Varujan Vosganian, despre cel mai puternic laser din lume: „Dorim să reindustrializăm, dar nu pe cărările bătătorite, ci pe noile tehnologii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul ELI-NP dezvoltă cel mai mare laser din lume la Măgurele. FOTO Arhiva Adevărul
Proiectul ELI-NP dezvoltă cel mai mare laser din lume la Măgurele. FOTO Arhiva Adevărul

Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) vizează construirea celui mai puternic laser din lume la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ de la Măgurele. Astăzi, programul a fost prezentat la Politehnica din Bucureşti şi studenţii, în primul rând, au putut afla ce oportunităţi au, dacă vor o carieră în cercetare.

Conferinţa de prezentare a proiectului celui mai mare laser din lume a adunat în sala Senatului de la Politehnica liderii proiectului, miniştri ai României şi reprezentanţi ai câtorva universităţi din străinătate. Varujan Vosganian, ministrul Economiei a vorbit despre ce reprezintă acest proiect pentru România şi cât de mult poate avansa societatea, în termeni tehnologici, în doar câteva decenii.

„Dorim să reindustrializăm, dar nu pe cărările bătătorite, ci pe noile tehnologii“, le-a spus Vosganian celor prezenţi. Într-adevăr, proiectul ELI-NP este noua tehnologiei şi un pas înainte pentru România că este cel mai important centru dintre cele trei alese de UE. Tudor Prisecaru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a continuat ideea ministrului Economiei. „În zona respectivă [Măgurele], inteligenţa românească este văzută extrem de bine de afară şi mai ales realizările pe care le-au avut au dus la acordarea acestui proiect.“

Alături de România, în acest proiect mai sunt implicate Cehia şi Ungaria, dar cel mai complex centru este cel din România, totodată şi cel mai scump.

Despre cel mai mare laser din lume a vorbit şi Nicolae Zamfir, directorul institului „Horia Hulubei“, dar şi Sydney Galès, directorul Centre national de la recherche scientifique, Norbert Pietralla, directorul Institutului de Fizică Nucleară, Universitatea Tehnică din Darmstadt, Germania, şi Gheorghe Căta-Danil, directorul adjunct al ELI-NP, directorul departamentului de Fizică al UPB.

Între Politehnica şi TU Darmstadt a fost semnat şi un acord de colaborare, reînnoind o mai veche prietenie care datează din 1974.

image

La ce va fi folosit laserul

Superlaserul de la Măgurele va putea fi folosit, printre altele, în domeniul deşeurilor nucleare. Folosind cel mai puternic laser din lume, cercetătorii vor putea transforma, prin iradiere, nucleele radioactive în nuclee cu un timp de neutralizare mai mic. O altă aplicaţie ar putea fi în medicină, laserul putând facilita producerea de radioizotopi, care servesc la diagnosticarea şi tratarea neinvazivă a unor boli grave, precum cancerul sau bolile cardiovasculare.

În prezent, în România se investesc doar 0,5% din PIB în cercetare şi dezvoltare, în timp ce obiectivul naţional al României în cadrul strategiei Europa 2020 este de 2%. 180 de milioane de euro va investi Uniunea Europeană în prima parte a proiectului ELI-NP.

Prezentarea proiectului la Politehnica s-a făcut în cadrul Polifest. Acesta durează până pe 5 aprilie şi elevii sunt invitaţi să vadă ce este cu această universitate, ce pot învăţa pe parcursul anilor de studiu şi ce oportunităţi au. Sunt şi câteva companii care îşi prezintă oferta, cum ar fi Siemens sau Huawei, ba chiar şi Renault. Polifest se desfăşoară în clădirea Rectoratului Politehnicii.

politehnica foto adevarul
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite