Dacă aș fi în locul lui, aș fi îngrijorat

Luminile roșii se aprind la Kremlin. Susținută o vreme de comenzile militare, creșterea economică a Rusiei este astăzi în declin și pare să se îndrepte spre punctul zero. Prețurile de consum continuă să crească. Teama de inflație menține ratele dobânzilor peste 20%, un nivel evident contrar investițiilor, dar nu acesta este cel mai grav lucru pentru Vladimir Putin.

În ciuda atractivității contractelor pe care le oferă, armata are acum dificultăți în recrutare. Chiar și în cele mai sărace regiuni ale Federației, chiar și în acest rezervor care părea inepuizabil, primele nu mai pot masca faptul că sunt mult mai mulți morți în luptă decât veterani care se întorc acasă, iar frontul nu se mișcă.

Hărțile spun totul. Se împlinesc în curând patru ani de când trupele ruse au intrat în Ucraina, dar între linia frontului și regiunile pe care Vladimir Putin le controlase deja înainte de 2022 sub pretextul mișcărilor separatiste pro-ruse, diferența este doar o linie roșie, nu mai groasă decât mina de pix care o trasează.

Trupele Kremlinului nu se mai retrag, dar nici nu avansează. Rusia nu a reușit să realizeze niciun avans teritorial, în ciuda avantajului său în ceea ce privește armamentul și efectivele. Navele sale au fost nevoite să se refugieze în porturile de origine, neputând face față dronelor marinei ucrainene.

Departe de ofensiva fulgerătoare pe care o concepuse, Vladimir Putin a trebuit să se resemneze la un război de poziții al cărui sfârșit este greu de prevăzut, întrucât câmpurile minate care separă acum combatanții sunt la fel de largi pe cât de impracticabile. Armata sa este redusă la bombardarea cartierelor rezidențiale pentru a încerca să divizeze ucrainenii, zdrobindu-le moralul, dar pentru el, cel mai grav este altceva.

Iată un lider rus care a avut norocul incredibil ca președintele Statelor Unite să fie un prieten politic și, mai mult decât atât, să-i fie îndatorat. Nu numai că Donald Trump nu avea niciun motiv să uite că Vladimir Putin își dorise cu ardoare și îi facilitase prima alegere, dar îl admira pentru respingerea democrației. Cei doi bărbați împărtășeau, în plus, același dorință de a slăbi Uniunea Europeană, pe care unul o considera o rivală economică de învins, iar celălalt un obstacol în calea reconstituirii Imperiului țarilor.

Totul îi unea atât de bine încât, peste capul europenilor și, bineînțeles, al ucrainenilor, Donald Trump i-a propus prietenului său Vladimir un plan de pace care i-ar fi permis să-și salveze prestigiul, să-și reconstituie forțele și să pornească din nou la asaltul Ucrainei și al vecinilor săi în cinci sau șase ani.

Era un cadou neașteptat, fără contrapartidă și incredibil de avantajos, deoarece președintele american spera astfel să detașeze Rusia de China și, prin urmare, să modifice raportul de forțe cu Beijingul.

Oricine altcineva în afară de Vladimir Putin ar fi acceptat, dar el a preferat să refuze, deoarece este convins că occidentalii nu sunt decât niște lași decadenți pe care îi poate devora cu ușurință. Europenii nu sunt nimic, crede el. În ceea ce-l privește pe Trump, își spunea el, îl voi întoarce de pe o parte pe alta într-o oră de lingușeli, dar Donald Trump se simte astăzi umilit de Kremlin, iar europenii nu au încetat să-și consolideze și să-și internaționalizeze sprijinul pentru Ucraina.

Vladimir Putin va încerca foarte probabil să repare relația cu prietenul său Donald. Nu este imposibil să reușească pentru o vreme, dar europenii, mult prea încet, dar sigur, se afirmă ca putere politică și militară și, deocamdată, Statele Unite au sancționat cele mai mari două companii petroliere rusești.

Rubla și Bursa de la Moscova au resimțit lovitura și, pentru un om a cărui economie și armată deja marcau pasul, a fost o greșeală de prea mult, evitabilă, costisitoare și la fel de dăunătoare pentru Rusia cât și pentru el însuși. Căderea lui nu este iminentă, dar în locul lui, aș fi îngrijorat.