VIDEO UPDATE Probleme pentru capsula care se îndreaptă spre Staţia Spaţială Internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania SpaceX a lansat a doua oară un modul care se va îndrepta către Staţia Spaţială Internaţională cu alimente şi provizii, echipamente şi alte piese de schimb şi se va întoarce cu gunoaie spaţiale.

UPDATE: Cu toate că lansarea părea că a decurs fără probleme, şeful SpaceX, Elon Musk, a anunţat că au existat unele probleme cu propulsoarele şi că a întârziat lansarea panourilor solare, dar după 20-30 de minute acestea au putut fi folosite şi capsula va ajunge pe SSI. 

Lansarea poate fi văzută aici

SpaceX a plecat de la baza Cape Canaveral din Florida şi trimite o capsulă Dragon spre SSI. Compania are un contract de 1,6 miliarde de dolari cu NASA pentru care va avea 12 misiuni de transport spre Staţia Spaţială Internaţională.

Lansarea de la Cape Canaveral a fost reuşită şi avea 80% şanse să prindă vreme bună. Cele două faze ale rachetei au decurs foarte bine, iar separarea capsulei Dragon s-a petrecut cu succes, acum capsula fiind în drumul ei spre SSI.

SpaceX şi-a luat toate măsurile de precauţie pentru această misiune, mai ales că la prima un motor s-a oprit şi, deşi datorită redundanţei, a reuşit să încheie misiunea cu succes, stricarea unui altui motor ar fi putut face ca misiunea să eşueze. Racheta Falcon 9 poate funcţiona şi acum fără un motor, dar specialiştii speră ca acest eveniment să nu se mai repete.

La finalul misiunii, pe 25 martie, Dragon va duce înapoi pe Terra 1.043 de kilograme.

Vom reveni cu un video al lansării reuşite cât de curând. Puteţi urmări retrospective din transmisiunea în direct în imaginile de mai jos. 


Live Video streaming by Ustream

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite