Alexandru Muraru, lider PNL Iași, anunță că îl susține pe Nicușor Dan în turul II al alegerilor prezidențiale

0
Publicat:

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, și-a anunțat public susținerea pentru Nicușor Dan. Partidul se reunește luni, 5 mai, de la 16.00, pentru a lua o decizie.

Primul lider PNL își anunță susținerea pentru Nicușor Dan FOTO Facebook / Alexandru Muraru

„În turul al doilea, voi vota Nicușor Dan. Pentru că direcția europeană a României nu e negociabilă. Am ajuns într-un punct, unde toate simpatiile noastre se reduc la una singură: a salva țara și a salva ceea ce au făcut toți românii bine pentru a aduce aici România în ultimele trei decenii și jumătate. Pentru că avem nevoie de stabilitate, de investiții, de libertăți păstrate, nu pierdute. Voi vorbi mai mult despre toate aceste lucruri în zilele următoare. Hai să păstrăm drumul european al acestei țări”, a anunțat șeful PNL Iași pe Facebook.

Muraru și-a motivat anunțul, precizând că realitatea de astăzi este una foarte clară:  „România are de ales între două direcții complet opuse”.

„Una ne ține în Europa, în NATO, într-o economie conectată la investiții, locuri de muncă și libertăți. Cealaltă ne poate duce pe un drum periculos, spre izolare, extremism și prăbușire economică”, a mai copletat liberalul, susținând că nu trebuie să „dramatizăm”, însă țara este într-un moment de cumpănă și fiecare vot contează, cei care cred în parteneriatul cu UE și în statul de drept, având responsabilitatea de a se ridica la înălțimea momentului. 

Cu privire la situația guvernării, liderul liberal a afirmat că se întreabă ce urmează. 

„Sigur, alegerile parlamentare s-au consumat în decembrie și o coaliție de guvernare cu o majoritate parlamentară a dat un Executiv la finalul anului trecut format din PSD, PNL, UDMR și minorități. Deși am o opinie, nu o exprim public, decât după consultarea colegilor mei, despre felul cum cred eu că ar trebui să acționăm. Dacă alții au soluții de guvernare, dar nu au majoritate, iarăși, nu știu cum se poate face acest lucru, decât cu o reconfigurare a unei majorități. Cu aceleași rezultate ca in decembrie 2024. Totodată, a te întoarce cu spatele la țară și a te supăra pe electorat și pe cetățeni este foarte ușor, cu alte cuvinte a-i pedepsi. Ar fi cel mai ușor”, a mai completat Muraru.

Decizia anunțată de liderul liberal vine în lipsa unui anunț oficial al PNL. Liberalii se reunesc în ședință de Birou Național Politic, luni, 5 mai, de la 16.00, iar coaliția discută într-o ședință de urgență de la 13.00

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale

Reamintim  că, după numărarea tuturor voturilor exprimate, clasamentul primului tur al alegerilor prezidențiale este următorul:

- George Simion - 40,96 %

- Nicușor Dan - 20,99%

- Crin Antonescu 20,07 %

- Victor Ponta - 13,05%

- Elena Lasconi - 2,68 %

În diaspora, Simion conduce cu 60,99 % din voturi, urmat la mare distanță de Nicușor Dan cu 25,45 %. Pe locul 3 este Antonescu (6,74 %).

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026