Tehnologia care poate reda pacienţilor paraplegici capacitatea de mişcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au creat un exoschelet uşor care poate înlesni deplasarea paraplegicilor, cu ajutorul tehnologiei VR. Această realizare a produs rezultate neaşteptate, determinând în unele cazuri recuperarea parţială a senzaţiilor şi a capacităţii de mişcare pentru pacienţii paraplegici.

Eficienţa sistemului se datorează faptului că este construit după modelul sistemului muscular uman. Exoscheletul se fixează pe trupul pacientului, uşurând executarea mişcărilor cu ajutorul unui arc. Scopul este de a îmbunătăţi abilităţile locomotorii ale paraplegicilor.

8 pacienţi care sufereau de paraplegie, unii dintre ei paralizaţi de mai bine de un deceniu, au reuşit să-şi mişte membrele inferioare şi să simtă senzaţii, cu ajutorul unui exoschelet artificial dotat cu tehnologia revoluţionară VR care conectează creierul pacienţilor la un computer, potrivit The Guardian.

Astfel, după 10 luni de utilizare a tehnologiei ”antrenării creierului”, aşa cum au numit-o medicii brazilieni, pacienţii au reuşit să simtă din nou senzaţii în zona muşchilor de pe membrele inferioare şi să se mişte. Unul dintre cei 8 pacienţi a fost în stare chiar să poată ieşi din casă şi să conducă propria maşină.

”Unii dintre pacienţii noştri, pentru prima oară, au fost capabili să părăsească locuinţa şi să se întoarcă la muncă”, a explicat Miguel Nicolelils, co-director la centrul de cercetare în inginerii neuronale al Universităţii Duke din Sao Paulo.
Programul care a dezvoltat tehnologia revoluţionară este parte a proiectului ”Walk again” (mergi din nou) care reuneşte 100 de oameni de ştiinţă din 25 de ţări.
”Rezultatele obţinute în clinica noastră de recuperare sunt echivalente împlinirii unui vis, pentru că duc cunoaşterea medicală a paraplegiei la un alt nivel”, a mai spus Nicolelis.



”Pacienţii noştri au simţit pe pielea lor rezultatele tehnologiei revoluţionare şi a îmbunătăţirilor semnificative care s-au produs în vieţile lor, în ceea ce priveşte locomoţia, fiind capabili să îşi mişte picioarele, să-şi simtă pielea, îmbunătăţire a performanţelor sexuale chiar. Una dintre doamnele înscrise în program a decis să rămână însărcinată chiar ca urmare a noilor senzaţii de care s-a putut bucura”.


 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite