Băieţii mici se cred cocoşi mari

...Luni seara m-a cuprins un dor nestăvilit de tatăl meu. Aş fi vrut să coboare de acolo din Ceruri, de unde o fi fiind, să mă privească drept în ochi ca atunci când aveam nouă ani şi să-mi spună dur şi tandru în acelaşi timp: „Capul sus, să nu te văd că boceşti pentru aşa un fleac. Eşti fata tatei, fata tatei e puternică, nu plânge!“.

Când aveam nouă ani m-am bătut cu un coleg de clasă. Mai exact, l-am bătut măr. Pentru că a numit-o cu cuvinte urâte şi a lovit-o pe o colegă ce era cu un cap mai mică decât cel mai scund copil din clasă. Un vecin care a urmărit scena i-a povestit totul lui taică-meu - că vezi, Doamne, ce faptă urâtă am făcut, sunt fată, cum să mă încaier cu băieţii!

Seara, taică-meu a adus vorba despre asta, m-a luat la întrebări, eu negam totul, dar când, într-un târziu, am recunoscut, cu lacrimile şiroindu-mi pe obraji, ce am făcut, mi-a zis: „Bravo, fata tatei! Băieţii doar se cred mai puternici. Să nu te laşi niciodată! Au şi ei câte un cocoşel şi se dau cocoşi. Iar dacă îţi face vreunul vreodată vreun rău, îi sucesc gâtul!“.

Am încercat toată viaţa să-i urmez sfatul. Adică să merg până în pânzele albe, dacă ştiu că am dreptate, să nu mă las, să dau cu parul dacă epuizam argumentele şi eram sigură că asta merită cel pe care îl pocneam. Mi-am propus să fiu puternică, să nu-l dezamăgesc pe tata, mai ales că, de aproape 30 de ani, oricât l-aş chema, nu mai poate veni „să-i sucească gâtul“ cuiva.

... Luni seara m-a cuprins un dor nestăvilit de tatăl meu. Aş fi vrut să coboare de acolo din Ceruri, de unde o fi fiind, să mă privească drept în ochi ca atunci când aveam nouă ani şi să-mi spună dur şi tandru în acelaşi timp: „Capul sus, să nu te văd că boceşti pentru aşa un fleac. Eşti fata tatei, fata tatei e puternică, nu plânge!“. Aş fi vrut să-i simt umărul, să-mi ia capul în palmele lui enorme şi să mă întrebe, mai în glumă, mai în serios: „Ce boroboaţă ai mai făcut? Iar te-ai bătut cu vreun băieţel? Merita măcar? Ai făcut dreptate?“.

... Am ascultat ieri încă o dată, cap-coadă, emisiunea „În profunzime“ de la PRO TV Chişinău, din 28  ianuarie. Voiam să înţeleg prin ce anume l-am făcut pe dl Mihai Ghimpu să-şi iasă din fire şi să mă jignească în emisie directă în cel mai urât mod.

Nu l-am atacat, nu l-am insultat, nu am ţipat la el. Doar mi-am exprimat opinia - de jurnalist şi simplu cetăţean - în legătură cu reacţia lamentabilă pe care a avut-o liderul PL, dar şi întreaga clasă politică, la tragicul incident din Pădurea Domnească şi tăcerea criminală a vânătorilor. (Apropo de  învinuirile celor supăraţi că mi-am dat cu părerea în loc să formulez întrebări: asta, de fapt, a fost rugămintea moderatoarei – să comentez o situaţie concretă, nu să-l interoghez pe dl deputat.)

Mi-am imaginat că revăd emisiunea împreună cu tata. Şi parcă i-am auzit cuvintele de acum 30 de ani: „Bravo, fata tatei! Băieţii doar se cred mai puternici. Să nu te laşi niciodată! Au şi ei câte un cocoşel şi se dau cocoşi“.

P.S. Reacţia redacţiei la derapajul lui Mihai Ghimpu o găsiţi în pagina trei a ziarului de miercuri şi pe site. Aici e doar ceea ce am simţit eu ca ziaristă femeie agresată în emisie directă de bărbatul politician Mihai Ghimpu. O ieşire necontrolată, bădărănească şi misogină. A fost deranjat nu doar de faptul că un jurnalist îl critică, ci că o femeie a îndrăznit să-l critice.