Cererea secuilor de autonomie teritorială, momentul separării apelor în politica românească. Sau de afundare în troacă
0Ambele scenarii sunt posibile pentru că nu știu ce sfidare, insultă sau jignire să fie prea mare pentru a dezmorți puțintel reacțiile tradițional înghețate de indiferență și neștiință ale politicienilor români.
Dar, cel puțin de data asta, nu mai sunt posibile dubii asupra adevăratelor intenții privind dobândirea autonomiei teritoriale pentru comunitatea secuiască. Indubitabil, deschizând astfel logica următorului scenariu, cel al dobândirii autonomiei teritoriale pentru Transilvania și, mai departe, împlinirea visului unora privind apariția „Ungariei Mari”.
E foarte grav și, măcar acum, ar trebui să se separe apele și să se lămurească foarte clar de către toți actorii din politica românească, începând cu Președintele României, care le este poziția. Fie de acceptare a cererilor formulate de Consiliul Național al Secuilor, iar atunci vor fi obligați să prezinte argumentele necesare. Fie să o respingă ca totalmente neconstituțională și împotriva prevederilor Constituției României și atunci, pe cale de consecință, să ceară ca activitatea și existența organizației emitente a cererilor respective să fie analizată prin prisma legilor încă în vigoare în România. În același timp, în mod special și în urgență, trebuie să se ceară poziția organizațiilor și partidelor politice, parlamentare sau nu dar înregistrate oficial, asupra atitudinii lor, pro sau contra, față de ceea ce este scris în această scrisoare de 100 de pagini devenită document oficial din momentul în care este adresată premierului României și adresată, cum s-a menționat deja, președinților celor două Camere ale Parlamentului. Logica instituțională minimală ar fi cerut deja, într-un stat normal la cap, ca liderii Coaliției de guvernare să se fi exprimat deja pe acest subiect, inclusiv viceprim ministrul Kelemen Hunor care vorbește în numele UDMR.
Poate, dacă vor avea timp, o vor face, dar să nu uităm că sunt ocupați, ca mereu în banala noastră istorie politică, cu organizarea meterezelor supraviețuirii cât mai comode în următoare fază a jocului politic, cea în care se vor schimba iarăși scaune conform țintarului agreat între ei, așa că destul de puține speranțe să ia vreo decizie răsunătoare.
Dar ar trebui s-o ia?
Da, în opinia mea, deoarece repetarea poveștii cu autonomia teritorială, deja tocită în urechile electoratului, are acum, din cauza a ceea ce se petrece acum în Europa și mai ales în apropierea noastră imediată, noi valențe și se poate oricând lega de ițele complicate ale unor conflicte în pregătire. De fiecare dată, atunci când se montează cu mare grijă, arhitectura argumentațiilor care ajung la populație pleacă de la subsumare a textelor existente și promulgate de Consiliul Europei.
Desigur, există, o puteți lectura aici, Carta Europeană a autonomiei locale, „primul instrument juridic multilateral care definește și protejează principiile fundamentale pe care trebuie să le respecte orice sistem democratic al administrației publice locale”. Printre acestea, principiul auto-guvernării locale care trebuie recunoscut în legislația națională și protejat de Constituție. Aveți aici, în sumar, o prezentare extrem de bine făcută în Wikipedia.
Problema uriașă pornește atunci când liderii autonomiști și independentiști declară, precum președintele Consiliului Național al Secuilor de la noi că, citez din scrisoare, „acest lucru înseamnă, în esență, „autonomie teritorială”. Aparent, confruntare care nici măcar nu mai e băgată în seamă, dar, de fapt, aici stă, pe fond, sâmburele otrăvit al unor foarte grave situații conflicte interetnice viitoare. „Autonomie teritorială” cerută oficial într-un stat definit prin Constituția sa drept „național și unitar” este, de fapt, o cerere implicită de modificare a acesteia și, ca atare, a structurii statului și atribuțiilor sale suverane. Trece neobservată asta, atunci multe, foarte multe și foarte grave dezvoltări politice și sociale pot să se producă în continuare. Chiar nu are nimic de zis Președintele Iohannis, garantul aplicării Constituției?
Mizerabil mi se pare însă, deasupra și în plus la orice, că toată bălăcăreala asta e pusă de reprezentantul oficial al comunității secuilor în legătură cu problema aderării României la Spațiul Schengen, în contextul dureros de acum când țara noastră a suferit un eșec diplomatic de mari proporții și un complet nemeritat refuz din partea UE pe votul Austriei. Este însă la fel de rău, nedrept și nemeritat ca, din interiorul României, să se audă mesaje precum cele din scrisoarea secuilor în care se spune că „Solicităm ca aceste angajamente să fie onorate, demonstrând astfel că criteriile de aderare la Schengen vor fi respectate pe termen lung” cu referire la obligațiile țării noastre în lumina unei recomandări din 1993 a Consiliului Europei.
În traducere, ca mereu în trecut, faceți ce vă cerem sau vă reclamăm că ne asupriți și ne terorizați și ne restrângeți sau anulați drepturile...chiar merită asta România, stat recunoscut pe drept cuvânt ca având una dintre cele mai comprehensive politici naționale în domeniul minorităților? Evident nu. Dar cine s-o spună acum, lămurind lucrurile, despărțind apele chiar cu riscul pierderii a câteva voturi și scaune din arcul puterii?
Poate, acum, măcar acum, dincolo de vorbe, vom putea afla cine se luptă pentru demnitatea unei Românii europene funcționale.