Cancelarul Germaniei l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegeri: „România s-a angajat pentru o Europă puternică şi sigură”

0
Publicat:

Cancelarul german Friedrich Merz l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria de duminică, 18 mai, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din România.

Friedrich Merz/FOTO: X

„România s-a angajat pentru o Europă puternică şi sigură: Dragă @NicusorDanRO, felicitări pentru victoria electorală!”, a scris Merz pe contul său de pe platforma X.

La puțin timp după anunțarea victoriei candidatului independent, mai mulți lideri europeni l-au felicitat pentru reușită.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a transmis un mesaj de felicitare, în limba română, pentru noul președinte Nicușor Dan.

Felicitări Nicuşor Dan pentru victoria istorică la alegerile prezidențiale din România”, a scris Volodimir Zelenski pe platforma X într-un mesaj transmis în română, engleză şi ucraineană.

Zelenski a afirmat că România poate conta pe Ucraina „în calitate de vecin și prieten”.

Pentru Ucraina - în calitate de vecin și prieten - este important să aibă România ca partener de încredere. Suntem încrezători că așa va fi. Prin colaborare, putem întări ambele noastre țări și Europa noastră. Vom avea întotdeauna un mare respect pentru România și pentru poporul român, mai ales având în vedere sprijinul pe care l-am primit în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră”, a precizat Zelenski.

De asemenea, președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a sunat pe Nicușor Dan și l-a felicitat pentru victoria sa.

„L-am sunat pe Nicusor Dan și l-am felicitat pentru alegerea sa în fruntea României. În ciuda numeroaselor tentative de manipulare, poporul român a ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a scris președintele francez pe X duminică seara.

„Franța va fi alături de voi pentru a consolida parteneriatul nostru și pentru a lucra împreună pentru o Europă mai puternică, mai suverană și mai independentă”, a adăugat Macron.

Chiar și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat victoria lui Nicușor Dan într-un mesaj transmis pe rețelele sociale.

Cele mai calde felicitări lui Nicușor Dan pentru victoria sa din această seară! Poporul român a ieșit masiv la urne. Ei au ales promisiunea unei Românii deschise, prospere, într-o Europă puternică. Împreună, haideți să respectăm această promisiune. Aștept cu nerăbdare să lucrăm!”, a scris von der Leyen, într-o formulare ce subliniază continuitatea relației dintre București și Bruxelles.

Peste 11,6 milioane de români au votat duminică, 18 mai, pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani. După centralizarea tuturor proceselor verbale, rezultatele arată că Nicuşor Dan a obţinut 53,60% din voturi, iar George Simion - 46,40%.

În ţară, Nicuşor Dan conduce cu 55,16%, obţinând 5.445.052 de voturi. Are cu peste un milion de voturi mai mult decât contracandidatul său, George Simion. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG