Apel la memorie: tradiția americană a „fricii de Europa”

Iată, poate pentru a înțelege mai bine prezentul și intui cu claritate semnalele date pentru evoluțiile cele mai credibile în perioada viitorului apropiat, câteva dintre mesajele cele mai importante lăsate pentru contemporanii și urmașii lor de către unii dintre cei mai importanți oameni politici din SUA, foști președinți aflați, de regulă, pe lista celor care au modelat istoria.

Și cred că este absolut suficient să aveți citatele din documentele originale. Citindu-le, gândiți-vă la prezent și comparați efectele prezumtive ale afirmațiilor care se fac azi. Se poate să fie relevant deoarece, ieri ca și azi, discuția despre izolaționism și formele sale cele mai agresive apare în momentul în care absolut toată lumea constată evidența rupturilor structurale, definitive, în ceea ce a fost ordinea internațională în forma stabilită de puternicii lumii imediat după finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

În acest sens, să reflectăm la actualitatea mesajelor acestor mari oameni de stat.

- George Washington. În discursul său de adio din 1796 (publicat pe 19 septembrie) https://www.senate.gov/artandhistory/history/resources/pdf/Washingtons_Farewell_Address.pdf?utm_source=substack&utm_medium=email, el a formulat marile principii de politică externă care au stat la baza izolaționismului american pentru o perioadă de peste un secol. A pledat în favoarea păstrării unei neutralități stricte, îndemnând la evitarea situațiilor în care politicienii americani să fie implicați în conflicte europene, subliniind că interesele europene nu coincid cu cele ale țării sale. S-a exprimat în favoare dezvoltării legăturilor comerciale cu toate națiunile lumii, dar cu un minimum posibil de conexiuni politice. A mai spus că se temea ca influența străină să nu corupă politica internă.

„Mare principiu după care să ne ghidăm în relația cu națiunile străine este, în paralel cu extinderea relațiilor noastre comerciale, să avem cu ele un minimum posibil de legături comerciale...Adevărata noastră politică și constantă este să nu ne amestecăm în afacerile interne din nici o parte a Europei...Pe ce să ne prindem pacea și prosperitatea noastră în plasa ambițiilor europene?

- Thomas Jeffreson. În primul său discurs inaugural (4 martie 1801), pledează pentru „parce, comerț și prietenie cinstită cu toate națiunile, dar niciun fel de alianță compromițătoare cu vreuna dintre ele. Într-o scrisoare din 21 decembrie 1787 adresată lui Edward Carrington spune că „știu că la noi circulă un principiu -și cred că este unul înțelept – de a nu ne implica în problemele europene” convingerea sa profundă fiind că Atlanticul constituia o barieră de protecție benefică pentru țara sa căci „depărtarea noastră de scena tragediei europene este una dintre cele mai fericite binecuvântări de acre avem parte”. Ideea centrală era că evitarea intrării în războaiele europene făcea ca SUA să nu aibă nevoie, spunea Jeffreson, să formeze o armată permanentă, percepută ca o amenințate la adresa libertăților civile. Rămânând neutre, SYA puteau face comerț cu toate națiunile beligerante fără a suferi însă de pe urma consecințelor devastatoare ale conflictelor.

„Europa are un ansamblu de interese primare care nu au niciun fel de raport cu noi, sau un raport mult prea mic...Și atunci de ce să ne legăm pacea și prosperitatea în plasa ambițiilor, rivalităților, intereselor, nazurilor sau capriciilor europene?”

- James Monroe. Să remintim principiile “Doctrinei Monroe”, cea care poartă numele celui care a enunţat-o pe 2 decembrie 1823: James Monroe, cel de-al cincilea preşedinte al SUA (ultimul dintre “Părinții Fondatori”, a avut două mandate, între 1817-1825). Ce a spus el atunci - esenţial pentru întreaga devenire ulterioară a Americii - în alocuţiunea în faţa Congresului, trebuie citit azi cu mare atenţie, găsind similitudini cel puţin tulburătoare cu tema de actualitate de acum, cu posibila falie profundă în relaţiile trans-atlantice.

1. SUA au recunoscut cu un an înainte independenţa noii lor republici latino-americane şi, în consecinţă, America de Nord şi America de Sud nu mai sunt deschise colonizării europene. 

2. Din acel moment, SUA consideră orice intervenţie europeană în afacerile interne ale continentului american drept o ameninţare la adresa securităţii lor şi a păcii. 

3. În schimb, SUA nu vor interveni niciodată în problemele europene

- Calvin Coolidge formulează cea mai scurtă și sugestivă formulă pentru justificarea izolaționismului în numele interesului superior al prosperității naționale: The business of America is business.

Ce-ar I de reținut? Dar ce vi se pare relevant pentru că poate fi regăsit, ca atare, în discursurile de azi. În acest context, chiar trebuie rețint ce afirma Thomas Jeffreson în 1923:

„Am considerat întotdeauna drept fundamental pentru SUA să nu ia niciodată parte la certurile europene. Interesele lor politice sunt în întregime diferite de ale noastre. Geloziile lor mutuale, echilibrul lor de putere, alianţele lor complicate, principiile şi formele lor de guvernare, toate ne sunt străine. Este vorba despre naţiuni condamnate la un război etern. Toate energiile lor sunt destinate distrugerii rezultatelor muncii, a proprietăţii şi vieţii popoarelor lor“ (Thomas Jeffreson, 1823).

Poate că toate astea se declină doaer la timpul trecut. Dar dacă sunt adevărate și pentru timpul care urmează, cu reconfigurarea Tuturor Alianțelor care deja a început?