Despre cutremur, fără părtinire şi ideologie

Putem încerca să ignorăm adevărul şi realitatea, dar mai devreme sau mai târziu marile probleme nu se rezolva ignorandu-le. Iar de multe ori suntem nevoiţi să ne confruntăm cu ele fără posibilitatea de a ne mai ascunde sub artificii retorice sau discuţii despre detalii neinspirate. Realitatea sumbră din Bucureşti este că în cazul unui cutremur de proporţii, oraşul va suferi un dezastru umanitar şi material.

Putem încerca să ignorăm adevărul şi realitatea dar mai devreme sau mai târziu marile probleme nu se rezolva ignorandu-le. Iar de multe ori suntem nevoiţi să ne confruntăm cu ele fără posibilitatea de a ne mai ascunde sub artificii retorice sau discuţii despre detalii neinspirate. Realitatea sumbră din Bucureşti este că în cazul unui cutremur de proporţii, oraşul va suferi un dezastru umanitar şi material. Capitala României are cea mai mare expunere seismică dintre oraşele importante ale Europei, iar statisticile furnizate de experţi nu lasă loc niciunei îndoieli. Mai mult de 370 de imobile sunt încadrate în clasa I de risc seismic, 178 dintre clădirile cu risc fiind catalogate drept “pericol public”, chiar de către specialiştii care au realizat verificarea structurii de rezistenţă a acestor clădiri. În urmă cu doi ani, odată cu schimbarea normativului privind riscul seismic, alte peste 300 de clădiri au fost adăugate în lista imobilelor cu risc seismic I. Pe scurt, dacă mâine, Doamne fereşte!, ar avea loc un cutremur de amploarea celui din 1977, în Bucureşti cel puţin 600 de clădiri ar dispărea cu siguranţă. Confruntaţi cu această situaţie critică, administratorii din trecut ai Capitalei au preferat să evite cu desăvârşire subiectul şi să se concentreze pe alte investiţii. În ultimii 14 ani, au fost consolidate doar 18 imobile din cele peste 600. Mai recent, ca urmare mai degrabă a excesului de zel decât a presiunilor sociale, autorităţile au decis să interzică activităţile economice desfăşurate la parterul blocurilor sau caselor cu probleme, majoritatea aflate în centrul oraşului. Această reglementare a făcut ca multe din afaceri să dea faliment, oamenii să-şi piardă locurile de muncă şi veniturile, iar centrul Bucureştiului să arate pustiu pe multe străzi. Însă situaţia a rămas la fel de periculoasă pentru locatari şi eventualii trecători. Aceste date înspăimântătoare m-au determinat să abordez, ceea ce, cred că este în acest moment urgenţa principală a oraşului. Cifrele nu pot fi contrazise, iar ele trebuie aduse cât mai rapid la cunoştinţa publicului pentru ca oamenii să ştie foarte exact de ce este nevoie. Propunerea mea pentru Bucureşti este adoptarea rapidă a unui program de consolidare a celor 600 de clădiri şi introducerea sumelor necesare în bugetulCapitalei care se va adopta la sfârştiul acestei luni. Valoarea totală a investiţiei pentru punerea în siguranţă a zeci de mii de vieţi ar fi de aproximativ 400 de milioane de euro. Nu este o sumă mică, dar dacă ne uităm pe ultimul raport al Curţii de Conturi care arată că în Bucureşti au fost cheltuiţi, în doar şapte ani, 600 de milioane de euro pentru spaţii verzi, atunci lucrurile capătă o altă perspectivă. Deloc paradoxal, doar alocarea unui buget de investiţii speciale pentru această zonă nu rezolvă definitiv lucrurile, deoarece legislaţia din domeniu este deficitară. Din acest punct de vedere, avem nevoie de o simplificare a procedurilor pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic ridicat, aflate în clasa I şi II. Totodată, pentru consolidarea clădiriloraflate în zona protejată a Capitalei trebuie redusă birocraţia pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare din partea Ministerului Culturii, deoarece, în condiţiile actuale, un proiect de consolidare ar reprezenta o misiune imposibilă din punct de vedere al actelor necesare. Nu în ultimul rând, proprietarii de locuinţe trebuie să conştientizeze pericolul la care se expun, mai ales că fără acordul lor, nu poate fi demarată nicio lucrare,ceea ce ridică obstacole suplimentare. În acest moment, Primăria nu are dreptul să fie un spectator pasiv, mai ales că dispune de mijloace semnificative pentru a stimula un astfel de program. De pildă, administraţia poate acorda facilităţi persoanelor care vor trebui să se mute temporar din locuinţă, poate furniza ajutoare celor care nu au fondurile necesare sau poate pune la dispoziţie apartamentele de necesitate situate în blocurile de la Piaţa Naţiunilor Unite, destinate persoanelor a căror locuinţe intră în programul de consolidare. Aceste soluţii reprezintă începutul unei rezolvări de care avem mare nevoie pentru siguranţa locuitorilor.