Bolojan ar face o greşeală dacă l-ar numi pe Marilen Pirtea, suspectat de plagiat, ca ministru al Educaţiei

Au mai fost cazuri, Victor Ponta, Sorin Cîmpeanu, Nicolae Ciucă şi alţii, a căror carieră politică a fost marcată de acuze, discuţii, cercetări, reclamaţii referitoare la suspiciunea de plagiat. Ori un ministru al Educaţiei, cu o sarcină extrem de dificilă în faţă, nu are nevoie de astfel de discuţii care să-i eclipseze activitatea de ministru, posibil benefică pentru sistemul de învăţământ.

Opoziţia şi presa „cârcotaşă” vor profita de subiect, vor adânci cercetările, se vor sesiza organele competente şi, în loc să se urmărească evoluţia sistemului de învăţământ, se vor urmări cercetările referitoare la plagiatul presupus al rectorului Marilen Pirtea.

Articolul Emiliei Şercan în PRESSONE din 2016

Emilia Şercan este  binecunoscută pentru demascarea de plagiate în multe cazuri celebre. Argumentele şi documentele prezentate de dânsa n-au fost contestate cu succes până în prezent.

Spune Emilia Şercan:

„Articolul „The Role of Strategic Planning în Modern Organizations” este semnat de Marilen Pirtea(prim autor), Ana Cristina Nicolescu şi Claudiu Boţoc şi a apărut în revista „Annales Universitatis Apulensis, Series Oeconomica”, ... este plagiat în totalitate, cu excepţia abstractului şi a concluziilor. Cei trei autori nu au niciun fel de contribuţie originală proprie...  Nicăieri pe parcursul articolului nu sunt folosite ghilimele şi nici nu este citată sursa de unde este preluat conţinutul...  Trei pagini ale articolului sunt o compilaţie de paragrafe luate dintr-o singură carte, „Strategic Management. From Theory to Implementation”, ediţia a IV-a, semnată de David Hussey şi apărută în anul 1998”.

Ei bine, opera ştiinţifică a lui Marilen Pirtea, lucrarea de doctorat, vor fi cercetate cu lupa de către Emilia Şercan şi de către cei care se opun actualei coaliţii de guvernare.

Nu de aşa ceva are nevoie un ministru al Educaţiei, să se trezească dimineaţa cu teama şi întrebarea ce s-a mai descoperit în lucrările mele.

În plus, nici poziţiile şi luările de cuvânt ale lui Pirtea de până acum nu dovedesc că are habar care sunt cerinţele urgente ale sistemului nostru de învăţământ.

În preuniversitar

-Un curriculum adaptat nevoilor şi cerinţelor societăţii româneşti actuale, nu vechi de 50 de ani. Şi care să răspundă la noile provocări: globalizare, explozia tehnologiilor, digitalizare, mai nou AI, etc.

-Noul curriculum ar trebui să conţină patru dimensiuni: conceptual-teoretică, aplicativ-practică, transdisciplinară, generatoare de învăţare continuă. A învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună.

-Scoala să se plieze  pe nevoile, interesele, aspiraţiile, talentele elevilor, nu invers;

-Profesorii să beneficieze de libertatea de a se adapta la particularităţile economice şi sociale ale comunităţilor pe care le deservesc;

-Evaluarea să fie standardizată, unitară la nivel de ţară, cu aplicaţii informatice, care să elimine subiectivismul notării în evaluarea sumativă, şi care să măsoare progresul şcolar al elevilor;

-Salarizarea profesorilor să se bazeze pe evaluarea propusă,  adică funcţie de media progresului şcolar al elevilor lor;

-Managementul să fie depolitizat şi bazat şi el pe măsurarea progresului şcolar al elevilor.

În universitar

-Universitatile să fie evaluate după numărul absolvenţilor care intră în piaţa muncii în specializarea urmată la facultate.

Sunt zeci de articole în care am dezbătut problemele şcolii, în calitate de fost profesor timp de 30 de ani, din care director de liceu 16 ani. Din păcate, fără niciun efect.

Poate de data aceasta Bolojan găseşte un ministru al Educaţiei care să ţină cont de opiniile specialiştilor nealiniaţi, nesupuşi  relaţiei șef-salariat, cum se întâmplă acum în ministerul Educaţiei.