Biserica Evanghelică se implică în alegeri și trage un semnal de alarmă: „Un candidat vrea să ducă România într-o nouă «Epocă de Aur»”

0
Publicat:

Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România a publicat o scrisoare deschisă în care își exprimă îngrijorarea profundă față de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale și avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă „candidatul extremist” George Simion pentru direcția democratică a României. Astfel, Reinhart Guib este primul lider de biserică din România care se declară contra unui candidat.

Episcopul Reinhart Guib. FOTO: Biserica Evanghelică C.A.

Scrisoarea a fost publicată pe site-ul oficial al Bisericii Evanghelice din România.

„Dragă cititor! Este aproape ora 12!”, începe apelul episcopului. Acesta descrie o „catastrofă” iminentă în cazul în care România ar alege, pe 18 mai, un lider cu viziuni naționaliste. Fără a-l numi direct, episcopul se referă la George Simion, liderul AUR.

„Un candidat extremist, naționalist, amenințător pentru minorități, agresiv, anti-UE și anti-NATO vrea să ducă România în sfera de influență a Rusiei și într-o nouă „Epocă de Aur”, care a produs o catastrofă în secolul XX pentru țara noastră”, transmite Guib.

Episcopul Reinhart Guib susține că există o alternativă mult mai bună în turul al doilea: candidatul independent Nicușor Dan, pe care îl descrie ca fiind un susținător al unei Românii „libere, tolerante, stabile economic, prietenoase cu minoritățile” și ferm angajată pe drumul european și atlantic.

Mai departe, episcopul subliniază responsabilitatea personală a fiecărui cetățean de a face alegerea corectă: „Fă alegerea corectă pentru tine și pentru urmașii tăi, între o întoarcere la zilele întunecate ale dictaturii comuniste și un viitor liber într-o Europă democratică și unită.”

În finalul scrisorii, Reinhart Guib îi îndeamnă pe credincioși și pe toți cetățenii să meargă la vot și să-i convingă și pe alții să facă același lucru, pentru a preveni „o catastrofă iminentă”:

„Dumnezeu să ne ajute! El ne va ajuta dacă și noi ne aducem contribuția noastră!”

Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România va avea loc pe 18 mai 2025, între George Simion, liderul AUR, și Nicușor Dan, candidat independent.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul