Harmony OS a fost lansat oficial, care sunt principalele caracteristici tehnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Conferinţei Dezvoltatorilor Huawei, desfăşurată miercuri, 14 august, la Dongguan, Huawei a lansat oficial HarmonyOS – un nou sistem de operare distribuit de tip microkernel-based, creat pentru a oferi o experienţă coerentă de utilizare pe multiple dispozitive şi în orice scenariu.

Richard Yu, preşedinte executiv al Huawei Consumer Business Group, a spus "HarmonyOS e complet diferit de Android şi iOS. Este un sistem de operare distribuit, de tip microkernel-based, ce oferă o experienţă omogenă în orice scenariu. Are o arhitectură securizată şi de încredere şi suportă o colaborare unitară pe multiple dispozitive. Vă puteţi dezvolta iniţial aplicaţiile, ca apoi să le distribuiţi flexibil pe o gamă de dispozitive diferite."

HarmonyOS – Patru caracteristici tehnice 

1. Unitar: Primul sistem de operare cu arhitectură distribuită, oferind o experienţă unitară pe multiple dispozitive

Adoptând arhitectura distribuită şi tehnologia virtual bus, HarmonyOS oferă o platformă comună de comunicaţii, management distribuit al informaţiilor, alocare distribuită a operaţiunilor şi periferice virtuale. Cu HarmonyOS, dezvoltatorii de aplicaţii nu se vor mai confrunta cu tehnologia aferentă aplicaţiilor distribuite, putând să se concentreze pe propria logică individuală de servicii. Dezvoltarea aplicaţiilor distribuite va fi mai simplă ca niciodată. Aplicaţiile construite pe HarmonyOS pot rula pe dispozitive diferite, oferind totodată o experienţă unitară şi colaborativă în orice scenariu.

2. Omogen: Motor cu latenţă deterministă şi IPC de înaltă performanţă

HarmonyOS va răspunde provocărilor de performanţă suboptimală prin folosirea unui motor cu latenţă deterministă (Deterministic Latency Engine) şi o comunicare inter-procesuală de înaltă performanţă (Inter Process Communication – IPC). Motorul cu latenţă deterministă calculează din timp prioritatea execuţiei operaţiunilor şi setează limite de timp pentru alocarea resurselor. Resursele vor gravita către operaţiunile cu prioritate mai mare, reducând latenţa de răspuns a aplicaţiilor cu 25,7%. Microkernel-ul poate creşte eficienţa performanţei IPC de până la cinci ori faţă de sistemele existente.

3. Securizat: Arhitectura microkernel remodelează de la zero securitatea şi încrederea

HarmonyOS foloseşte un design microkernel complet nou, cu securitate sporită şi latenţă scăzută. Acest microkernel a fost creat pentru a simplifica funcţiile de kernel, a implementa cât mai multe servicii de sistem cu putinţă în modul de utilizare din afara kernel-ului şi a adăuga o protecţie reciprocă a securităţii. Microkernel-ul în sine oferă doar serviciile cele mai de bază, precum thread scheduling şi IPC.

Design-ul cu microkernel al Harmony OS foloseşte metode de verificare formală pentru a remodela de la zero securitatea şi încrederea într-un mediu de execuţie de încredere (Trusted Execution Environment – TEE). Metodele de verificare formală sunt o abordare matematică eficientă de a valida corectitudinea sistemelor de la sursă, în timp ce metodele tradiţionale de verificare, precum verificarea funcţională şi simularea atacului, se reduc la un număr limitat de scenarii. Prin contrast, metodele formale pot folosi modele informatice pentru a verifica toate căile software de rulare.

HarmonyOS este primul sistem de operare ce foloseşte verificarea formală în mediul TEE al dispozitivului, îmbunătăţind semnificativ securitatea. Deoarece microkernel-ul HarmonyOS are mult mai puţin cod (aproximativ o miime din cantitatea prezentă în kernel-ul Linux), probabilitatea unui atac se reduce semnificativ.

4. Unificat: IDE multidispozitiv permite aplicaţiilor să fie dezvoltate o dată şi implementate pe dispozitive multiple

Folosind un IDE (Integrated Development Environment) multidispozitiv, o compilaţie unificată multilingvistică şi un kit de arhitectură distribuită, HarmonyOS se poate adapta automat la diferite configuraţii de ecran şi interacţiuni, suportând atât controlul drag-and-drop cât şi programarea vizuală orientată spre preview. Acest lucru permite dezvoltatorilor să construiască mai eficient aplicaţii ce pot rula pe dispozitive multiple. Cu un IDE multidispozitiv, dezvoltatorii îşi pot coda aplicaţiile o dată şi să le implementeze pe multiple dispozitive, creând un ecosistem bine integrat pe toate dispozitivele utilizatorilor.

Compilatorul HUAWEI ARK este primul compilator static ce poate presta la acelaşi nivel cu maşina virtuală Android, permiţând dezvoltatorilor să compileze în cod o gamă largă de limbi avansate într-un singur mediu unificat. Suportând compilarea unificată în limbi multiple, compilatorul HUAWEI ARK Compiler va ajuta dezvoltatorii să-şi îmbunătăţească mult productivitatea.

La conferinţa de astăzi, Huawei a anunţat şi planul de evoluţie pentru HarmonyOS şi kernel-ul acestuia. HarmonyOS 1.0 va fi adoptat iniţial pe produsele sale cu ecran inteligent, ce vor fi lansate spre sfârşitul acestui an. În următorii trei ani, HarmonyOS va fi optimizat şi adoptat treptat pe o gamă mai largă de dispozitive inteligente, inclusiv wearables, HUAWEI Vision şi unităţi de vizualizare pentru autovehicule.

Succesul HarmonyOS va depinde de ecosistemul dinamic de aplicaţii şi dezvoltatori. Pentru a încuraja o adoptare pe scară largă, Huawei va lansa HarmonyOS ca platformă open-source la nivel mondial. Huawei va înfiinţa şi o fundaţie open-source foundation şi o comunitate open-source pentru a sprijini colaborarea mai profundă cu dezvoltatorii.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite