Exclusiv Soluția genială a unui comediant îndrăgit pentru dezbinarea din România

Umorul a fost unul dintre cele mai eficiente tratamente la care a făcut apel poporul român în momentele grele. În condițiile unei Românii violent polarizate înainte de alegerile prezidențiale, comediantul Bogdan Bob Rădulescu vine cu o soluție genială pentru dezbinarea la care s-a ajuns.

Turul II al alegerilor prezidențiale găsește România la fel de dezbinată ca în „Duminica orbului”, din 1990, când rudele au ajuns să-și dea în cap cu sticlele de pe masa de duminică pentru că votau cu politicieni diferiți, susține actorul Bogdan Bob Rădulescu, fondator Epic Show, una dintre cele mai îndrăgite emisiuni umoristice din online care abordează, într-o manieră amuzantă, subiecte grele ale vieții cotidiene din România precum alegerile pentru desemnarea viitorului președinte al României.

Bob Rădulescu, care are cunoscuți din ambele tabere aflate în conflict, descrie situația în care am ajuns la 35 de ani de la „Duminica orbului” în stilul caracteristic și vine cu o soluție care să ne permită să conviețuim și după 18 mai.

„Guvernele ultimilor 35 de ani au neglijat educația”

Adevărul: Cum crezi că am ajuns în acest punct al democrației din România?

Bob Rădulescu: Cred că răspunsul sincer e lipsa educației. Nu vreau să sune a clișeu, dar este pur și simplu o decădere a sistemului educațional românesc. E o decădere cu buna știință a guvernanților care de 35 de ani fac politicile în țara asta. Ok, ok, recunosc, apartenența la familia asta europeană, uite câte beneficii ne-au adus economic. Vorbesc din punctul meu de vedere, dar probabil mulți oameni rezonează cu mine cu treaba asta. Cred că trăim, sunt sigur că trăim cele mai prospere vremuri pe care le-am trăit în România ca nație.

Eu îmi amintesc cât de greu a fost pe vremurile în care mama cu tata erau tineri. Îmi amintesc de anii '90 cu tot ce a presupus acea perioadă și mă uit la ultimii ani, mă uit la salarizare, mă uit la puterea de cumpărare, mă uit la oamenii din jur, o ducem din ce în ce mai bine. Ok, am și împrumutat o grămadă de bani și ne-am îndatorat, asta e nasol, dar una peste alta, uită-te ce bine o ducem... Avem de mâncare, avem haine, nu ne târâm zilele în sărăcie de la o zi la alta. Deci, în tot contextul ăsta economic, mie mi se pare că o ducem din ce în ce mai bine. Dar asta în contextul în care lumea a muncit mult, avem și mulți bani împrumutați, milioane de români stau afară și trimit banii în România, aia e altă chestie, însă pot sublinia că guvernele ultimilor 35 de ani au neglijat partea de educație. Nu s-a investit atâta. Procentual îs cei mai puțin bani din PIB în educație și se resimte asta.

Dar problema e că această situație durează de mult timp. La ce să te aștepți când nu prețuiești educatorul, când nu bagi bani în educație, în sisteme, în proceduri, în curricule adaptate vremurilor, când încă nu promovezi pe meritocrație, ci tot faci numiri politice, sunt aceiași politicieni care au preluat frânele în 89, n-are rost să ne mai răcim gura că știm despre ce-i vorba.

Uită-te cum încet-încet au rămas numai o mână de educatori, profi pasionați încercând să-i învețe școală pe tineri, și tinerii fac școală în contextul în care le lipsesc valorile de referință, le lipsesc modele pe care să le urmeze. Nu mai e cool să fii educat, e cool să fi descurcăreț. De 35 de ani, norociții ăștia de guvernanți corupți au făcut tot posibilul să se îmbogățească ei, neglijând ce se întâmplă în jur.

Și aici ai două probleme demografice. Una de urban-rural, pe care noi românii o știm, că majoritatea avem experiența asta cu rude la țară. Și dacă trăiești în țara asta și te plimbi, vezi acest amestec de urban-rural. Procentual e 50-50.

Cine a vrut să izbutească, să tragă un pic în viață, să ajungă ceva, s-a dus la oraș să se facă domn cu carte. Cine a rămas la țara a încercat să se adapteze acolo, cu muncă, cu tot. Și s-a creat așa o diferență mare între populația urbană și rurală în ceea ce privește accesul la informații, ce fel de informație, la educație, ce fel de educație, la cultură, ce fel de cultură.

