CCR a publicat, în sfârşit, motivarea respingerii legii pensiilor magistraţilor. Motivarea nu justifică, în mod serios, respingerea legii

Nefiind jurist, mă voi referi la opiniile separate a patru judecători, cei care au votat admiterea legii promovate de guvernul Bolojan pentru pensiile magistraţilor.

Cei patru judecători care au făcut opinie separată sunt: Asztalos Csaba Ferencz, Dacian Cosmin Dragoș, Laura -Iuliana Scântei,  Prof.univ.dr. Elena-Simina Tănăsescu.

Opinia separată a celor patru judecători

I.3. Doar critica referitoare la încălcarea art.133 alin.(1) din Constituție, privind avizul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost reținută de Curtea Constituțională cu majoritate de voturi. Prin urmare, doar față de această soluție formulăm prezenta opinie separată, considerând că obligația constituțională de solicitare a avizelor în cadrul procedurii legislative speciale care este angajarea răspunderii Guvernului a fost respectată în prezenta cauză.

In consecință, se înțelege că CCR nu a reținut alte critici intrinseci sau extrinseci.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, sub semnătura secretarului general adjunct, a transmis proiectul de lege către Consiliul Superior al Magistraturii prin adresa nr.1141/AGN/20.08.2025, solicitând punctul de vedere al CSM / președintelui CSM,  a revenit cu adresa nr.08/AGN/22.08.2025 și a solicitat, în mod expres, președintelui CSM avizul asupra proiectului de lege ce face obiectul controlului de constituționalitate, „conform atribuțiilor specifice instituției dumneavoastră”.

În consecinţă, Guvernul și-a îndeplinit obligația legală de solicitare a avizului Consiliului Superior al Magistraturii, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu și-a îndeplinit obligația legală de avizare a proiectului Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

III.1. Din punct de vedere constituțional, trebuie analizat în ce măsură faptul că în procedura legislativă inițiată de Guvern, acesta nu a așteptat expirarea termenului legal de avizare (de 30 de zile), ci doar aproximativ o treime din acest termen, înainte de înaintarea proiectului de lege către Parlament pentru angajarea răspunderii Guvernului constituie o încălcare a rolului constituțional al CSM astfel cum acesta este definit de art.133 alin.(1) din Constituție.

Cei patru judecători care au formulat opinie separată spun că: Curtea Constituțională a statuat că nesolicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la actele normative bugetare ce vizează domeniul justiţiei nu contravine Constituției. Curtea a argumentat că „acceptând teza susţinută de Consiliul Superior al Magistraturii s-ar ajunge la situaţia ca o instituţie care are drept rol garantarea independenţei justiţiei să stabilească şi să cenzureze chestiuni care ţin de gestionarea bugetului la nivel naţional, cu alte cuvinte ar realiza un control de oportunitate bugetară, ceea ce este inadmisibil”. (Decizia nr.901/2009 și Decizia nr.900/2020, paragrafele 71 și 72).

Aşadar Guvernul nici nu era obligat să ceară avizul CSM, fiind vorba de bugetul naţional, de posibilităţile acestui buget de a plăti într-un fel sau altul magistraţii.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale însă, nu este obligatorie și obținerea unui aviz, iar procedura legislativă nu poate fi obstrucționată de pasivitatea autorităților avizatoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.139/2019, paragraf 84, Decizia nr.16/2023, paragraf 41 sau Decizia nr.284/2023, paragraf 48). În continuarea acestei idei, Curtea Constituţională a statuat - în mod constant până la prezenta decizie adoptată cu majoritate de voturi - și că lipsa avizului din partea autorităţilor publice solicitate să îl emită nu conduce în mod automat la neconstituţionalitatea legii asupra căreia acesta nu a fost dat, întrucât ceea ce prevalează este obligaţia Guvernului de a-l solicita.

În perspectiva acestei teze, Guvernul şi-a făcut datoria şi a cerut avizul, şi e vina CSM că nu l-a dat într-un termen de timp care să nu încurce procesul legislativ iniţiat de Guvern.

