Fiica și nepoata lui Mircea Malița, despre Georgescu: „A luat 3.000 de cărți de vizită clasate și nu le-a mai adus”

0
0
Publicat:

Unul dintre numele cu care Călin Georgescu a încercat să se asocieze în discutabila sa campanie electorală a fost cel al diplomatului Mircea Malița, pe care rudele academicianului spun că l-a folosit în afirmații mincinoase.

Elena Miorița Malița lângă bustul lui Mircea Malița. FOTO Facebook Radu Drăgușin

Mioara și Maria Malița au declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că relația dintre cei doi s-ar fi rupt definitiv după ce Călin Georgescu a luat mii de cărţi de vizită clasate din videoteca Mircea Malița de la Fundaţia Universitară a Mării Negre și nu le-a mai adus înapoi.

Fiica și nepoata s-au arătat indignate de declaraţiile electorale ale lui Călin Georgescu de pe reţelele sociale, în care a afirmat că fost discipolul lui Mircea Maliţa, „apoi a schimbat şi a spus secretarul, apoi a fost prietenul lui Mircea Maliţa, fără a cere permisiunea familiei Maliţa şi fără a justifica în vreun fel”.

Mioara Maliţa, fiica diplomatului, a aprecizat că, după 1989, Mircea Maliţa nu a făcut politică și nu a susţinut niciun candidat.

„Mircea Maliţa a lansat fundaţia universitară a Mării Negre - sunt 30 de ani de atunci. (...) Claborarea a fost acum 20 de ani, când tatăl meu avea 80 de ani (...). S-a creat acest proiect, făcut de Institutul pentru Poiecte şi Iniţiativă şi Dezvoltare, la care lucra Călin Georgescu. Tatăl meu a fost foarte mulţumit de acest proiect, după care relaţia s-a stricat brusc. Inclusiv în anul 2013, cred, a încetat conlucraea lui Călin Georgescu şi cu Asociaţia Română pentru Grupul de la Romaa relatat, pentru sursa citată, Mioara Maliţa, fiica lui Mircea Maliţa.

Mioara Maliţa a spus și în ce circumstanțe s-a încheiat relația dintre tatăl său și Călin Georgescu:

„Tatăl meu a fost singurul român, în anii '70, membru fondator al Clubului de la Roma, şi a creat, cam în anii 2000, Asociaţia Română pentru Grupul de la Roma, unde Călin Georgescu a fost secretar. Şi, s-a întrerupt brusc, cam în anii 2013. S-a mai întâmplat ceva exact în acea perioadă: la Fundaţia Universitară a Mării Negre, unde se afla videoteca Mircea Maliţa, Călin Georgescu a luat cele aproximativ 3000 de cărţi de vizită, care erau clasate, şi nu le-a mai adus niciodată înapoi”.

„Se propune singur!”

 Incidentul l-a supărat pe Mircea Malița, iar colaborarea dintre cei doi s-a încheiat.

„Într-o zi i-am zis tatălui meu: am auzit că pe domnul Călin Georgescu l-au propus premier. Şi tatăl meu mi-a spus: se propune singur!”, a mai spus Mioara Malița.

„Mi-a răspuns clar că nu l-a cunoscut pe Călin Georgescu”. 

Călin Georgescu nu a fost secretarul lui Mircea Malița, spune Maria Maliţa (nepoata academicianului.

„L-am întrebat pe secretarul bunicului meu, şi mi-a răspuns clar că nu l-a cunoscut pe Călin Georgescu”, a spus nepoata, care a precizat, pentru Antena 3 CNN, că Georgescu nici măcar nu a fost în casa bunicilor săi.

Rudele lui Mircea Malița au și un mesaj pentru candidatul la prezidențiale:

„L-aş ruga frumos să îşi retragă aceste afirmaţii electorale cum că ar fi fost secretarul, sau prietenul, sau discipolul lui Mircea Maliţa”, spune fiica lui Malița.

Fost membru al Partidului Comunist din România, în care a intrat în 1946, academicianul român Mircea Augustin Malița (n. 20 februarie 1927, Oradea, România – d. 21 mai 2018, București, România) a fost diplomat, matematician, profesor universitar și eseist.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”