Și acum, uite-te că diferența asta, prăpastia, hăul căscat între oameni, în propria țară, ne-au împărțit în două, frate, într-un număr extrem de mare, suntem numeroși de ambele tabere: și ăia care am reușit și am izbutit în viață după valori democratice, europene, muncind, învățând, studiind și care tragem tare că simțim că, bă, îmi doresc să mă duc înspre vest pe niște principii și valori pentru care lucrez și cu care rezonez și îmi doresc să-mi fie bine în viață. Mai sunt și cei care și-au căutat un rost în străinătate.

Și uită-te că ne întâlnim cu ceilalți care atâta de tare s-au scârbit de impostura celor 35 de ani de corupție, de lipsă de interes, de lipsa investițiilor, de furturi, de lipsa autostrăzilor, de bătaia de joc din sistemul sanitar, bătaia de joc din sistemul educațional. Și ei au ajuns la un punct în care se răzbună cumva visceral. Nu poți să-i condamni, nu-i condamn.

Ei, bieții, au dreptate să fie atât de scârbiți de clasa asta politică încât să-și dorească o soluție radicală, chiar dacă soluția radicală vine la pachet cu niște riscuri enorme, să pierdem cu toții. Nu-i interesează. Nu pot fi supărat pe ei, nu-i pot blama, nu-i pot blestema și înjura că-s lipsiți de educație și de școală și de... Nu, frate, sunt și oameni educați care văd altfel lucrurile.

„Pot exista în aceeași țară și cei care privesc la Europa de Vest cu admirație, dar și suveraniștii”

Cum e situația în diaspora?

Da, din pacate în multe țări din Europa se simte curentul ăsta, îi simt pe oameni că s-au săturat. Eu înțeleg de ce s-au săturat ei. Nu poți să excluzi componenta de particularitate a fiecărei țări. Nu poți să le iei oamenilor tradițiile, nu poți să le iei caracteristicile naționale, personale. Sunt oameni care au ca valoare familia, neamul, credința, Dumnezeu, fiecare cu valorile lor. Nu poți să vii să alterezi tradițiile oamenilor, că atunci ți-i îndepărtezi. E foarte greu să conduci un continent atât de colorat precum Europa. Și în alte țări curentul ăsta de suveranism, de extremă dreaptă vine foarte puternic. Am și eu prieteni în Suedia, în Franța care vorbesc de o politică atât de tolerantă la adresa imigranților încât au ajuns oamenii să se agațe cu disperare de soluțiile radicale pe care le oferă suveraniștii, extremele drepte numai ca să-i scape de emigranți. Vestul Europei are niște probleme mari cu migrația. La noi, suveraniștii vin cu ideea că suntem colonie vândută, sigur, investițiile-s peste tot, că singuri am văzut cum ne-am descurcat, bată-ne norocul.

Eu cred că pot exista în aceeași țară și cei care privesc la Europa de Vest cu admirație, dar și suveraniștii, dar nu aș vrea să ne excludem unii pe alții. Cred că o abordare echilibrată este cea mai bună, să ne păstrăm componenta națională specifică, să avem tradiții, să trăiască liniștiți și cei pentru care familia e sfântă, să trăiască și cei care vor să se țină de mână sub curcubeu.

Niciunul să nu-l declare pe celălalt indezirabil. Să reușim să ne tolerăm unii pe alții. Să învățăm de la vestul Europei, care și-o deschis porțile largi emigrației, în virtutea unei bunătăți față de refugiați. După ce-i primești, dacă n-ai știut să fii ferm și să-i guvernezi într-o idee de echilibru, uită-te că ți se urcă în cap și fac enclave musulmane și arabe în mijlocul Europei, creează disensiuni și dureri la adresa celorlalți, a celor care erau acolo de dinainte. Asta vă spun numai din ce văd eu cu ochii mei în Franța și din excursia din Suedia unde am văzut niște lucruri. 

„Suntem atât de înverșunați unul împotriva altuia, încât suntem în stare să ne dăm în cap” 

Cum vi se par dezbaterile care se poartă între cele două tabere?

Eu am o listă de social media, de Facebook, foarte colorată, eu am și georgiști, am și nicușoriști. Suntem amestecați acolo, fiecare au argumentele lor. Acum, într-adevăr, țeapa aia căreia i-o zis Simion că-i marketing e extrem de dureroasă. Nimeni nu vrea să se lase prostit. Ești prostit pur și simplu. Deci, în virtutea asta, eu nu știu, sincer cum gestionează toată treaba. Poate că sunt atâta de ancorați și așa de tare l-au luat în brațe pe Simion, încât dezamăgirile astea sunt prea mici și acuma se duc orice ar fi pe mâna lui. Până acum s-au folosit, ca în războaiele astea, murdare politice de pe Dâmbovița, tot timpul de acest „whataboutism” împotriva celuilalt. Adică vorbind cu oameni și văzând discuții pe online cu adepți ai lui George Simion sau ai lui Nicușor, nu ți se răspunde la întrebări. Este what about. Dacă zici: „Domnule, v-a prostit și și-a bătut joc de voi, v-a luat datele, v-au mințit pe față că nu vă dă apartamente. Ce părere aveți?” Răspunsul este: „Da, și ălalalt că-și mănâncă mucii și-i autist?” „Ok, dar v-au mințit”. „Da, dar ălalalt că a lăsat Bucureștiul fără apă caldă?” „Dar uite că are o situație cu Rusia.” „Ce cu Rusia? Că numai din invidie.” Te descumpănesc aceste discuții cu „what about?” Da, dar celălalt e cretin, e hoț, trăiește în păcat etc.

Suntem iarăși divizați, cum am văzut și în decembrie, suntem divizați, polarizați, suntem atât de înverșunați unul împotriva altuia, încât suntem în stare să ne dăm în cap. Și, ghici ce, vorbeam cu cineva apropiat, de Duminica Orbului, 20 mai 1990. Măi, eu îmi amintesc ziua aceea, aveam 11 ani, îmi amintesc de adulți, frați-surori, care au luat sticla să-i dea în cap, la masa de duminică, omului din familie care voia să voteze cu un alt candidat decât preferatul lor, unii cu Câmpeanu, alții cu Iliescu.

Acu 35 de ani, oamenii au fost pe punctul de a-și da în cap pentru că unii îl voiau pe ăla, unii pe ălalalt. 35 de ani mai târziu te cerți cu oamenii de lângă tine, din decembrie până în mai, te cerți si-ți dai în cap pentru o chestie care este tot la fel. Trebuie să fii suficient de deschis, să nu dai block la toată lumea din afara bulei tale, ci să lași pe fiecare să fie conștient de ce fac și ceilalți.

Ce facem cu jumătatea de țară care nu merge la vot

Ce facem cu jumătate din țară care nu merge la vot?

Asta e cea mai tristă chestiune.

Ce-i determină pe ei să stea acasă?

Unii sunt ignoranți pur și simplu, alții s-au săturat. Nu mai există scuza „n-am știut”, exclus, nu mai pot să zic n-am știut în ziua de azi când la TV dând zapping de la stânga, la dreapta, găsești posturile și ale unora și ale altora, deci în funcție de care post te-o prins acolo îți dă material de studiu, deci nu mai exista să zici „nu știu”. Știi. Însă ai internet, toată lumea e cu internetul la îndemână, cu TikTok-ul de la bunica de la țară, la tânărul copil de 14, 15, 18 ani, e cu internetul la îndeamnă. Deci informații există.

Cei care nu se duc, nu se duc fie din pur și simplu din ignoranță, nu-i interesează, știu, dar nu-i interesează, fie nu vor să se ducă pentru că nu-i reprezintă nici un candidat și sunt oamenii care pur și simplu știu că oricare variantă n-ar fi mai bună, dar nu se lasă cuceriți nici de rugămintea astea, „hai măcar să votăm răul mai mic, să facem număr la voturi, să nu iasă extremistul”. Oamenilor le e teamă de extremism. Între Duminica Orbului din 1990 și 2025 mai avem și 2000, Vadim cu Iliescu. Vadim, Partidul România Mare, suveranist, extremist, cu ungurii dați afară din țară, cu tot. Acum a venit ăstalalt, care pare că e simpatizant al regimului lui Putin.

Tu cum vezi mișcarea suveranistă?

