAT ce pun accent pe dezvoltarea abilităților de viață independentă, a competențelor profesionale ale copiilor și tinerilor între 7 și 20 de ani cu autism și alte nevoi educaționale speciale, prin intermediul unor ateliere vocaționale profesionalizate și adaptate. O preocupare care anul viitor va împlini două decenii de activitate cu alesul țel ca subiecții „să iasă din închisoarea sinelui lor”, cum plastic spunea Luminița Arvunescu în prezentarea galei.

Foto Bogdan Meseșan

Ediția din acest an a avut motto-ul „Vreau să fiu independent! Pot, fac, reușesc!” și Nicoleta Niste a descris succint preocupările echipei pe care o conduce. În alocuțiunea sa, Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a subliniat importanța activităților Asociației Autism Transilvania și i-a decernat cea mai înaltă distincție județeană „Onoare pentru Cluj”.

O serată la care organizatorii și-au văzut eforturile sprijinite de șase parteneriate instituționale, unsprezece parteneri, șapte promotori, 19 parteneri media naționali, 37 parteneri media din Cluj-Napoca și București, o uriașă dimensiune de care Luminița Arvunescu, Mihai Stan și Nicoleta Niste pot fi mândri, ca manageri de excepție.

Artiștii serii au cântat pro bono iar încasările din bilete au fost direcționate către AAT.

Evenimentul a avut ca principal obiectiv artistic prezentarea la rampă a tinereții exploziv talentate, pe podium aflându-se foarte juna Orchestră Regală de Tineret a Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, fondată, mentorată și pregătită de Cristian Mandeal, renumitul dirijor principal al Filarmonicii clujene. Sub bagheta maestrului lor, instrumentiștii se aflau la a treia prezență împreună în concert. Soliști au fost tinerii George Vîrban, tenor, Mihaela Vîrban, soprană, Denisa Iamandi, mezzosoprană și Darius Gruiță, bariton.

Foto Bogdan Meseșan

Ansamblul nou înființat poartă pecetea aptitudinilor proprii parcimonios selectate, a învățăturii și lucrului serios cu maestrul Mandeal. Atributele se simt de la primele sunete. Cu totul aleator, am admirat calitatea, eleganța și fluiditatea „cordarilor” în fragmentul orchestral din „Faust” de Gounod, prin care chermeza a plutit pe aripile valsului, apoi tonul frumos al violoncelelor încălzit de baghetă în Poloneza din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, ca și flautul, oboiul, clarinetul sau fagotul cu alternanțele lor de sonorități pure, inspirate de privirea, de gestica punctuală a dirijorului, șansă de expunere coerentă a calităților de expresie romantică în Interludiul nr. 3 din muzica de scenă „Rosamunda” de Schubert. Peste aceste pagini instrumentale s-a adăugat precisa urmărire a soliștilor, ghidonarea lor în tempo-uri stilistic adecvate. Mici impreciziuni ale alămurilor, inerente juneței, se regăsesc și la case experimentate.

George Vîrban. Foto Bogdan Meseșan

Lirismul și fiorul insuflat de George Vîrban ariei „Kuda, kuda?” (Lenski din „Evgheni Oneghin”) au fost reperele emoționale ale unei timbralități frumoase, expuse în primul său rol scenic de acum cca șase ani. Aflat pentru întâia oară pe podium alături de soția sa, Mihaela, a format un duo răscolitor în „Parigi o cara” din „Traviata” verdiană. Extensia de ambitus l-a îndreptat pe tenor spre iconica arie a lui Calaf „Nessun dorma” din „Turandot” de Puccini, desigur cu gândul că și interpretul rolului la premiera absolută a fost, la alegerea marelui Arturo Toscanini tot un tenor liric, celebrul Miguel Fleta. Aici a fost rândul lui Cristian Mandeal să-i susțină demersul lui George Vîrban.

Mihaela Vîrban. Foto Bogdan Meseșan

Mihaela Vîrban a cântat cu emoționalitate intens trăită aria Margaretei din „Faust” și aria Lunii din „Rusalka” de Dvořak.

Denisa Iamandi. Foto Bogdan Meseșan

Un glas-surpriză prin culoare vocală generoasă, prețios rezonantă și prin acoperire completă, omogenă a registrelor vocii a înfățișat Denisa Iamandi. Și când tracul o va părăsi, seducția Carmencitei („Chanson bohème”, Bizet) va spori nu numai grație timbralității, ci și prin potențări nuanțate. Așa cum a dovedit-o în aria Dalilei „Mon coeur s'ouvre à ta voix” („Samson și Dalila”, Saint- Saëns), în care numai managementul respirațiilor a alterat întrucâtva fluența desenului melodic. Pentru duetul rossinian cu Figaro („Bărbierul din Sevilla”) a preferat pe alocuri variații proprii, în timp ce agilitățile vor câștiga în flexibilitate.

Darius Gruiță. Foto Bogdan Meseșan

Darius Gruiță a demonstrat că este un bariton cu voce plăcută, rotundă, cu acute sigure a căror proiecție se va uniformiza în vocale, un glas briliant în cavatina lui Figaro și duetul cu Rosina din „Bărbierul din Sevilla”, dar și cu apetențe de accente verdiene, îndeosebi în recitativul „Tutto è deserto” asociat foarte dificilei arii de linie și atmosferă „Il balen dell'suo sorriso” din „Trubadurul”, căreia i-a sintetizat spiritul printr-un dăruit final piano-crescendo.

George Vărban, Mihaela Vîrban, Cristian Mandeal, Denisa Iamandi, Darius Gruiță. Foto Bogdan Meseșan

Și dacă George și Mihaela Vîrban au deja o carieră scenică atent construită, Denisa Iamandi și Darius Gruiță anunță un viitor strălucit odată cu perfecționările pe care vârstele lor le așteaptă. Numele celor patru se cer reținute și trebuie să le ținem pumnii, având șanse importante pentru cariere de marcă.

La cererea asistenței, într-o atmosferă sărbătorească, toți artiștii au interpretat renumita canțonetă „Funiculi, Funiculà!” de Luigi Denza.

La final, aplauze, îmbrățișări, flori, daruri, bucurie. Pentru un scop nobil.

Darius Gruiță, Denisa Iamandi, Mihaela Vîrban, George Vîrban, Cristian Mandeal. Foto Bogdan Meseșan