A doua condamnare a Unionismului? Cum s-au infectat istericii anti-unionismului cu microbul sovietic
01969 - anul în care URSS era la apogeul puterii sale economice şi militare şi al influenţei internaţionale. Pe 21 august 1968, tancurile sovietice călcaseră, sub şenilele lor, speranţa independenţei Cehoslovaciei.
Analiză realizată de Petrişor Peiu*
«Salut Congresul naţiunilor în numele românilor din Basarabia! (subl.-Gh.Ghimpu) Mulţi au auzit de „moldoveni”, dar puţini cred că ştiţi că naţiunea moldovenească nu există. Există o naţiune română (subl.-Gh.Ghimpu). Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iară dacă noi numim „moldoveneşti” comitetele şi organizaţiile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul „român” sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri, de care avem foarte mulţi, ca d-voastră, şi el le serveşte de a ne acuza pe noi de separatism… - Teofil Gh.Ioncu, reprezentant al Partidului Naţional Moldovenesc, declaraţie în cadrul Congresului naţiunilor din Rusia, 1917.» (Sursa: Gheorghe.Ghimpu, Conştiinţa naţională a românilor moldoveni, Chişinău, 1999
Unionism încarcerat
La Chişinău funcţiona, de mult, în clandestinitate, Frontul Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei (FNP), care avea ca obiective ieşirea Moldovei din componenţa URSS, formarea Republicii Populare Moldoveneşti, unificând şi celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, teritorii din stânga Nistrului) şi unirea ulterioară cu România. Impresionaţi de refuzul lui Ceauşescu de a participa la intervenţia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia, liderii Frontului decid să ceară sprijin României în lupta împotriva puterii sovietice şi îl trimit, pe 29 martie 1969, pe Alexandru Usatiuc-Bulgăr, la Bucureşti. Acesta lasă în cutia poştală nr.6 a oficiului Gării de Nord un plic conţinând 70 de pagini privitoare la activitatea şi scopurile FNP, iar în anul următor, Usatiuc-Bulgăr mai vine o dată la Bucureşti, ocazie cu care, pe 12 iunie 1970, cere o audienţă la Ceauşescu, Consiliul de Stat al României. Preşedintele Nicolae Ceauşescu, temător de o „ provocare unionistă” nu-l primeşte în audienţă. Dar perseverentul Usatiuc-Bulgăr se întâlneşte, până la urmă, cu trei consilieri de-ai lui Ceauşescu (consilierul-şef Predescu şi alţi doi consilieri care nu s-au prezentat). Audienţa durează 3 ore şi 40 de minute, Usatiuc-Bulgăr explicând în detaliu activitatea FNP, la plecare mai dându-le acestora o copie după documentele lăsate în cutia poştală a Gării de Nord.
După trei săptămâni de încercare de a descâlci tâlcul poveştii, Ceauşescu decide că era o „provocare unionistă”. Şi îl mandatează pe Ion Stănescu, Preşedintele Consiliului Securităţii de Stat al Republicii Socialiste România, să trimită, pe 30 iunie 1970, o scrisoare strict secretă (nr. 14006418) prin care îl informa pe preşedintele KGB al URSS, Iuri Andropov, despre vizita cetăţeanului sovietic Usatiuc Alexandru. Împreună cu scrisoarea, Stănescu îi trimite lui Andropov şi plicul cu documentele lăsate de Usatiuc-Bulgăr. Evident că autorităţile sovietice şi-au frecat mâinile de bucurie, minunându-se de pleaşca care le căzuse în plasă. Alexandru Usatiuc-Bulgăr este arestat pe 13 decembrie 1971 la Kislovodsk. La scurt timp sunt arestaţi şi Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur şi Alexandru Şoltoianu, iar pe 13 iunie 1972, judecătorii V. Florea (preşedintele completului), M. Mariţoi si L. Dubanjeu, români sadea după nume, hotărăsc să-l condamne pe Alexandru Usatiuc-Bulgăr la şapte ani de închisoare-lagăr corecţional cu regim sever şi cinci ani de deportare, pe Gheorghe Ghimpu la şase ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecţional cu regim sever şi pe Valeriu Graur la patru ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecţional cu regim sever. Într-un alt proces, la Cernăuţi, Alexandru Şoltoianu a fost condamnat la şase ani de închisoare-lagăr corecţional cu regim sever şi cinci ani de deportare. O mulţime de basarabeni şi bucovineni au fost daţi afară de la lucru, în special, din învăţământ iar câteva sute de elevi şi studenţi au fost eliminaţi din instituţiile de învăţământ, mai mulţi tineri fiind puşi sub urmărire de către KGB (sursa: Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Cu gândul la o lume între două lumi, Ed. Lyceum, 1999). Acesta a fost preţul plătit de românii din Basarabia pentru că unii români de la Bucureşti au considerat unionismul lor o „provocare”...
Fantoma anti-unionismului bântuie din nou
Şi pentru că se apropie 16 mai, unii plângem cei 210 ani scurşi de la anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist, dar alţii aniversează. Aşa cum se pricep mai bine. Astfel că, în ultima vreme o stafie bântuie minţile prea înfierbântate din laboratoarele „progresismului”. Cică aceia care îşi doresc şi susţin Re-Unirea României cu Republica Moldova ar fi agenţii secreţi ai lui Putin şi ar sluji retorica Moscovei.
Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns faptul că oameni care ştiu să scrie şi să citească pot spune asemenea năzbâtii, precum: „Destabilizarea (Republicii Moldova) are şi mai mari şanse de izbândă cu ajutorul unor teme de propagandă care să provoace tensiuni interne, cum este agitarea temei unioniste”.
Adică, dacă eu zic că Re-Unirea ar aduce basarabenilor integrarea în UE şi NATO şi o viaţă mai bună, de fapt destabilizez Republica Moldova şi sunt, care va să zică, agentul lui Putin? Au simţit, probabil, criticii unioniştilor, că trebuie să mai facă odată ceea ce a făcut înaintaşul lor, Ion Stănescu, şeful securităţii din anii 60-70...
Ca vechi unionist ce mă aflu mărturisesc că am văzut şi am auzit multe justificări de la cei care se împotrivesc Re-Unirii. Că nu e momentul, că nu avem suficientă forţă economică, că s-ar supăra Germania, că sărmanii basarabeni s-ar fi rusificat şi câte altele, una mai comică decât alta. Dar să ajungi să spui că românii de pe ambele maluri ale Prutului care îşi doresc să trăiască în aceeaşi ţară sunt agenţii lui Putin şi au o agendă secretă anti-UE şi anti-NATO mi se pare de un ridicol absolut şi va intra în toate manualele dezinformării ca prostia supremă.
„Argumentele” anti-unioniştilor
Ridicolul isteriei anti-unioniste este total şi surprinzător de aberant. El se bazează, în primul rând, pe ideea că dacă românii de dincoace de Prut le-ar propune astăzi Re-Unirea românilor de dincolo de Prut, acest lucru „serveşte perfect propagandei lui Putin”. Dar aceiaşi oameni care vituperează împotriva dreptului românilor de a-şi croi singuri viitorul sunt cei mai mari apărători ai dreptului ucrainenilor de a-şi croi singuri viitorul. Mai mult, din câte ştiu eu, niciun român nu a cerut vreodată ca armata română să ocupe Republica Moldova. De fapt, s-a cerut ca cele două state să organizeze referendumuri pentru Unire. Cum serveşte un proces democratic şi universal acceptat precum referendumul „propagandei lui Putin”?
În al doilea rând ni se aduce ca argument împotriva Re-Unirii un sondaj recent care indică faptul că majoritatea „basarabenilor cred majoritar că vinovaţi pentru război sunt Zelenski, NATO şi Occidentul (43.6%), iar Vladimir Putin şi Alexandr Lukashenko sunt cei mai de încredere lideri externi. Cei mai mulţi, 57%, consideră că sancţiunile împotriva Rusiei trebuie ridicate sau măcar reduse”. Şi cică dacă unul sau altul enunţă, prin studiouri de televiziune, soluţia unionistă ca fiind o soluţie pentru viitorul celor 3 milioane de români basarabeni, asta ar aduce o mai mare susţinere pentru Putin în Republica Moldova. Otrăviţi de putregaiul unor aserţiuni servite de te miri cine, autorii acestei teze nu găsesc cu cale să observe că monstruoasele rezultate ale sondajului invocat de detractorii unionismului (aici) au fost posibile tocmai datorită situaţiei nesigure pe care Republica Moldova o are după 1991. Şi chiar în aceste condiţii, unionismul se menţine la 36%, în ciuda faptului că nu există niciun partid în Republica Moldova care să îl propage eficient sau că de la Bucureşti nicio voce politică de decizie nu se exprimă pe direcţia asta.
Atmosfera viciată de dincolo de Prut, presa (în primul rând televiziunea) dominată şi controlată de Federaţia Rusă şi ruşinea românilor de a spune lucrurilor pe nume, acestea toate au făcut posibilă opinia majoritar pro-rusă din Republica Moldova. Nu unioniştii (cu modestie m-aş trece în rândurile acestora) au creeat o mentalitate pro-rusă în Republica Moldova, ci mediul fetid în care trăiesc fraţii noştri de acolo, infestaţi zi de zi cu televiziunile ruseşti şi cu statalismele lui Voronin şi Dodon.
Dacă nu ar avea despre realitatea din republica de peste Prut o imagine redusă la bomboanele Bucuria şi vinul de Purcari, poate că cei care propagă teoria anti-unionistă ar şti, de exemplu, că tezele unioniste sunt enunţate public doar de apropiaţii lui Mihai Ghimpu şi de câţiva intelectuali cu părul alb, rămaşi aceiaşi frumoşi din zilele de glorie ale revistei „Literatura şi Arta” de la Chişinău. De altfel, aş pune rămăşag pe orice că istericii anti-unionismului nu au citit niciodată vreun rând scris de Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, cum nu cred că au auzit nici măcar de marele erou Gheroghe Ghimpu sau de penele importante de azi, precum Val Butnaru.
Un alt argument din panoplia detractorilor Re-Unirii este faptul că Republica Moldova are o parte din teritoriu (Transnistria) ocupată de trupele ruse. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu există niciun unionist autentic care să ceară Re-Unirea cu includerea Transnistriei! (vezi aici.)
Toţi unioniştii admit că o eventuală Românie reunificată va trebui să renunţe definitiv la o regiune separatistă pe care, oricum, Republica Moldova NU a controlat-o niciodată. De altfel, realist vorbind, acolo este un fel de Kosovo, un cvasi-stat nerecunoscut internaţional, dar unde populaţia nu îşi mai doreşte nicio asociere cu Republica Moldova. Iar a invoca Transnistria pentru a combate unionismul este exact preluarea argumentului principal al Moscovei. Căci Transnistria a fost ocupată şi desprinsă de Chişinău cu scopul precis de a bloca o eventuală Re-Unire a românilor, lucrul de care se temeau toţi moştenitorii URSS.
Ar trebui să le reamintim, totuşi, celor cu poziţii violent anti-româneşti că, în pofida articolelor şi strigătelor de disperare ale lor, naţiunea română există şi creşte. Şi are exact aceleaşi drepturi ca alte naţiuni europene. Inclusiv dreptul la Re-Unire paşnică. Bunăoară, fix aceleaşi drepturi avem şi noi, românii, precum cel mai mare popor european, germanii. Poate aţi uitat prea repede, stimabililor, dar Republica Federală Germană nu a recunoscut niciodată entitatea RDG înfiinţată artificial de către URSS (asemenea entităţii Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, înfiinţată artificial de către aceeaşi URSS). Ba mai mult, foarte multe figuri publice din RFG au cerut Unirea cu RDG, inclusiv în perioada când Kremlinul era la apogeul puterii şi influenţei sale, în anii 60-70. De exemplu, în august 1968, germanii din RFG cereau şi ei unirea cu RDG, deşi tancurile sovietice defilau prin Praga, la graniţa germană. Lor , germanilor, de ce nu le aplicăm aceeaşi judecată? Or fi fost şi ei agenţii Kremlinului în 1968?
Dincolo de ideologie şi procese de intenţie
Toate argumentele pe care le-am înşirat mai sus rămân, însă, doar figuri stilistice. Pentru că fondul problemei este cu totul altul: în primul rând, în Republica Moldova, 78% dintre cetăţeni vorbesc limba română (unii, este adevărat, cred că ea se numeşte limba moldovenească), iar teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost, dintotdeauna până la 1812, parte a principatului Moldovei, una dintre ţările române.
Sursa aici.
În al doilea rând, existenţa unei Republici independente întru Prut şi Nistru în ultimii 31 de ani, i-a adus acesteia statul de cea mai înapoiată economie a Europei (mă rog, cu excepţia Kosovo, care nu e chiar un stat recunoscut):
Sursa aici.
Nu cred că e cazul să mai aduc în discuţie şi alte aspecte, precum dependenţa energetică de ruşi a Republicii Moldova, care nu ar face decât să întărească argumentele mele. Cert este că ne aflăm în situaţia în care ni se neagă dreptul de a cere Re-Unirea pe cale paşnică cu un stat în care peste trei sferturi din populaţie vorbeşte aceeaşi limbă cu noi şi care s-a dovedit incapabil să aducă prosperitate propriilor cetăţeni! De ce, privind, cele două tabele de mai sus, nu avem dreptul să cerem Re-Unirea României cu Republica Moldova? De ce, doar pentru că unii se încăpăţânează să nege evidenţa?
Sau poate ar trebui să ne aşteptăm, noi unioniştii să fim deferiţi, de astă dată, justiţiei progresiste pentru vina de a fi unionişti? Adică români.
Foto: Generalul de securitate Ion Stănescu. Sursa aici.
Oare ce blestem a căzut acum pe capul nostru ca unii dintre urmaşii securistului Ion Stănescu de la Bucureşti să lanseze o nouă campanie de linşare a unioniştilor, după 52 de ani de la momentul 1970?
*Petrişor Peiu este membru în Colegiul de Experţi LARICS.