Nu mi-a venit un suveranist care să vorbească pe gustul meu. Poate n-ar fi fost suveranist dacă ar fi vorbit pe gustul meu. Poate dacă ar fi venit un suveranist care să vorbească echilibrat și să-mi zică că își dorește să păstrăm caracterul reprezentativ al țării, al regiunilor istorice, tradiții, folclor, parte din cultura noastră, amestecul ăsta est-european-balcanic, cum suntem noi în zona asta, dacă ar fi zis cineva că să le păstrăm astea, dar în același timp să lăsăm și partea de progresism, de progres al societății, culturii, civilizației să se ducă înainte și hai să vedem cum găsim echilibrul, să conviețuim cu ele. În contextul economic în care aș vrea să vedem cum talentul nostru românesc e pus la lucru făcând și creând noi, românii, la noi acasă chestii reprezentative, în același timp înțelegând ce mișto-i tehnologia și ce bune-s corporațiile europene și internaționale care vin la noi și pun mâncare pe masă la milioane de români. Hai să vedem cum trăim unii cu alții. Poate dacă ar fi venit unul dintre ei cu un discurs echilibrat, aș fi zis, hei, ce-mi place de ăsta! Că mie încă îmi place să-i lase Europa pe mătușa și pe unchiul de la țară să-și taie porc și să-și sape fântână și să-şi facă bozi de fân cum au făcut de atâta vreme. Asta m-aș fi bucurat să văd, un discurs echilibrat.

Dar dacă nu e echilibrat și fiecare vine cu excluderea celorlalți, vin progresiștii să fie numai ei, să nu mai există nimic, vin suveraniștii „să vă dăm în cap cu... steaguri”, fiecare cu ce-o zice, amenințarea asta de care pe care. Atunci dacă e așa, cumva nu îmi mai vine să ascult tot discursul dacă nu mă regăsesc în el. Nu mă convinge. Pe de altă parte, a avut dreptate Simion în momentul ăla de sinceritate, când a zis că a promis apartamentele alea ca o formă de marketing, că altfel nu făceau cifrele astea la alegeri. Așa și suveraniștii, nu i-ar fi ascultat nimeni să le dea o șansă la vot dacă n-ar fi venit cu soluții radicale. Deci, poate poporul e sătul, nu mai are chef de echilibru. N-are chef de echilibru. Poate unii consideră că așa ne putem salva, dacă e vehement și e radical. Oamenii din jurul meu, oamenii cu care lucrez de ani de zile sunt foarte diferiți, unii sunt mai tradiționaliști, unii sunt conservatori, unii progresiști, unii sunt avangardiști. Suntem toți amestecați și atunci eu nu pot să validez o părere atât de radicală încât să nu mai existe unii, să există numai alții. Nu pot.

Mesajul lui Bob Rădulescu pentru alegători

Ești de acord că poporul își alege politicienii după chipul lui?

Cam da, că politicianul e oglinda poporului, că din rândurile lui pleacă. Dar aici mai există o chestie, că nu știu dacă este neapărat reprezentarea fidelă a poporului sau are o componentă de ambiție, de dorință, de zbătut. Sunt convins că fiecare dintre politicienii pe care i-am văzut la TV și în campanie, au reprezentanți în țară. Au. Au unit după chipul și asemănarea lor. Dar ăia care au lipsit de la vot, jumătatea de care vorbești tu mai devreme, ăia 50%, aia înseamnă că nu s-au regăsit în niciunul. Și poate că ar fi fain ca aia 50% de fapt să fie o masă nu critică, să fie o masă enormă de oameni integri, cu valori, cu corectitudine, cu principii sănătoase, echilibrați, cu apartenență la familia europeană, dar cu toată caracteristica românească tradițională, oameni care nu au găsit pe nimeni să-i reprezinte și atunci o zis „eu nu mă duc la vot, că nu vreau să-mi trădez principiile și așteptările”. Poate ne-ar trebui într-o zi un politician care să-i reprezinte și pe ei 50%. Poate nu-i așa, de unde n-aibă să știm, că nu are nimeni răspunsul.

Ce îți dorești tu de la un președinte?

Echilibru mi-aș dori. Ca să fie după chipul și asemănarea mea, că tot am povestit mai devreme. Asta aș căuta la un președinte, echilibru, adaptabilitate. Echilibru, cred că mai presus de toate. Să nu mă facă de rușine nici pe plan internațional, nici local.

Ce mesaj ai pentru alegători?

În momentul ăsta când vorbesc vin la filmare colegii de la Epic Show și ne apucăm să filmăm un mesaj pe care l-am conceput pentru ambele tabere în ideea de a-i convinge să iasă la vot. E un mesaj echilibrat, îi rugăm pe oameni să iasă la vot ca să facă alegerea cea mai bună. Îi mai rugăm o chestie: hai să nu mai aruncăm cu rahat în ceilalți că nu rezolvăm nimic.