Ciudăţeniile planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017

De apreciat faptul că Ministerul Educaţiei (MENCŞ) supune dezbaterii publice actele normative ce urmează a fi aprobate în Guvernul României. Proiectul de HG privind cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017, supus dezbaterii publice, este însoţit de o Notă de Fundamentare consistentă, dar care nu conţine exact cifrele care ne-ar interesa pentru a face o evaluare a proiectului.

În lipsa altor date,  să luăm de bună informaţia oferită de către MENCS cu ocazia simulării  Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a:  188.000 de elevi aflaţi în clasa a VIII-a, anul acesta.

Ce prevede planul de şcolarizare pentru aceşti elevi?

176.000 locuri pentru clasa a IX-a frecvenţă de zi,  şi 53.000 de locuri la primul an de învăţământ profesional. Adică 229.000 de locuri, pentru 188.000 de elevi!

Mai grav, şi dintre aceşti 188.000 de tineri mulţi se vor îndrepta spre piata muncii, abandonul şcolar la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a fiind foarte mare, 17-20%, şi din motivul că familiile elevilor din rural nu au resurse pentru a susţine şcolarizarea copiilor la liceu, la oraş. De aici argumentul că locul clasei a IX-a este la gimnaziu, nu la liceu.

Anul trecut, din 190.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a, doar 130.000 s-au înscris la repartiţia computerizată pentru clasa a IX-a, şi circa 30.000 la Şcoala Profesională, adică 84%. Restul au mers în piata muncii.

Dacă se menţine proporţia, anul acesta îşi vor continua pregătirea şcolară circa 160.000 de elevi de clasa a VIII-a.

Diferenţa de 69.000 de locuri de cine va fi ocupată?

Presupunerea că mai există elevi din anii anteriori, care doresc să reintre în circuitul şcolar, poate fi adevărată pentru un număr extrem de mic de tineri, cel mult câteva mii. Restul sunt deja intraţi în piaţa muncii, puţin probabil să renunţe la obţinerea de  mijloace necesare traiului zilnic pentru a reveni la şcoală.

Mai degrabă, cifra totală, de 229.000 locuri, a fost obţinută prin însumarea propunerilor şcolilor şi inspectoratelor, în dorinţa de a conserva normele profesorilor şi personalului din şcoli, fără legătură cu cifrele reale.

Şi la toamnă, când se vor constituti clasele, se vor face tot felul de artificii şi raportări false astfel încât să se menţină actualul personal din învăţământ.

Nimeni nu verifică dacă raportările conducerilor de şcoli coincid cu situaţia reală din clase, în privinţa  numărului de elevi.

Şi numărul de locuri repartizat pentru „Învăţământ de artă şi sportiv şi învăţământ obligatoriu cu frecvenţă redusă şi program educaţional ”A doua şansă” mi se pare exagerat de mare.

Această ofertă se adresează celor care nu şi-au încheiat studiile, dar doresc să le continuie, la frecvenţă redusă. Numărul de locuri repartizat pentru această categorie este de 111.500, puţin probabil să se ocupe în realitate. Mai degrabă oferă posibilitatea unor „jonglerii” cu clase şi norme didactice, fără a fi verificate de cineva.

Pentru studiile universitare de licenţă sunt programate 62.000 de locuri, aproximativ la acelaşi nivel ca în anii anteriori.

Doar că nici în anul anterior nu s-au ocupat toate locurile fără taxe, la stat, absolvenţii nu mai găsesc în studiile universitare o cale de a-şi îmbogăţi competenţele cerute de angajatori în piaţa muncii.

MENCŞ nu a dat o evidenţă clară, câte locuri s-au ocupat din câte aflate în ofertă, în anul anterior. Este secretă!

Pe de altă parte, tot din informaţii publice, rezultă că doar jumătate dintre studenţii care încep un ciclu universitar îl şi termină, la care adăugăm declaraţia fostului ministru Sorin Câmpeanu conform căreia numărul studenţilor a scăzut la jumătate în ultimii ani.

Problema cu aceste cifre de şcolarizare rămâne aceea că nimeni nu verifică dacă realitatea din şcoli şi facultăţi coincide cu cifrele aprobate şi finanţate. Exemplul dat referitor la învăţământul preuniversitar, în care 69.000 de locuri sunt bugetate fără a exista elevii care să le ocupe este edificator.

O altă problemă, care tinde să se acutizeze, este aceea a  abandonului şcolar masiv, provocat de faptul că şcoala nu mai răspunde la cerinţele pieţei muncii, iar tinerii şi familiile lor nu mai găsesc utilă parcurgerea unor ani de studii care nu garantează elevilor intrarea în piaţa muncii. 

Sunt tot atâtea motive pentru o regândire serioasă a curriculei, a salarizării profesorilor funcţie de performanţe şi rezultatelor muncii, a schimbării managementului cu oameni capabili, cu experienţă, nu politruci habarnişti proveniţi din clientela politică.