Cel mai scurt Cod Penal
0Pe vremea lui Cuza, după unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1865, a fost emis primul Cod penal la României. Timp de 72 de ani, românii au ştiut cu claritate ce înseamnă pedeapsa legală, egalitatea în faţa legii sau munca silnică pe viaţă.
Marea Unire de la 1 decembrie 1918 a ivit o nouă realitate istorică. Deci, în 1937, apare „Codul penal Carol al II-lea”. În afară de ce au priceput în 72 de ani, încă 32 de ani, românii au ştiut, fără dubiu, diferenţele dintre crime, delicte şi contravenţii. Din 1969, după 104 ani de drept penal, Codul a început să fie interpretat în cheie marxistă. Apoi, mai ales după 1989, s-a pornit asedierea Codului cu legi speciale.
După încă 20 de ani, guvernul Boc adoptă proiectul unui nou Cod penal. Fix după încă un an, şi Codul de procedură penală devine lege. Cele două coduri au primit binecuvântarea unei comisii parlamentare, conduse pe atunci de actualul premier. Între timp, 22 de ONG-uri fac tărăboi şi sesizează public neregulile din codurile penale.
Peste trei ani, DNA, DIICOT şi Curtea Supremă acuză acelaşi lucru: codurile conţin erori, care trebuie corectate urgent, înainte de intrarea lor în vigoare! La începutul acestui an, C.E. îşi manifestă îngrijorarea din aceleaşi pricini. Cu câteva zile înainte ca respectivele coduri să devină operante, ministrul Justiţiei promite că reparaţiile vor fi făcute în termen. Cu doar o zi înainte, Victor Ponta afirmă că rămâne cum s-a stabilit şi că nimic nu se va mai modifica ulterior prin ordonanţe de urgenţă.
Pe 1 februarie cele două coduri defilează ciunge prin piaţa mare şi stârnesc un imens scandal: au avut de trăit doar câteva zile! Fiindcă urmează să fie iar vârâte în salonul de terapie prin ordonanţe de urgenţă, să li se pună câteva proteze. Aşadar, în clipa de faţă, avem două coduri defecte care vor fi împănate cu câteva ordonanţe de urgenţă corecte? Dacă viitorul guvern le va socoti incorecte pe acestea din urmă, le va înlocui cu altele pe care le va socoti dânsul (după ce criterii?!) la fel de sau mai corecte? De fapt, când vom avea nişte coduri sănătoase, care să nu mai fie oblojite prin ordonanţe de urgenţă, care sunt, în fond, nişte acte politice?
Pot înţelege orice: că filosofia penală a evoluat, că viteza cu care se schimbă lumea reclamă o elasticitate aproape contorsionistă a sistemelor legislative, că presiunile europene de armonizare sunt mari şi justificate. Dar o lege vitală precum Codul Penal trebuie născută întreagă şi sănătoasă, apoi lăsată să trăiască, înainte de a fi pusă în cârje, eutanasiată şi înlocuită!
Iată o povestioară, prin care voi încerca să argumentez de ce. Într-o cuşcă au fost plasate trei maimuţe, în mijlocul incintei o scară iar deasupra acesteia un snop de banane. Când vreuna dintre ele urca să apuce fructul, se arunca o găleată de apă rece peste cele rămase jos. După o vreme, când o maimuţă încerca să urce din nou, celelalte o placau ca la rugby şi o bumbăceau bine. Până când, nici uneia dintre ele nu i-a mai trecut prin minte să cedeze poftei de-a atinge legătura de banane. Atunci, una dintre maimuţe a fost înlocuită, iar primul gest al nou-venitei a fost acela de-a escalada scara, dar a fost trasă în jos de celelalte şi bătută. Tevatura s-a luat de la capăt, când a fost înlocuită o a doua maimuţă. Prima nou venită a participat cu sârg la agresarea novicei. În final, rezultatul experimentului se prezenta astfel: în cuşcă se aflau cu totul alte trei maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată pedeapsa cu apa rece, continuau să-şi lovească suratele ce atentau la ciorchinele de banane. Se instaurase deja ceea ce numim îndeobşte “tradiţie”, al cărei motor era o lege cu origini necunoscute, dar vie în conştiinţa colectivă.