Referitor la termenul de 30 de zile când CSM trebuia să emită avizul, cei patru judecători explică:

Termenul de 30 de zile este stabilit de legiuitor și nu de constituant. El a fost adoptat mai ales în considerarea unor proiecte legislative complexe, precum codurile. El nu are și nu poate avea o semnificație dilatorie în contextul adoptării actelor normative, mai ales atunci când este utilizată o procedură reglementată la nivel constituțional cu termene scurte, precum cea a angajării răspunderii Guvernului prevăzută de art.114 din Constituție. Termenul de 30 de zile precizează obligația CSM de a emite cu celeritate respectivul aviz. Orice altă interpretare a semnificației juridice și, mai ales, constituționale, a acestui termen legal ar acorda autorităților avizatoare o putere implicită de decizie, neprevăzută de lege ori Constituție, efectul generat ducând la întârzierea procesului legislativ și, chiar, la limitarea competenței de legiferare a Parlamentului.

Faptul că Guvernul nu a așteptat împlinirea termenului de 30 de zile în care CSM putea emite respectivul aviz nu înseamnă că nu a acordat un interval de timp suficient acestuia pentru a-și putea exercita atribuțiile legale. Pe de altă parte, termenul de 30 de zile nu are o relevanță constituțională, ci una pur legală ce nu impune obligații în sarcina Guvernului, ci doar a CSM în sensul că are competența de a emite un astfel de aviz în cel mult 30 de zile (și nu după împlinirea termenului). Faptul că nu a emis un aviz într-un termen rezonabil raportat la data sesizării sale și la complexitatea actului normativ ce trebuia avizat, în condițiile în care în discuție era o procedură de angajare a răspunderii Guvernului reglementată de Constituție cu termene imperative și scurte, nu face altceva decât să demonstreze că acest termen a fost folosit de CSM cu scop dilatoriu, ceea ce nu este permis în procesul de avizare a actelor normative, proces cu caracter tehnic eminamente subsumat deciziei politice de a iniția ori de a adopta un act normativ de reglementare primară.

Cei patru judecători concluzionează:

În lumina condițiilor constituționale ale angajării răspunderii și calendarului menționat, perioada de așteptare a inițiatorului (22-29 august) poate fi apreciată ca fiind rezonabilă. Guvernul avea competența legală de a-și asuma răspunderea în fața Parlamentului asupra Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu chiar în lipsa comunicării avizului consultativ al CSM, întrucât acesta fusese solicitat de inițiator potrivit legii. Absența unui aviz în acest termen (30 august-1/3 septembrie) se înscrie în coordonatele nerespectării atribuției legale a CSM de avizare ceea ce reflectă și o lipsă de colaborare loială a autorității avizatoare, CSM, în cadrul procesului de legiferare. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art.1 alin.(3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) și art.134 alin. (4) din Constituție, sub aspectul solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii și a adoptării legii în lipsa acestui aviz.

Concluzia este că cei patru judecători desfiinţează argumentaţia şi logica celor cinci care au respins legea pe care şi-a ajgajat Guvernul răspunderea, explicând că motivele extrinseci folosite de cei 5 nu stau în picioare. Nu este vorba de un judecător, ci de patru judecători cu studii şi expertiză cel puţin la fel de înaltă ca a celor cinci.

Ce poate face acum guvernul Bolojan

Să-şi asume rapid răspunderea în faţa parlamentului pe legea pensiilor magistraţilor, în aceeaşi formă cu prima asumare, şi cu avizul CSM deja obţinut, pentru că nu modifică forma legii.

Având în vedere că CCR nu a reţinut din criticile intrinseci ale celor care au reclamat legea, nu văd de ce ar fi admisibilă o nouă sesizare a CCR cu aceleaşi obiecţii.

Este necesară o mişcare rapidă de asumare a răspunderii pentru a nu pierde cele 230 milioane de euro ce revin României prin PNRR.