Asmik Grigorian, magistrală în „Salomeea” la Opera Bavareză de Stat din München
0După triumful de la Festivalul Salzburg 2018 în opera lui Richard Strauss, soprana lituaniană Asmik Grigorian a ajuns după opt ani la Bayerische Staatsoper, pentru a-și prezenta publicului în patru seri de la cumpăna lunilor februarie-martie creația în rolul titular, tot într-un spectacol vechi, datat 2019 dar semnat de regizorul Krzysztof Warlikowski. O coproducție cu Théâtre des Champs Elysées din Paris. Echipa realizatoare i-a cuprins pe Malgorzata Szczęśniak (decor și costume), Felice Ross (lumini), Kamil Polak (video), Claude Bardouil (coregrafie).
Desigur, cum se întâmplă mai peste tot în aceste vremuri, am asistat la o mizanscenă modernă, adusă din anii biblici către cei ai ocupației naziste a Europei de Est (Polonia, poate, dacă gândim la naționalitatea regizorului), cu ororile Holocaustului de care se feresc evreii ascunși într-o bibliotecă imensă ce ocupă trei laturi ale scenei, fundalul inclus, amintind prin miile de volume ordonat rânduite, mileniile de civilizație iudaică. În centru, platoul liber. În fond, desfășurarea dramei muzicale straussiene concepută în 1905 pe libretul poetei Hedwig Lachmann adnotat de compozior având ca sursă piesa lui Oscar Wilde poate fi imaginată drept „teatru în teatru” în acel adevărat buncăr de cultură. O singură modificare de decor are loc în timpul faimosului dans al Salomeei, „dansul celor șapte văluri”, când fundalul scenei devine o uriașă proiecție de vitralii cuprinzând simbolic elemente antice de arhitectură sau siluete de animale mitice. Reușită policromie a semnatarilor luminilor și video design-ului! Costumele sunt, evident, adecvate epocii de translație a acțiunii, simple, elegante.
Am comentat de multe ori tendința regizorilor zilei de a se lăsa atrași de ilustrarea teatrală a uverturilor, în detrimentul percepției libere a sensurilor muzicii. Ei bine, aici neexistând uvertură, Warlikowski nu s-a lăsat și a imaginat el însuși un Prolog scenetă pantomimică, inspirându-se din pelicula lui Joseph Losey Monsieur Klein (1976) cu tematică din timpul ocupației naziste a Parisului și pe muzică de Gustav Mahler preluată din „Kindertotenlieder” („Cântecele copiilor morți”), audibilă în difuzoare. S-a cântat tristul lied nr. 1 „Nun will die Sonn' so hell aufgehn” („Acum soarele vrea să răsară atât de puternic”) în interpretarea istorică a mezzosopranei Kathleen Ferrier, acompaniată de Filarmonica din Viena, dirijor Bruno Walter. Incluziunea nu a durat mult, câteva minute și actul unic al operei a debutat așa cum este compus de Richard Strauss, precum calmul dinaintea furtunii, anunțând prin liniștea atmosferei inițiale („Wie schőn ist die Prinzessin Salome heute Nacht!” – „Ce frumoasă este prințesa Salome în această noapte!”, spune în extaz Narraboth) și stranietatea lucirii Lunii descrisă de Pajul Irodiadei, tragicul acțiunii ce avea să urmeze.
Meritele regizorului s-au regăsit în ghidonarea jocului de scenă al interpreților, lucru destul de facil având la îndemână cântăreți-actori de talia unor Asmik Grigorian (Salomeea), Wolfgang Koch (Jochanaan), Gerhard Siegel (Irod), Claudia Mahnke (Irodiada), Joachim Bâckstrőm (Narraboth), Avery Amereau (Pajul Irodiadei), talentați și experimentați. Până la final, Warlikowski a continuat însă să șocheze, câteodată neclar.
Dansul Salomeei cu Moartea
Pentru rolul titular este nevoie de o soprană dramatică cu destule capabilități de expuneri lirice, îndeosebi în prima parte a operei. Asmik Grigorian este una dintre cântărețele care pot duce la bun sfârșit în chip magistral partitura terifiantei eroine. Conversația declamativă straussiană îi este la îndemână. Sigur că glasul nu are asemuire cu acela al legendarei Birgit Nilsson pe care ni-l amintim amplu, corpolent, dar penetranța tăioasă a vocii sopranei lituaniene pe întreg registrul, egalitatea emisiei, aduce alternative valabile. Da, Asmik Grigorian este Salomeea posedată mental dar și suavă cu adresări în pianissimo. Vocea strălucește, susține țesăturile impetuoase înalte cu ușurință, asalturile acute funcționează, registrul central deține aceleași virtuți iar cel grav capătă rezonanțe dramatice tulburătoare. Soprana stăpânește rolul cu o vocalitate potrivită.
Dar și personajul, prin atitudini și trăire. Mai întâi pare o adolescentă perversă în scenele cu Narraboth, apoi senzualitatea și nestăpânita dorință trupească o subjugă, fascinată fiind de Jochanaan și spusele lui, încăpățânarea neclintită rămâne trasătura ei obsedantă ce o aduce în pragul demenței în relațiile cu Jochanaan și Irod. Joacă fantastic, se exprimă fantastic. Cu sprijinul dirijorului, tânărul de 33 de ani Thomas Guggeis, rostește solicitările triplu repetate adresate lui Narraboth și Jochanaan sau răspunde celor similare ale lui Irod (în două rânduri) cu culori diferite de voce până la sonorități inumane, creând stări emoționale speciale. O paranteză. Și Irod impresionează în aceleași secvențe, în aceeași manieră. L-am asociat și pe dirijor în aceste secrete de interpretare, întrucât sunt convins că a avut un rol important.
Asmik Grigorian, cu perfectă siluetă slim-line, se unduiește răvășitor de lasciv în dansul comandat de Irod, pentru care Warlikowski i-a asociat un balerin (Peter Jolesch) având masca simbolică a Morții. Este dansul erotic al Salomeei cu Moartea, care sucombă la sfârșitul lui. Moartea Morții.
Scena ultimă. Capul lui Jochanaan este ascuns într-o cutie numerotată (237890), aluzie la sinistrele marcaje de lagăr. Asmik îi dăruiește sărutul mult dorit și se stinge cu cutia în brațe fără să fie ucisă de soldați la porunca lui Irod, precum cere libretul. Alternanța sunetelor fulminante cu cele moi este exprimarea contrazicerilor senzoriale ale eroinei, la perfecțiune redate. De fapt regizorul aduce un final depărtat de original. Narraboth și Jochanaan, deja morți, apar din nou în scenă, marea majoritate a asistenței sucombă...
Partenerii Salomeei-Asmik
Heldentenor dedicat, Gerhard Siegel a construit cu glas autoritar un Irod sarcastic, dramatic în replici, disperat în adresările către Salomeea, exasperat în final, „Man tőtet dieses Weib!” („Omorâți această femeie!”).
Pentru importantul personaj Jochanaan, baritonul Wolfgang Koch a expus o timbralitate neagră, profundă, un glas cutremurător cu ziceri profetice covârșitoare și imprecație cumplită către Salomeea, „Du bist verflucht!” („Ești blestemată!”) la tentativa acesteia de a se lipi de el. Creator cu vechi ștate de serviciu în rol, Koch nu se mai află acum la tinerețe de carieră și un deranjant wobbling (eufemistic spus, vibrato accentuat) al glasului se simte. Unele sunete grave („Niemals!”, „Niciodată!”) par insonore. Însă, paradoxal, ascultătorul rămâne cu impresia copleșitoare a realizării rolului.
Dramatică și cu éclat în tiradele înalte a fost mezzosoprana Claudia Mahnke (Irodiada), deși vocea nu a avut mare concentrare de sunet, fiind întrucâtva vibrantă în registrul central.
Tenorul Joachim Bâckstrőm (Narraboth) a arătat un registru înalt abordat spint ceea ce îl poate recomanda pentru roluri mai mari în repertoriul german, în timp ce mezzosoprana Avery Amereau a adus Pajului Irodiadei un glas de plăcută coloristică.
În alte roluri, au fost distribuiți Ya-Chung Huang (Primul evreu), Tansel Akzeybek (Al doilea evreu), Frederick Ballentine (Al treilea evreu), Jinxu Xiahou (Al patrulea evreu), Roman Chabaranok (Al cincilea evreu), Wilhelm Schwinghammer (Primul nazarinean), Lucas van Lierop (Al doilea nazarinean), Pawel Horodyski (Primul soldat), Bálint Szabó (Al doilea soldat), Armand Rabot (Un capadocian), Iana Aivazian (O sclavă).
Am adus vorba despre dirijorul Thomas Guggeis. Deși a avut în față instrumentiști de aleasă factură în formă de excepție, Orchestra de Stat Bavareză din Műnchen ce posedă în ADN drama straussiană, și-a demonstrat personalitatea dăruind partiturii impulsuri violente concordante stărilor dramaturgice, reliefând cu abilitate leitmotivele personajelor principale. Ansamblul a sunat și somptuos, și rafinat, în anumite pasaje l-a acoperit sonor chiar pe Jochanaan, a dăruit captivantă cursivitate desenului melodic, „Dansul celor șapte văluri” a accentuat orientalismul și senzualitatea muzicii. Bagheta a sculptat energic și a reușit o lectură de mare plasticitate, concordantă tensiunii opusului și orchestrației simfonic savante.
Și-au dat concursul Baletul Operei de Stat Bavareze și corpul figuranților, inclusiv copii.