Crin Antonescu își nuanțează declarația privind uciderea traficanților de droguri: „A fost o expresie nefericită, sub imperiul emoției”

0
Publicat:

Crin Antonescu a revenit asupra afirmației sale controversate potrivit căreia traficanții de droguri ar trebui împușcați pe stadion ca în China, precizând că a fost „o expresie nefericită”, făcută „sub imperiul emoției” generate de moartea tragică a tânărului de 20 de ani, Rareș Ion, din cauza unei supradoze.

Crin Antonescu invitat la RFI, 18 aprilie 2025. FOTO: captură video RFI

„Nu se pune problema. (...) Nu este nimeni în pericol să reintroduc pedeapsa cu moartea”, a declarat Antonescu vineri, 18 aprilie, într-un interviu pentru RFI. Acesta a explicat că nu a fost vorba despre o declarație politică și că regretă formularea, menționând că nu susține reintroducerea pedepsei capitale.

„A fost o declarație pe care, dacă vreți, o și regret, e o declarație nefericită dacă este luată în termeni politici și n-am vrut să fie așa. Pur și simplu am exprimat indignarea, sub imperiul emoției, cu acel episod al acestui băiat care a murit, Rareș. Dincolo de faptul tragic în sine, este vorba despre moartea unui om de 20 de ani, unui copil bun care evoluase, din câte am văzut, normal”, a spus candidatul coaliției PSD-PNL la alegerile prezidențiale.

Crin Antonescu a criticat lipsa de reacție eficientă a autorităților în fața fenomenului drogurilor, precum și faptul că tragedia a fost transmisă în direct pe TikTok. „Lucrul absolut odios e că această tragedie a fost transmisă live într-un grup, pe platforme online”, a spus acesta.

Candidatul la prezidențiale a insistat că marile rețele de traficanți de droguri rămân, în mare parte, neatinse și că statul român ar trebui să înăsprească pedepsele pentru aceștia. „Mari traficanți care, într-o mare proporție, nu au fost atinși de ani de zile”, a subliniat Antonescu, cerând pedepse maxime pentru recidiviști și renunțarea la reduceri de sentințe pentru „bună purtare”.

În ceea ce privește soluțiile concrete, Antonescu propune, în programul său electoral, reorganizarea Agenției Naționale Antidrog după modelul american, cu mai multă putere, coordonare și acțiuni:

„Programul meu, în esență, propune o reorganizare a Agenției Naționale Antidrog pe model american, adică cu foarte multă putere, cu foarte multă cooperare și cu ținte absolut hotărâte. Deci să se încerce combaterea acestui fenomen de sus, de la traficanți, de asta spun pedepse maxime. Sigur că nu decide președintele asta. Eu vorbesc de un anumit spirit, de o anumită idee, fără scutiri, reduceri de pedepse pentru dealerii consacrați și recidiviști.

De cealaltă parte, măsuri de protecție, de ajutor, pentru victime care sunt din ce în ce mai multe. Nu se pune problema, a fost pur și simplu o expresie nefericită, admit. Nu este nimeni în pericol să reintroduc pedeapsa cu moartea. A fost pur și simplu o expresie de indignare. Câți copii trebuie să mai moară în mod stupid nu numai de la droguri, dar și de la această prostiile din online?”

Întrebat cine poartă vina pentru eșecul în gestionarea acestui fenomen, Antonescu a afirmat că este un eșec al întregului stat român, inclusiv al partidelor aflate la guvernare. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort