Alina Mungiu-Pippidi: Academia parlamentarilor

Autodistribuit ca deputat al melcilor, pesedistul Matei, Camera Deputaţilor, a adresat un îndemn de lansarea anului şcolar, care zicea aşa, înainte să fi fost corectat de staff: „Nici mie nu mi-a fost draga şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi! Pana la următoarea vacantă, pune-ţi mâna pe carte, fiţi cuminţi şi nu fumaţi în budă! Succes!“

Matei, în vârstă de 51 de ani, este la al doilea mandat de deputat şi ne oferă un peisaj dinăuntru, cum e să fii parte a elitei politice fără a şti limba română şi a păstra buda plină de fum drept cea mai memorabilă amintire din şcoală. Aceasta e probabil explicaţia pentru a fost ales, foarte probabil că majoritatea celor care l-au votat se identifică cu acest mesaj din inimă, acesta e şi universul experienţei şi cunoaşterii lor. De ce să fi trimis ei în Parlament pe unul care citea în pauze pentru olimpiade, sau se antrena să scoată un timp mai bun la alergare. Ori e politica reprezentativă, ori nu e.

Şi e. Aici e cercul vicios. Nu îl cred pe dl Matei mai rău decît pe majoritatea. Analfabetismul la toate nivelele e cvasi general. Un politician tînăr care îmi place m-a abordat să îmi povestească cum scrie o lege cu nişte prieteni politici ca să upgradeze lifturile la standarde de siguranţă mai bune, se pare că sunt praf. Avea cele mai bune intenţii, şi totul a mers bine pînă cînd mi-a spus că statul ar urma să plătească pentru toate lifturile, din imobile publice sau private, cam tot aşa cum statul anvelopa blocuri private în Bucureşti din bugetul care ar fi trebuit dedicate unor bunuri publice, parcări, reabilitări drumuri, reţea suburbană de cale ferată şi alte lucruri care ar fi rezolvat traficul şi probleme pe care nici un actor privat nu le poate rezolva. Ce fel de politici publice s-or preda în România dacă un legislator, care mai are şi o diploma de profil, se apucă de aşa ceva fără a răspunde la întrebarea elementară care e rolul statului în problema lui, de controlor, de garant al siguranţei, de potenţial creator de stimulente pentru ca toată lumea să trebuiască să-şi verifice liftul şi recurge direct şi din prima la soluţia cu statul finanţator şi organizator integral al upgradării tuturor lifturilor, cum era în comunism, cînd privatul nu exista. De asta, în nici un an nu reuşim să ne apropiem de bugetul constituţional dedicat educaţiei – sau Sănătăţii.

Prin definiţie, omul politic crede că el trebuie să înveţe pe alţii, indiferent ce ştie.

Nu mai spun, că nu avea intenţii rele băiatul meu, că e şi o schemă de cumpărat votanţi, aşa cum Chiliman era votat de toţi ăia din blocurile anvelopate, care ştiau bine că a lor ar fi trebuit să fie cheltuiala, şi ştiau că banii nu vor mai ajunge în altă parte, dar educaţia e generală, iar liftul meu e al meu, aşa că nu reuşim să raţionalizăm cheltuielile publice, angajăm meditatori la copii, deşi educaţia e constituţional gratuită, din banii economisiţi la căldură sau întreţinerea liftului. Singurii care raţionalizează sunt firmele de casă, care văzînd că se dau bani la lifturi îşi pun şi asta în profil, mai cumpără un utilaj, că acuşi se deschide robinetul de achiziţii la lifturi. Şi aşa noi nu avem nevoie şi nu avem cum să avem priorităţi economice sau un proiect de ţară, în care le spui la toţi, de exemplu, toată lumea cumpără panouri solare, sau toată lumea îşi face sere la părinţi la ţară şi aplică la subvenţia aia sau aia, sau toată lumea cumpără bonduri la Fondul Naţional de Dezvoltare (zic la întîmplare, astea sunt proiecte de ţară, prescripţii de masa care generează dezvoltare), pentru că aceste priorităţi se desenează implicit, statul e cea mai mare oportunitate şi profilul de succes al firmelor se modelează pe capriciile statului, lifturi, drumuri, porci sau ce mai e economic la ordinea zilnică a rentelor de stat. Şi proiectul de ţară rămîne cel implicit, dar care se verifică zilnic, găseşte cunoştinţe peste tot şi viaţa o să meargă!

Vorba e că tînărul meu nu are firmă de întreţinut lifturi, colegii lui au, el pur şi simplu nu e destul de educat ca să înţeleagă ce e o politică publică- şi ce nu e. Dacă ar afla, aş spera că ar începe un conflict oarecare între cei educaţi din politică şi acest mod de a face lucrurile. Aş spera.

Acum douăzeci de ani exact am creat împreună cu fost mea şcoală, Kennedy School of Government de la Harvard, o Academie a Parlamentarilor în România pentru a upgrada studiile lor în materie de politici publice. Nu vreau să demasc pe absolvenţi, unii mai sunt prin politică. Deşi se predau lucruri elementare, se numea Academie, că altfel omul politic, de la pesedistul de atunci la useristul de azi, e cam oripilat dacă îi spui că trebuie să înveţe. Atracţia politicii e pentru personalităţi care ştiu mai bine ce trebuie să facă alţii şi mor după puterea de a-şi exprima părerile, aşa se face contraselecţia care se vede. Ideea că fără educaţie puterea e un dezastru e cît se poate de departe de ei, şi ar trebui probabil făcută Academia de Gramatică Elementară ca să convingi parlamentarul că nu se pune cratimă în verbul de la persoana a doua plural, ca şi cum ar fi acolo un pronume, sau Academia de Ce E Statul şi Ce Nu E, pentru toate celelate. Prin definiţie, omul politic crede că el trebuie să înveţe pe alţii, indiferent ce ştie.

Răul mare e la Parlament, că acolo ar trebui să se observe că universităţile de zero stele din clasamentele pentru universităţi curate au ajuns să meargă în masa la DNA.

Elevii care îşi petrec viaţa în budă sunt victimele unui învăţămînt distrus de veleitarii din politică şi corupţia din învăţămînt. Nici o acreditare nu se refuză, nici o acreditare nu se retrage, oricît ar umfla DNA zilnic alte universităţi în masă, sau cît s-ar promova la Bac la unele şcoli. Trebuie să fii ungur şi la Tg. Mureş ca să ţi se refuze vreo acreditare zilele astea! Ministerul e o aberaţie, pe de o parte hipercentralizator, propunînd manuale unice (nu e nevoie de nici un fel de manual, destul să se pună online tot materialul care trebuie consultat, pe discipline şi clase, şi şcoala să aibă libertate cum îl organizează), susţinînd examene aberante, ca BAC-ul, care reflectă o program şi un stil de a învăţa complet depăşit (bacul la română trebuie brevetat ca principalul producător de analfabetism funcţional), pe de altă parte impotent, de doi ani nu reuşeşte să afişeze bugetul şcolilor într-un material centralizator, habar nu au ce dă administraţia locală pe şcoli, ce să mai vorbim de ce strîng şcolile de la părinţi. Dar răul mare e la Parlament, că acolo ar trebui să se observe că universităţile de zero stele din clasamentele pentru universităţi curate au ajuns să meargă în masa la DNA, dar nimeni nu le retrage acreditarea. S-a discutat în comisia parlamentară de educaţie testul PISA, şi cele două implicaţii fundamentale ale sale, şi anume dezavantajul fundamental al copiilor din anumite zone geografice, care nu poate fi corectat decît de stat, şi inadecvarea examenelor noastre la performanţa pe fond, măsurată de asemenea teste (înţelegi cu citeşti şi ştii să faci o socoteală). Unde, cînd, ce experţi au fost chemaţi, ce opţiuni s-au discutat?

În comisie e probabil dl Matei, sau unii ca el, aşa că să le mulţumim, de debutul anului şcolar, că iau atitudine măcar contra fumatului, şi să nu mai aşteptăm altceva de la ei…

Puteţi comenta acest text pe România Curată