Ce se mai întâmplă în Poiana lui Iocan de pe Maidan. Adică la Kiev

Războiul din Ucraina, cel care se poartă acum, în anul 2026, nu mai seamănă cu cel din anul 2022, desigur nici cu războaiele anterioare. Utilizarea dronelor a schimbat totul, de la strategia generală până la modul în care mor sau supraviețuiesc soldații în tranșee. Și nu e singura diferență...

Spre deosebire de războaiele mai vechi, în care doi generali și două armate stăteau față în față, se măsurau și se cântăreau, după care rezolvau problema într-o ciomăgeală sângeroasă de câteva ore, cele actuale sunt mult, dar muuuult mai complicate, și, ce  e mai rău, majoritatea cu finalul deschis.

Sau, cel puțin, așa apare la prima vedere, cine nu folosește ochelarii de cal, nici pe cei primiți de la opto–analiști, poate avea o altă opinie și vedea lucrurile mult mai clar, deznodământul unei bătălii fiind ușor de aflat, de cele mai multe ori, doar din combinația dintre istorie și aritmetică.

Chiar înainte de a se trage primul glonț.

Așa ar fi în teorie, practica este, însă, mult mai complicată, tabloul războiului este unul cu multe nuanțe, uneori se observă mai bine de la distanță, alteori, pentru detalii, ai nevoie de informații de la fața locului.

Întâmplări și evoluții separate, rupte din contextul general dar absorbite ca având partea lor de culoare la imaginea generală, pot ajuta la înțelegerea perioadei prin care trece Ucraina – și nu doar ea – la acest moment al conflictului care a intrat în anul cinci și care tocmai pare că a mai alimentat combustibil pentru încă vreo doi – trei ani.

Războiul viitorului a început ieri.

Este vorba, desigur, despre drone, dar nu despre loviturile spectaculoase pe care le execută acum Ucraina asupra unor obiective din adâncimea apărării Rusiei, nici despre dronele care distrug, zi de zi, infrastructura industrială și militară de la vest de Nipru, ci despre celălalt război care se poartă la linia de contact, de fapt în fâșia lată de mai mulți kilometri în care cele două părți își exersează procedurile noului tip de conflict.

Subiectul merită – și va avea - o abordare separată dar, în principiu, este vorba despre schimbările profunde pe care le produce noul instrument de luptă în ducerea războiului, despre consecințele pe care le are asupra celor care vânează – Operatorii, cât și asupra celor care sunt vânați – Soldații din tranșee.

De fiecare parte, în noul tip de conflict, se regăsește acest binom Vânător – Pradă: Operatorul care înainte de a fi soldat a fost lucrător IT sau funcționar la o bancă, sau tânăr corporatist, a învățat să piloteze drone uitându-se la filme pe YouTube, iar de partea cealaltă Soldatul, așa cum a fost și înainte dar care acum a devenit expert în identificarea sunetului monoton produs de drone, ceva asemănător zumzetului de bondar sau de roi de albine scăpat din stup, a aflat rapid că fuga în zig – zag este cea mai sănătoasă procedură în stepa deschisă, cel a cărui față este ultima imagine pe care o vede Operatorul înainte ca Soldatul să devină fum și schije.

În acest război nimic nu mai este ca înainte, protecția fizică nu mai poate fi asigurată nici de vehiculele blindate, nici de tranșeele betonate, răniții nu mai pot fi evacuați, raportul dintre morți și răniți nu mai e ca in războaiele de dinainte, supraviețuirea a devenit un pariu, pierdut de cele mai multe ori.

Dintre specialitățile militare clasice, doar artileria se mai insinuează complementar unităților de drone în noul tip de război purtat pe linia lată a frontului, în orașele și satele din apropierea ei.

La acest capitol s-ar putea înscrie, în registru anecdotic, și recentul incident în care un avion NATO (adică de-al nostru, F-16) a doborât o dronă (cu proveniență neclară, probabil ucraineană, deci de la un partener al NATO) în spațiul aerian al unui alt stat NATO (Estonia).

Acasă, în România, dronele ruse care rămân fără frână și intră în spațiul aerian național nu pot fi doborâte din motive de lipsă jurisdicție, dar la partenerii din NATO cu care desfășurăm misiuni comune e altceva, numai că, surpriză, nici acolo nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se rătăcește – sau cel puțin așa se povestește - din cauza războiului electronic.

Cum spuneam, războiul e cu multe nuanțe, iar...

...pacea a devenit un monolog în fața oglinzii.

Frontul nu oferă evoluții vizibile spectaculoase, iar părțile combatante au uitat ”drumul Stanbulului”, nici ”spiritul Anchorage” nu mai e ce a fost.

Pentru că SUA dă semne că se retrage, încet – încet, din Europa, sarcina negocierilor cu Rusia se mută, tot încet – încet, către Bruxelles.

Pe modelul ”cine plătește masa, are dreptul să rostească și toastul”.

Deocamdată sunt jocuri de negociere pe calculator, pentru că nici Moscova, nici Kievul nu par a avea apetit pentru discuții, din motive care se cunosc, dar poate e necesar să fie repetate:

-      Kremlinul crede că timpul curge în favoarea sa, războiul la fel, linia frontului, cu toate succesele clamate de Kiev în lunile scurse de la începutul anului, tot către vest se deplasează, iar pagubele aduse puținelor capacități industriale și de transport care i-au mai rămas Ucrainei depășesc, probabil, pe cele produse de Kiev în adâncimea vastului teritoriu rus;

-      conflictul din Orientul Apropiat și Mijlociu a eliberat o parte din constrângerile economice la adresa Rusiei, chiar și Europa cea intransigentă aducându-și aminte că există petrol și în tundra siberiană;

-      în consecință, ștacheta cu care se prezintă Rusia la eventuale negocieri rămâne la aceeași înălțime ca la începutul conflictului, chiar săltând din când în când, așa, de exercițiu;

-      la Kiev, orice soluționare rapidă a conflictului ar însemna, cel puțin, cedări teritoriale inacceptabile și, într-o logică politică post – conflict, pierderea puterii de către cei care semnează un astfel de document, evoluție la fel de inacceptabilă pentru multă lume de pe Strada Bankova (Sediul Administrației Prezidențiale ucrainene) și din Piața Constituției (Rada Supremă);

-      dar, așa cum se arată pe sticla televizorului și pe rețelele de socializare, tot Kievul afirmă că războiul nu mai e ce a fost în anii trecuți, s-a întors roata, atacurile cu drone și rachete asupra unor rafinării ruse sunt doar începutul, ați văzut că nici tancurile nu mai îndrăznesc să se adune în Piața Roșie, viitorul sună roz;

-      în consecință, nici Ucraina nu e, în aceste condiții, convinsă că tratativele vor aduce ceva nou față de situația din teren.

Din când în când echipe de negociatori sau trimiși speciali ai ambelor părți își exprimă intenția de a... uneori chiar se întâlnesc cu ”high ranking officials”, prin diferite capitale vestice, dar e mai mult un spectacol ca să nu creadă cei care luptă că nu există și speranță de pace.

La acest moment s-a scos la concurs postul de mediator din partea Europei unite pentru negocierile potențiale de pace ruso – ucrainene.

Prima propunere, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, nu s-a făcut, din motive de stress post sovietic și discurs fără perdea anti-dictator, a doua propunere, fostul cancelar german Gerhard Schröder, a picat din motive de aplecare nesănătoasă spre est, a treia propunere, încă în plic, iar plicul încă neexpediat, ar fi tot un fost cancelar german, Angela Merkel, despre care ambele părți ar putea spune că a staționat pe două bărci în același timp, ceea ce e, desigur, suspicios...

În tot acest timp, un voluntar pentru front a așteptat micul dejun într-o celulă confort unu sporit.

