Un raport despre destabilizarea climei anunţă un viitor sumbru pentru omenire: foame, violenţă, boli şi sărăcie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Destabilizarea climei pare să fie subiectul secolului XXI.
Destabilizarea climei pare să fie subiectul secolului XXI.

Un raport asupra evoluţiei climei de-a lungul secolului XXI a „scăpat“ de la ONU şi prezintă concluzii sumbre. Acesta va fi publicat oficial în martie, dar până atunci poate fi consultat de către guvernele lumii.

Extrase dintr-un raport recent privind evoluţia climei de-a lungul secolului al XXI-lea, publicate de „The New York Times“, prezintă un viitor sumbru al omenirii. Studiul a fost realizat pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) de către Grupul Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei (IPCC) şi va fi publicat abia în martie, dar până atunci e disponibil guvernelor spre consultare. Raportul conţine prognoze extrem de grave: dacă lucrurile nu se schimbă, acest secol va fi marcat de secetă, conflicte armate între ţări şi diverse grupări, iar migraţia în căutarea zonelor mai bune va fi fără precedent.

Oraşele, cele mai vulnerabile

Experţii care au contribuit la acest raport notează că zonele obi ş nuite ale plantelor ş i animalelor vor fi schimbate pe unele noi pentru a scăpa de temperaturile în creş tere. Asta va duce la o suprapopulare în anumite zone, dar şi la disparaţia multor specii. Oraşele sunt însă cele mai vulnerabile.

„Schimbările climatice vor încetini creşterea economică şi scăderea sărăciei şi vor accentua incapacitatea de a asigura hrana popula ţiei, iar sărăcia va fi sporită mai ales în zonele urbane sau acolo unde pot apărea focare de înfometare“, se arată în raportul IPCC. „Destabilizarea climei va accentua sărăcia în ţările cu venituri mici spre medii şi va genera bule ale sărăciei în ţările cu venituri peste medie sau ridicate, accentuând inegalitatea între oameni“.

Schimbările climatice vor afecta şi infrastructura, de la cea rutieră la cea ferată sau chiar maritimă. Iar dacă emisiile de dioxid de carbon din arderea combustibililor fosili se vor menţine la acelaşi nivel, experţii semnalează că se va ajunge la o combinaţie periculoasă între temperaturi ridicate şi niveluri mari de umiditate.

Război în vreme de foamete

„Destabilizarea climei va creşte indirect riscul de conflicte militare sub forma războaielor civile, violenţei între diverse grupări sau protestelor violente generate de sărăcie şi şocuri economice“, se mai arată în raport. Experţii estimează că producţia în agricultură va scădea cu 2% în fiecare deceniu până la finalul acestui secol. Dar în aceeaşi perioadă cererea va creşte cu 14% în fiecare deceniu, iar populaţia lumii va atinge cifra de 9,6 miliarde de oameni până în 2050.

Dacă estimările acestui raport se vor dovedi corecte, atunci populaţia lumii va trebui să aloce mai mult teren agriculturii, dar asta înseamnă tăieri de păduri care vor accelera destabilizarea climei. Documentul IPCC arată că nu e prea târziu să se reducă emisiile de dioxid de carbon şi alte gaze de seră, dar efectele se vor vedea abia spre finalul secolului sau la începutul secolului viitor. În America de Nord, cele mai mari pericole sunt incendiile, valurile de căldură şi inundaţiile.

În Europa, America de Sud şi Africa, problemele vor fi cu precipitaţiile, în cantităţi prea mari sau prea mici, şi temperatura peste mediile istorice. Asia şi America de Sud sunt predispuse înfometării din cauza resurselor scăzute de hrană, iar în Africa există pericolul bolilor letale pe lângă celelalte probleme. În Australia şi Noua Zeelandă se pot pierde ecosistemele de corali şi insulele mici vor ajunge sub nivelul mării.

Hai să discutăm, ne găseşti pe Facebook - Tech Adevărul

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite