„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!...“

(Re)citiţi superbul text poetic „Ex libris“ al lui Arghezi, ca să vedeţi o dată în plus, cum e cu cărţile adevărate, plămădite din adâncul respectului absolut faţă de Cuvântul scris, turnat apoi în tipar şi, trimis, curat, în lume.

Şi (re)citiţi "Numele trandafirului", ca să meditaţi o dată în plus la puterea formidabilă a Cărţilor adevărate, aşa cum ne învaţă Umberto Eco povestindu-ne pilda fascinantei aventuri intelectuale a fratelui Guglielmo şi a discipolului său, Adso, în căutarea Adevărului.

Şi, la urmă, meditaţi şi la acest text de căpătâi: “La început era Cuvântul...” (Ioan I,1)

Când cărţile sunt scrise purtând în suflet respectul absolut faţă de Cuvântul trimis în lume, atunci lumea are nevoie de ele ca de aer – cât mai multe şi cât mai diverse cu putinţă, aşa cum e lumea însăşi, infinită în nuanţele sale şi în ceea ce ne oferă să învăţăm. Iar când sunt scrise “decât” pentru bani murdari sau pentru glorie de mucava cumpărată ieftin, atunci ele încetează să mai fie cărţi şi devin monştri hidoşi, iar cei care au creat aceşti monştri merită oprobriul (atenţie, R.T., aici te-ai înţepat în deget cu "oprobiul" tău semidoct...) public deplin şi excomunicarea pe veci din Patria Cărţilor.

Manualele sunt şi ele cărţi, deci argumentul anterior stă perfect în picioare şi pentru lumea tipăriturilor şcolare. Sunt de acord că, în ultimii douăzeci de ani, minţi bolnave fără nicio legătură cu Educaţia au scos pe piaţă tone de subproduse inutilizabile de profesori şi elevi, ca să facă bani. Dar asta nu înseamnă câtuşi de puţin că TOATE minţile care au scris manuale au fost bolnave şi că TOATE manualele alternative au a fi aruncate la gunoi. În context, cu atât mai categoric resping teza înţelepciunii absolute tezaurizate, vezi-doamne, în sipetul de aur al Înţeleptului M.E.N., singura instanţă în eterna şi fascinanta Românie capabilă azi să scrie manualele "care trebuie", şi să le tipărească aşa cum numai el, ministerul, ştie şi, deci, "cum trebuie" – adică, monopol de stat. Monopol de stat, fix în statul aflat la coada Europei ca integritate şi performanţă economică reală! Mulţumesc, aşa NU!...

“Somnul raţiunii naşte monştri”, a spus cândva, profetic, Goya. Păi, în nebunia monstruoasă a somnului raţiunii orice idee curată şi orice proiect valoros ajunse sub controlul unor minţi diriguitoare ineptocrate vor fi atinse, vrând-nevrând, de otrava deturnării de la menirile lor de fapt. Aşa încât, între obrocul monopolului acestui stat asupra conţinutului şi varietăţii manualelor şcolare, pe de o parte, şi o piaţă sănătos croită a producţiei de carte şcolară, pe de altă parte, eu pledez categoric pentru alternativa pieţei sănătos croite. Studiaţi exemplele de bune practici în materie ale unor edituri precum John Wiley & Sons, Pearson, Brookes Publishing, sau Springer Verlag şi pe urmă mai discutăm despre monopolul M.E.N. asupra manualelor şcolare!...

p.s. I-auziţi, Ex libris, minunea lumii din Cuvintele potrivite tipărite în 1927:

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gândită, gingaş cumpănită;

Eşti ca o floare, anume înflorită

Mâinilor mele, care te-au deschis...”

Cărţile, "întâile Patrii" ale lui Hadrian (M. Yourcenar), punţile fermecate păşite către "marile sale înstrăinări", întru devenirea sa ca om şi împărat...