Vă mai amintiți, acum câteva luni, fostul șef al Administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Iermak, numărul doi pe scara puterii în Ucraina, a fost obligat să-și dea demisia, urmare a acuzelor de corupție făcute de procurorii din cele două instituții, Biroul Național Anti-Corupție / Національне Антикорупційне Бюро України / NABU și Parchetul Specializat Anticorupție / Спеціалізована антикорупційна прокуратура / SAPO, pe care nu reușise să le desființeze în vara anului trecut.

Procurorii nu uită și nu iartă, iar materialul clientului era bogat și ușor de prelucrat.

La momentul respectiv, domnul Iermak a renunțat la poziția sa pentru a nu arunca umbre de suspiciune nepotrivite și asupra locului său de muncă, promițând solemn că se înrolează și pleacă pe front.

S-a și înrolat, de fapt reînrolat, dar nu pentru front ci în Asociația Avocaților Ucraineni, devenind chiar șeful Comitetului pentru Protecția Victimelor Agresiunii Armate împotriva Ucrainei, un fel de front juridic departe de frontul cel adevărat și periculos.

În această perioadă, pentru protecție împotriva spiritelor rele, domnul Iermak a apelat și la serviciile unei prezicătoare cunoscute, Veronika "Feng Shui" Anikievici, pe care a și rugat-o să-i blesteme pe cei doi procurori șefi care i-au adus atâtea probleme.

Blestemele nu au fost eficiente, dimpotrivă, pentru că, spuneam, procurorii nu uită și nu iartă...

Dosarul de acum câteva luni a mers mai departe, s-au mai găsit și alte probe, a devenit mai consistent și a ajuns la faza punerii sub acuzare și chiar a unei detenții preventive pentru ca acuzatul să nu încerce să plece în croazieră în mările sudului.

S-a întâmplat într-un week-end, când chiar și oamenii răi devin buni și se odihnesc.

Iar cei care se consideră nevinovați au și ei dreptul la un tratament special.

Domnul Iermak a plătit pentru celula rezervată printr-un simplu telefon.

Secretarul i-a adus mâncare comandată la restaurant, protecția a fost asigurată de SBU, în tot acest timp dincolo de gratii funcționând un birou ad-hoc din care fostul șef de administrație prezidențială și-a ținut la curent colaboratorii cu mersul anchetei.

Între timp a așteptat să se adune banii de cauțiune, mulți, foarte mulți, procurorii au fost hrăpăreți și au fixat că libertatea sa, chiar provizorie și înainte de judecată, dacă se va ajunge la așa ceva, costă fix 140 de milioane de grivne, aproximativ 3,2 milioane de dolari.

Mulți bani, da, dar sunt și mulți prieteni care cred în justiție și în nevinovăția sa, acum se vede valoarea oamenilor cu care ai făcut atâta bine pentru țară.

La prima oră a zilei de luni, banii erau adunați, cash, pentru că băncile au avut rețineri să înregistreze în sistem sume care ridicau semne de întrebare, vreo 154 de milioane de grivne, cine are prieteni adevărați, are.

Mai departe, ce mai este?

Frontul nu pare o destinație de interes pentru domnul Andrii Iermak, sunt atâtea de făcut acasă, la Kiev, sau chiar dincolo de graniță, pașapoarte diplomatice se găsesc, s-au dat și nu s-au anulat.

Cineva s-ar putea, de exemplu, deplasa să discute personal cu domnii Timur Mindici (zis ”Karlson”) și Oleksandr Zukerman (poreclit, dulce, ”Zaharisitul”), poate renunță la acțiunea în justiție intentată președintelui pentru decretul de impunere de sancțiuni la adresa celor doi.

Nu se face așa ceva, cineva ar putea să le explice asta, direct acolo, pe plaja pașnică din sud.

***

În acest timp, pe Maidan se întâmplă și se discută multe, m-am oprit doar la trei subiecte:

1.     războiul de tip nou;

2.     pacea are nevoie de un intermediar;

3.     prietenii se ajută la nevoie.

Ce va mai fi, poate ne spune prezicătoarea Veronika.

Sau, mai bine, NU.