Misterul astronauţilor din vechime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Egiptenii şi extratereştrii despre care mulţi cred că i-au ajutat să ridice piramidele.
Egiptenii şi extratereştrii despre care mulţi cred că i-au ajutat să ridice piramidele.

Erich von Daniken, autorul cărţii „Amintiri despre viitor“, a pornit ideea astronauţilor din vechime. Cartea a devenit celebră, au fost realizate nenumărate documentare despre aceşti paleoastronauţi, dar dincolo de fascinaţia pentru extratereştri, stă în picioare teoria lui von Daniken?

Cristian Român scrie pentru Ştiinţă&Tehnică despre astronauţii din vechime şi despre cartea lui Erich von Daniken, una care a stârnit multe controverse la vremea ei, în 1968, şi care continuă să-i fascineze pe mulţi chiar şi astăzi. Aproape că o ştiam pe dinafară şi credeam cu entuziasm mai tot ce se scria în paginile ei. Din fericire, s-au întâmplat două lucruri“, notează Român.

„În primul rând cartea avea câteva note, semnate de Ion Hobana. În ele se aduceau nişte corecţii celor scrise de Däniken. De exemplu, acesta spunea că prin procesul de mumificare al faraonilor era de fapt o pregătire a acestora pentru un zbor cosmic. Hobana, în nota sa de la subsol, preciza, discret, că lucrul acesta este improbabil, deoarece mumificarea implica, printre altele, extragerea creierului“, mai precizează autorul. Astfel, dintr-o cartea care putea descifra multe dintre enigmele vechi, aceasta devenea o încercare firavă de a stârni interes.

„În ultima vreme urmăresc un serial pe unul dintre canalele de filme documentare. Se numeşte «Ancient aliens» şi reprezintă o colecţie incredibilă de năzbâtii. [...] Printre altele, acolo ne sunt arătate blocuri de piatră, mai grele de 1.000 tone (este vorba despre lespezile de la Baalbek) care, fără ajutorul extratereştrilor nu ar fi putut fi mutate din loc. De altfel cam acesta este modul de argumentare. Ni se prezintă ceva, apoi se afirmă ca acel ceva este misterios, după care se enunţă soluţia invariabilă pentru dezlegarea misterului: intervenţia extraterestră“, mai scrie Român.

Articolul complet este disponibil pe site-ul Ştiinţă&Tehnică.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite