Cum joacă Dăncilă şi Iohannis teatru ca să ţină Guvernul până după alegeri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda războiului politic, preşedintele şi premierul, rivali în cursa pentru Cotroceni, au un scop comun: să menţină Guvernul în funcţie până după prezidenţiale.

Dăncilă refuză să meargă în Parlament pentru un nou vot de validare. Explicaţia e matematică: PSD nu mai are majoritate. Le lipsesc vreo 20 de voturi, în ciuda trădărilor din ALDE şi a sprijinului primit de la minorităţi.

Iohannis a încălcat Constituţia prin refuzul de a numi miniştri interimari. Da, Dăncilă nu mai are majoritate, dar tu, ca preşedinte, numeşti interimari şi obligi premierul să meargă în Parlament în decurs de 45 de zile, aşa cum spune legea. Dacă nu are curaj să meargă, premierul e în afara Constituţiei, nu tu, şeful statului. Ca slogan de campanie, acţiunea lui Iohannis s-ar traduce: România anormală.

Prin refuzul de a numi interimari, Iohannis a invitat Guvernul să meargă la CCR. Şi Dăncilă evident că a mers, că doar se luptă cu Iohannis la TV. CCR a stabilit termen pe 18 septembrie. Decizia e deja cunoscută: Iohannis va fi obligat să numească interimari, dar asta nu pentru că CCR e politizată, ci pentru că aşa e firesc juridic, politic şi moral. Îl va afecta pe Iohannis decizia CCR? Deloc. Pentru electoratul său, CCR egal PSD. Aşadar, dacă Iohannis va numi interimarii pe 20 septembrie, Guvernul va funcţiona până la startul campaniei electorale. Iar în campanie oricum nu mai e nimeni interesat să o trântească pe Dăncilă, deci Executivul va funcţiona din inerţie, fără câţiva miniştri. Dăncilă va plânge că Iohannis a blocat Guvernul. Iohannis va repeta că Dăncilă nu a mers în Parlament, că e premier ilegitim. Ştim placa. 

Ce câştigă Iohannis? Poate să se lupte în campanie cu răul suprem - PSD. Ce câştigă Dăncilă? Prin menţinerea la guvernare, poate să alimenteze primarii cu bani, deci ar putea prinde turul doi. O finală Iohannis-Dăncilă e perfectă pentru ambii. Iohannis şi-ar asigura lejer al doilea mandat, Dăncilă ar trăi cu speranţa că poate rămâne în fruntea PSD şi, cu şansă, în fruntea Guvernului. Când spun şansă, mă refer la Ponta, căci de el va depinde majoritatea parlamentară.

Singura variantă pentru căderea Guvernului e moţiunea de cenzură. Şi aici mă întorc puţin la Dăncilă. Dacă până la moţiune Guvernul vine în Parlament şi strânge o majoritate, Opoziţia se face de râs, vorba lui Kelemen Hunor. Dacă Dăncilă vine în Parlament şi nu strânge 233 de voturi, Opoziţia e invitată să depună moţiune. Însă aici ajungem iar la Ponta. Fără voturile ProRomânia, moţiune nu trece. E cam riscant să ai încredere totală în Ponta, căci dacă trădează, Dăncilă nu mai poate pica până în primăvară, când începe noua sesiune. Şi ştim cine e Ponta.

Mai multe pentru tine:
Eşec total la negocierile pentru formarea guvernului. Discuţiile s-au terminat. USR PLUS insistă cu Cioloş premier. Alina Gorghiu e ruptă de realitate
Surse. Cine vor fi cei doi miniştri UDMR. Ce portofolii vizează
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Eugen Jebeleanu, regizor: Criza a fost pentru mine un motor de creativitate forţată. N-a fost un timp mort INTERVIU